Kefirul, o băutură nutritivă şi terapeutică

Kefirul este una dintre cele mai vechi culturi de lapte fermentat, avându-şi originile în Munţii Caucaz. Grăunţele de kefir conţin un amestec unic de câteva specii de culturi lactice care se dezvoltă împreună într-o simbioză perfectă. Această băutură reconfortantă, nutritivă şi terapeutică pentru toate vârstele şi condiţiile de sănătate se poate prepara şi în casă, necesitând doar două ingrediente: lapte şi grăunţe de kefir.

Ce este kefirul

Kefirul se obţine din lapte, prin fermentarea grăunţelor de kefir, care arată ca nişte florete de conopidă de dimensiunea boabelor de grâu decorticate. Aceste grăunţe sunt alcătuite din cazeină şi colonii gelatinoase de micro-organisme (micro-floră sau aşa-numitele probiotice). Este bogat în proteine, calciu, vitamina B12, niacin şi acid folic[i]. Cele mai importante probiotice din kefir sunt: lactobacillus Plantarum (aderă la mucoasă intestinală); lactobacillus Casei (produce cantităţi mari de acid lactic, colonizează tractul intestinal, creând un mediu favorabil pentru echilibrul microbian, limitează putrefacţia intestinală – controlează producerea de toxine şi efectele acestora asupra organelor vitale şi celulelor organismului; blochează dezvoltarea bacteriilor patogene şi previne bolile cauzate de infecţiile intestinale, limitează intoleranţa la lactoză, contribuie la întărirea imunităţii); Streptococcus Lactis (îmbunătăţeşte digerabilitatea laptelui şi digestia în general, blochează dezvoltarea paraziţilor). Acest complex simbiotic de micro-organisme face diferenţa dintre kefir şi alte produse din lapte fermentat (cum ar fi iaurtul) care utilizează în mod normal doar o singură specie de micro-organisme şi foarte rar mai mult de trei în procesul de producere/fermentare.

Beneficiile kefirului

Kefirul poate ajuta la ameliorarea sau vindecarea unor afecţiuni grave cum ar fi cancerul, herpesul, disfuncţii de imunitate, alergii, colită, sindromul intestinului permeabil şi multe altele. Această băutură consumată constant îmbunătăţeşte metabolismul celular şi al ţesuturilor, promovează activitatea intestinală şi joacă un rol important în prevenirea şi tratamentul condiţiilor maligne.

Kefirul reface flora intestinală[ii] a celor care se refac după o perioadă de boală sau după o perioadă de tratament cu antibiotice. Este un remediu pentru problemele digestive deoarece datorită procesului de fermentaţie este pre-digerat, iar agenţii de digestie lucrează cu uşurinţă asupra lui. Din acest motiv, kefirul este şi o alternativă la alte lactate, fiind singurul produs din lapte pe care mulţi din cei ce prezintă intoleranţă la lactoză îl pot servi fără reacţiile adverse tipice. Pentru aceştia, este indicată folosirea laptelui de capră în locul celui de vacă, deoarece este mai apropiat de laptele uman şi deci mai uşor de digerat.

Unul dintre cei mai cunoscuţi cercetători ai kefirului este un laureat al Premiului Nobel (1908), profesorul rus Elie Metchnikoff. Acesta a considerat kefirul cel mai eficient mod (natural) de a combate infecţiile intestinale, intoxicaţiile şi putrefacţiile. În studiile efectuate, Metchnikoff a demonstrat că utilizarea constantă de kefir conduce la o sănătate bună şi longevitate[iii], fapt ce a condus la răspândirea utilizării kefirului în Europa de vest şi producerea acestuia la scară largă.

Mai mult decât atât, cercetători ai cancerului precum Dr. Heinrich Jung sau Johannes Kuhl susţin proprietăţile anti-cancer şi anti-tumorale ale kefirului, explicând faptul că proliferarea celulelor canceroase poate fi adusă la o funcţionare normală cel puţin în parte, datorită acidului lactic fermentat.

Fermenţii miraculoşi din Kefir

Majoritatea dietelor sunt lipsite de alimente şi băuturi fermentate cu excepţia băuturilor alcoolice. Deşi mulţi oameni mănâncă iaurt, de cele mai multe ori acesta este un pseudo-iaurt care nu mai conţine cantităţi suficiente de culturi benefice, deoarece iaurtul este pasteurizat (încălzit la temperaturi foarte ridicate pentru a distruge potenţialii microbi), fapt ce conduce şi la distrugerea fermenţilor[iv]. Studiile[v] arată de asemenea că procedura de centrifugare folosită în prepararea produselor comerciale reprezintă un alt tratament care scade prezenţa micro-organismelor (fermenţi/enzime) în iaurt. Acest fapt este valabil şi în cazul kefirului achiziţionat din comerţ. În realitate, fermenţii/enzimele sunt cheia în domeniul nutriţiei. Aceştia sunt indispensabili în conversia elementelor, asimilarea nutritivă, transformarea celulară etc., ajutând organismele bolnave să refacă ţesuturi sănătoase[vi].

Enzimele, vitale pentru regenerare

Fiecare celulă vie are nevoie de ajutorul enzimelor pentru managementul funcţiei de metabolizare a hranei în energie. Fără prezenţa enzimelor active, creşterea şi regenerarea nu poate avea loc, iar elementele detectate ca fiind toxice (cum ar fi bacteriile rele şi otrăvurile) nu pot fi dizolvate şi eliminate. Multe enzime sunt sensibile la fluctuaţii majore de temperatura (o creştere de la 25 la 50 de grade, spre exemplu). Ca rezultat, ele îşi pierd abilitatea de a se activa. Multe medicamente inhibă activitatea corespunzătoare a enzimelor, prin efecte secundare nedorite. Destul de des, distrugerea unor enzime importante poate fi atât de mare încât o revenire la funcţionarea normală nu mai este posibilă. Nutriţia integrată, vindecarea întregului organism şi includerea produselor fermentate în dietă – în special kefirul – ajută la menţinerea funcţională şi activă a enzimelor.

Sfaturi utile:

Începeţi cu nu mai mult de un pahar de kefir pe zi – kefirul are proprietăţi detoxifiante şi poate fi un pic laxativ la început. De asemenea, este bine să nu lăsăm kefirul la fermentat mai mult de 24 ore.

Pentru a beneficia de toate proprietăţile kefirului, este necesar să folosiţi kefir preparat în casă. Pentru pregătirea acestuia trebuie să vă procuraţi câteva grăunţe de kefir, care apoi se înmulţesc. Acestea pot fi achiziţionate sau obţinute gratuit de la cei care vor să ofere din surplusul lor, pe diverse site-uri pe internet. 

Diana Moiceanu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 73 - mai-iunie 2013

---

[i] Kneifel, W., and H. K. Mayer. 1991. Vitamin profiles of kefirs made from milks of different species. International Journal of Food Science Technology 26: 423–28

[ii] Shavit, Elinoar. 2008. Renewed Interest in Kefir, the Ancient Elixir of Longevity available at: http://fungimag.com/summer-08-articles/7_Medicinal_Final.pdf

[iii] Metchnikoff, I. I. 1907. The prolongation of life: optimistic studies (classics in longevity and aging ). Springer Publishing Company, 1st edition, 2004.

[iv] Kaufman, Klaus. 1997. Kefir Rediscovered / The Nutritional Benefits of an Ancient Healing Food, cap. 3, pag 23-27

[v] Khem Shahani, Ph.D., Professor of Food Sciences and Technology at the University of Nebraska http://www.drshahaniprobiotics.com/htmls/dr_khem_shahani.html

[vi] Pentru mai multe detalii privind istoria intelegerii fermentilor de catre om: http://www.helladelicious.com/blog/stories-and-news/2011/01/germ-theory-vs-cellular-theory/

De ce nu putem păstra bucuria pascală? Ceea ce trăim la Paşti e din altă lume

Pentru mulţi Paştile sunt o sărbătoare care vine şi trece. Nu avem puterea să ţinem harul şi bucuria. Ce e de făcut? 

Aşa se întâmplă. Cântăm „Hristos a înviat!“, simţim bucuria, harul sărbătorii, dar nu trec bine câteva zile şi ne comportăm sau trăim ca şi când nu s-a întâmplat nimic. Ne întoarcem întrucâtva la ale noastre. E un semn că ceea ce trăim la Paşti e din altă lume. La Înviere trăim un har, o lumină, o viaţă care nu sunt de aici. Iar noi avem inerţia asta. Suntem greoi. Nu ne putem păstra la înălţimea sărbătorii. Mereu ne înecăm. Şi apare iarăşi întrebarea: Ce e de făcut? Am reţinut un răspuns al unui duhovnic contemporan, cu aşezare duhovnicească, arhimandritul Zaharia de la Essex, care şi el a fost întrebat: „Ce să facem ca să păstrăm harul?“ Părintele spune: „Nu putem să păstrăm harul, dar putem să năzuim spre el.“ Pentru că, trăindu-l, apoi pierzându-l, nu putem să fim ca şi când nu l-am trăit. Putem să năzuim spre a-l redobândi. În viaţa noastră, prin atingerea de noi a harului dumnezeiesc rămâne o urmă a harului şi putem să năzuim la recâştigarea lui. Asta putem să facem. Harul nu-l vom putea păstra. Harul e o milă dumnezeiască. Trăim atunci ceva din preaplinul dragostei dumnezeieşti, după măsura credinţei şi a dragostei noastre. Dar pierdem acel har. Părintele Sofronie de la Essex tot aşa le spunea ucenicilor înainte de Paşti: „Iată, vor veni Sfintele Paşti, vom trăi bucuria Învierii, vom cânta Hristos a înviat!, apoi poate ne vom întoarce la amărăciunile noastre.“ Îndemnul părintelui era: „Răbdaţi asta!“ Părintele nu le spunea că ar putea să fie altfel. „Răbdaţi asta şi veţi putea să mergeţi din nou în căutarea harului!“ Numai aşa dobândim un reper după care să ne ghidăm viaţa noastră.

Părintele Arsenie Muscalu,  
în interviul „La Paşti trăim un har, o lumină care nu sunt de aici“, 
realizat de Augustin Păunoiu pentru Ziarul Lumina

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 73 - mai-iunie 2013

Vin Paştile

De departe vine-o veste

Stelele o răspândesc

Primăvara-n prag soseşte

Preoţii ne spovedesc.

Am intrat în Postul Mare

Patimile vin curând

Nu mai este sărbătoare

Lacrimile ne cuprind.

Clopotele trag a jale

Oamenii-s mai credincioşi

Clipele trec mai agale

Dar vom fi iar bucuroşi.

Va veni Cel Răstignit,

Şi întregul mapamond

Va striga c-a biruit

Cel ce ieri era ca mort.

În toată lumea iar răsună:

„Iisus Hristos a Înviat!”

Şi la Biserică se-adună

Toţi cei ce ieri L-am îngropat.

De la Ierusalim primim

Lumina Sfântă-a luminării

De care toţi ne-mpărtăşim

În Ziua Sfântă-a Învierii.

Nicolae Haşegan, 12 ani,

 Şcoala gimnazială Bărcut

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 73 - mai-iunie 2013

Iubire, Înviere şi Lumină

E dimineaţă, primele raze de Soare ating pământul… Se face lumină! Instinctiv, privirea este atrasă către fereastră. Concluzia: E frumos afară! E lumină! Am devenit pe moment alţii. Suntem bucuroşi, avem chef de o nouă zi şi ne avântăm să-i cucerim culmile! Acesta se datorează sufletului, care tânjeşte după lumină, fie ea şi fizică.

În fiecare clipă, lumina ne îmbracă cu multiplele-i culori, dându-ne tonusul atât de necesar vieţii. Cine oare nu s-a bucurat, măcar odată, de lumina Soarelui, sau a Lunii, a nopţilor înstelate? Cine nu a observat că plantele au nevoie de lumină pentru a creşte? Cine nu ştie că, fără lumină, viaţa nu ar fi posibilă? Iată doar câteva momente care, de cele mai multe ori, trec neînsemnate pe lângă noi… Şi totuşi, elementul indispensabil vieţii este în primul rând lumina (alături de apă, căldură, hrană). Noi, oamenii, putem vedea doar la lumină, creştem în lumina fizică, ne exercităm întreaga activitate în prezenţa luminii… Poate nu întâmplător, în popor se spune despre omul bolnav că trebuie “să fie scos afară“ (adică la lumină şi aer). Dar mai presus de toate, trebuie să ştim că noi, oamenii, suntem fiii Luminii! „Cât aveţi Lumină, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii.” (Ioan12,36)

 Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Lumina lumii (Ioan 9,5), îl readuce pe om în Lumină. Astfel îl ridică deasupra întunericului, a morţii, a păcatului, şi îl cheamă în Cer. De peste două mii de ani, Mântuitorul realizează pentru fiecare om o chemare lăuntrică, o întâlnire cu EL în Lumină (prin toate Tainele Bisericii). „Umblaţi cât aveţi Lumină, ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge.” (Ioan 12,35) Dar de cele mai multe ori nu-I auzim chemarea, nu-I conştientizăm prezenţa, ba mai mult, vrem şi vrem dovezi! Să punem mâna în semnul cuielor ori în coasta Sa, de s-ar putea… Dar Dumnezeu, din marea Lui Iubire, revarsă asupra Creaţiei fluxul permanent al Luminii, al Vieţii. Viaţa este Iubire, Înviere şi Lumină! Iubirea este de la Dumnezeu pentru oameni şi între oameni. „Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.”( Ioan 1,4-5). Prin urmare, iată marea responsabilitate a omului: să fie fiul luminii!

În general omul, şi mai cu seamă omul de azi, fuge de această stare! Vrea totul, în afara răspunderii. De ce? Pentru că se crede încorsetat în legi şi dogme şi vrea să fie liber! Nimic mai fals decât libertatea concepută în absenţa lui Dumnezeu! Potrivit “gândirii lui strâmbe” (cum spunea Părintele Arsenie Boca), omul se crede stăpânul propriei vieţi, sau chiar al întregului Univers; de aici până la a nega existenţa lui Dumnezeu nu e decât un pas, iar această alegere îi oferă o viaţă fără Lumină şi o Veşnicie pe măsură. Oare nu Iisus Hristos este „Calea, Adevărul şi Viaţa”? (Ioan 14, 6). Aşadar credinţa noastră rămâne elementul cheie, prin care Hristos Domnul revarsă Harul de a fi fiii luminii. Din datele evanghelice reiese că Mântuitorul aduce Lumina în conştiinţa omului, îi curăţă sufletul, îi redă vederea, auzul, şi îl chemă să fie fiu al Luminii. Omul are nevoie să realizeze faptul că sensul vieţii nu poate fi gândit decât prin Dumnezeu: „Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa.” (I Ioan 5,11-12). „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”. (Matei 5,16).

Calea către Lumina Veşnică a lui Dumnezeu trece dincolo de poarta raţiunii, a palpabilului, şi intră în sfera Credinţei, a Revelaţiei, tocmai pentru a arăta Atotputernicia Dumnezeiască. „Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui.” (Ioan 10,9).

Hristos Domnul poartă în mâinile Sale timpul. Se cuvine să dăm timpul vieţii noastre lui Dumnezeu încă de aici, pregustând Împărăţia Cerurilor prin Lumina Învierii, a Înălţării, a Pogorârii Duhului Sfânt, dată de Dumnezeu nouă, ca Har spre mântuire. Amin.

 Elena Morar

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 73 - mai-iunie 2013

Despre Noaptea Paştilor şi despre Ziua Învierii

Am trecut cu bine prin post şi am ajuns şi ziua „ …pe care a făcut-o Domnul, ca să ne bucurăm şi să ne veselim…”. Să ne bucurăm sau să chefuim? Mass-media – dumnezeul zilelor noastre, ne învaţă totul: cum să sărbătorim, ce să credem, ce să mâncăm, cu ce să ne îmbrăcăm. 

 Nu e suficient să nu faci rău 
Hristos Cel Înviat îndeamnă la bucurie, la netemere şi la pace, acestea fiind trei din darurile Învierii. Bucuria noastră este dublă acum, la fel cum a fost întristarea şi durerea noastră pe tot parcursul postului. Dacă în post am „plâns” cu gândul la Crucea Domnului, pe de o parte, şi la crucea omului, pe de altă parte, acum ne bucurăm cu gândul la Învierea Domnului, dar şi la învierea noastră. Astăzi ne bucurăm de darurile primite de la Hristos, dar se cade să nu uită că „dar din dar se face”, să nu uităm că suntem datori a dărui mai departe ceea ce am primit gratuit de la Hristos. Aceeaşi bucurie, netemere şi pace pe care le-am primit de la El, suntem datori a le dărui celor din jurul nostru. 
Suntem creştini şi, ca atare, nu ajunge să nu facem ceva (rău), ci trebuie mai ales să facem ceva (bun). Hristos nu a venit în lume ca să constate ceva, să ne transmită nişte învăţături şi să ne lase nişte îndemnuri sau porunci, ci a primit a se jertfi pentru noi. Orice ne-a îndemnat să dobândim – dragoste, iertare, bunătate, smerenie …. – a dobândit El mai întâi şi ne-a dăruit nouă. Hristos nu ne-a spus doar ceva, ci mai ales ne-a arătat ceva. El nu ne-a vorbit despre Înviere doar, ci a înviat şi ne-a dăruit şi nouă înviere; nu ne-a vorbit de nemurire, ci ne-a dăruit nemurirea; nu ne-a vorbit de iubire , ci ne-a arătat iubirea Lui. 

Gunoi îngurgitat cu plăcere 
Nu e însă deloc uşor, în zilele noastre, să dăruieşti mai departe ceea ce-ai primit de la Dumnezeu. Biserica ne vorbeşte despre „haina smereniei” care ar trebui să îmbogăţească garderoba noastră sufletească, dar noi ne înnoim doar hainele din şifonier. Vreau să cred că, de anul acesta, Paştile înseamnă pentru fiecare creştin mai mult decât etalarea garderobei la biserică şi îmbuibarea cu bucate şi băutură. Multe posturi de televiziune ne arată cum să ne curăţăm casele înainte de „marele eveniment”, cum să ne îmbrăcăm (dar mai ales cum să ne dezbrăcăm de bun-simţ) şi cum să pregătim un adevărat festin culinar, iar mai apoi vin şi constată că oamenii s-au dedat la excese şi spitalele sunt asaltate după Marele Eveniment. În fiecare an vedem acelaşi film prost şi suntem „oaspeţii invitaţi în casă şi aşezaţi la masă” de aceste posturi de televiziune, îndemnaţi cu insistenţă să mâncăm şi să bem din toate cât mai mult, iar mai apoi scoşi afară şi bârfiţi pe la toate colţurile cât de lipsiţi de măsură suntem. 
Eu cred că excesele cele mai mari vin chiar din excesul privitului la aceste posturi de televiziune, care se dovedesc a fi nişte „gazde duplicitare”. Când o să înţeleagă cei din televiziune şi din presa zilelor noastre că în televiziune şi în presă e ca în agricultură – „gunoiul ajută la creşterea legumelor, dar şi a buruienilor” (să mă iertaţi de comparaţie) şi că numai Dumnezeu poate face ca din noroi să crească nuferi? Din păcate, la cât „gunoi” oferă televiziunile şi presa scrisă din ziua de azi, eu unul înţeleg că rostul lor este să cultive ”legumele şi buruienile”. Nu poţi avea pretenţia ca românii să sărbătorească Învierea Domnului, de vreme ce-i „educi”cu insistenţă cum să chefuiască. Confuzia este una evidentă. 

Au împroşcat cu noroi şi acum se minunează 
Să nu uităm că acum se sărbătoreşte Învierea Domnului. Suntem îndemnaţi insistent pe toate canalele să mergem de ”sărbători” la mare şi la munte, dar prea puţin – spre deloc – să mergem acasă la părinţi şi acasă la biserică. Ceea ce ar fi bine să înţeleagă cel care face televiziune sau scrie la ziar este că Învierea nu se poate sărbători oricum şi mai ales oriunde şi nu poţi nici să vorbeşti oricum despre Înviere. Nu-i corect să spunem – de exemplu – „Noaptea Învierii” (numai Ziua Învierii), dintr-un motiv lesne de înţeles, dar putem spune „Noaptea Paştilor” (adică „Noaptea Trecerii” – pesah = trecere). 
Vorbesc „domnii” de la televiziuni şi din presă de slăbirea credinţei în rândul credincioşilor, dar uită rolul dumnealor în cauzarea unei atare situaţii. De ani de zile au împroşcat cu noroi în stânga şi în dreapta şi acum „se minunează”. Să nu uităm că excesele (de orice fel sunt ele) dăunează grav… De ani de zile „aflăm” că medicii, dascălii, poliţiştii, preoţii, politicienii (iertare dacă am uitat pe cineva) sunt „slab pregătiţi, lipsiţi de motivaţie, şpăgari, interesaţi, neprofesionişti, lacomi, hoţi…” Şi acum constatăm că nu mai avem încredere unii în alţii şi că ne cam uităm chiorâş spre cel de lângă noi. Am tolerat ani de zile o astfel de „alimentare” din partea celor care ne tot vorbesc de „transparenţă” şi acum nu ne mai uităm unii la alţii, ci ne uităm unii prin alţii. Au căutat cu insistenţă să golească bisericile de credincioşi şi acum constată că sunt cam înghesuiţi afară, în lumea pe care „au zidit-o şi au propovăduit-o”. Ei ne vorbesc de „cheful din noaptea cea mare”, dar noi, creştinii, sărbătorim Ziua cea Mare a Învierii, drept pentru care eu vă urez ca Lumina Învierii să vă călăuzească. Hristos a înviat! 
Pr. Marius Demeter

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 73 - mai-iunie 2013