Banii, Biserica şi Statul

– între adevăr şi manipulare –

Atacurile lansate de asociaţiile umaniste împotriva Bisericii continuă. ASUR (Asociaţia Secular-Umanistă din România), conducătoarea acestei mişcări, a iniţiat o nouă campanie, de data aceasta referitoare la sprijinul financiar acordat de Statul român Bisericii Ortodoxe. Ca de obicei, arma principală este manipularea – prin date false, trunchierea adevărului, scoatere din context etc.

Teoria manipulării demonstrează clar: atacurile mediatice periodice împotriva unei persoane sfârşesc prin a-i strica acesteia imaginea. Nu contează dacă acuzaţiile sunt adevărate sau nu. ASUR cunoaşte bine această teorie şi periodic găseşte motive de atac. Subiectele, specifice luptei laicităţii împotriva  Bisericii, fac parte dintr-o metodologie pusă la punct, care se aplică prin:  contestarea însemnelor religioase din şcoli şi instituţii publice, atacarea manualelor de religie, care nu corespund filosofiei atacatorilor, cererea de eliminare a predării religiei în şcoală şi contestarea sprijinului financiar pe care Statul îl acordă Bisericii.

În ceea ce priveşte ultima problemă lansată, a sprijinului financiar acordat de stat, am avut parte de o serie întreagă de date false sau interpretate părtinitor, difuzate prin intermediul subiectiv al presei. De aceea vă punem în atenţie, împreună cu câteva detalii importante, cifre oficiale – furnizate de Ministerul de Finanţe şi de Patriarhia Română,.

Sprijinul financiar pentru salariile preoţilor

-         Suma primită de la Stat în 2012 pentru salarii a fost de 6.959.169 lei ; în acelaşi timp, contribuţiile plătite de Biserică pentru Stat a fost de 13.332.917, adică aproape dublu.

-         Cum se explică? Statul român nu plăteşte integral salariile personalului clerical şi neclerical, ci asigură doar o contribuţie de aproximativ 60% la salariile acestora. Restul salariilor (comparabile cu cele ale profesorilor din învăţământul preuniversitar), sunt plătite pentru fiecare preot de parohia în care slujeşte. În cazul preoţilor cu vechime mai mare, aceştia trebuie să meargă în ziua „ridicării” salariului cu bani de acasă, pentru că sprijinul de la Stat nu acoperă dările care trebuie întoarse către acesta.

De menţionat :

-         În numeroase comunităţi din ţară, în special din mediul rural, din cauza sărăciei şi a migraţiei în străinătate, preoţii nu mai reuşesc să-şi completeze salariile din fonduri proprii.

-         Doar două treimi dintre salariaţii Patriarhiei primesc contribuţia de la Stat pentru salarii.

-         Această situaţie este consecinţa secularizării averilor bisericeşti de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1863), atunci când Biserica a fost deposedată de sursele de întreţinere, iar Statul român şi-a luat angajamentul de a sprijini de la bugetul public salarizarea personalului deservent şi întreţinerea lăcaşurilor de cult.

Sprijinul financiar al Bisericii pentru societate

-         În anul 2012, suma cuantificată destinată sprijinului social s-a ridicat la aproximativ 70 de milioane de lei, concretizată în ajutorarea a circa 900.000 de beneficiari ai serviciilor celor 679 instituţii sociale şi 767 de proiecte şi programe sociale. Aceste cifre se referă la filantropia făcută în mod organizat, în cadrul parohiilor. În realitate suma este mult  mai mare, pentru că milostenia nu poate fi contabilizată şi creştinii preferă ca aceasta să nu fie făcută publică.

-         În cadrului sectorului educaţional, lucrarea Bisericii este şi mai greu de cuantificat. Pentru a da nişte cifre referitoare la 2012:  3.355 de copii participanţi gratuit în tabere de creaţie, în cadrul proiectului „Alege şcoala!”;  28.000 de copii premiaţi; 800 de preoţi şi profesori de religie participanţi la stagii de formare.

O astfel de măsurare în cifre a lucrării pe care Biserica o face în cadrul societăţii nu este în spirit creştin, pentru că Hristos condamnă popularizarea binelui făcut: „Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta” (Matei 6,3). Am apelat la ea pentru a aduce date reale în faţa celor mai uşor manipulabili.

A consemnat Natalia Corlean

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 72, martie-aprilie 2013

Coliva, aliment şi ofrandă cu valoare de simbol

În rânduiala Bisericii Ortodoxe, coliva este o ofrandă care însoţeşte slujbele de pomenire a morţilor (înmormântări, parastase etc.). Ea este în acelaşi timp aliment şi simbol, sau, mai explicit, este expresia materială a credinţei ortodoxe în nemurire şi înviere.

            Originile colivei. Potrivit tradiţiei, împăratul păgân Iulian Apostatul (361-363), constatând că frica morţii nu îi înspăimântă pe creştini (ei priveau moartea ca o înlesnire a întâlnirii lor cu Hristos), a căutat cu viclenie o metodă prin care să le întineze postul. Din ordinul său, în prima săptămână a Postului Mare, toate alimentele din pieţe au fost stropite, în taină, cu sânge provenit din jertfele aduse idolilor. Scopul scontat ale acestei acţiuni era acela de a-i obliga pe creştini să se hrănească cu sânge de animale într-un timp liturgic în care ei trăiau în abstinenţă de la bucatele ”de dulce”, dar şi de a le impune consumarea ofrandelor aduse unor idoli în care ei nu credeau.

            Mijlocirea Sfântului Teodor Tiron. Întrucât acţiunea împăratului era una ascunsă, iar creştinii ar fi gustat inevitabil din alimentele stropite cu sânge de animale, Dumnezeu a găsit o cale minunată prin care le-a descoperit această lucrare malefică şi modalitatea prin care ar putea-o evita. Dacă în Vechiul Testament Dumnezeu a vorbit poporului ales prin prooroci, de data aceasta El comunică cu oamenii prin persoana Sfântului Teodor Tiron, care i se arată Arhiepiscopului Eudoxie şi, deconspirând planurile ascunse ale împăratului, îl sfătuieşte cum să procedeze.

            Solidaritatea în credinţă ucide păcatul. În vedenie, Sfântul Teodor îi spune arhiereului să înştiinţeze toţi creştinii să nu cumpere alimente din piaţă deoarece sunt întinate cu sânge. Pentru a nu suferi din lipsa mâncării, Sfântul oferă o soluţie accesibilă tuturor (atât celor cu stare materială bună, cât şi celor mai puţin avuţi): să consume colivă în locul mâncărurilor obişnuite. Astfel, în loc să culeagă mult aşteptatele roade ale urzelii sale, împăratul a eşuat ruşinos, furnizorii de alimente fiind nevoiţi să arunce în mare produsele alterate după o săptămână în care nici un creştin nu a cumpărat produse de la piaţă. Ca act de cinstire al acestei lucrări dumnezeieşti, în fiecare an de sărbătoarea Sfântului Teodor creştinii mănâncă colivă. Pentru semnificaţia sa eshatologică, coliva a fost asociată cultului morţilor.

Coliva – aliment complex. Cuvântul colivă este traducerea grecescului ”ta kolliva” şi se prepară din grâu fiert, îndulcit cu zahăr sau miere, amestecat cu nuci pisate şi aromate. Prin conţinutul ei, coliva este un aliment consistent şi, totodată, foarte gustos. Bobul de grâu este aliment şi medicament. El conţine calciu, magneziu, fosfor, aproape întreg complexul de vitamine B, antioxidanţi, celuloză, fibre şi proteine, de aceea este capabil să întreţină viaţa. 

Tinerii hrăniţi cu seminţe. În Sfânta Scriptură avem exemplul concret al celor trei tineri, Anania, Azaria şi Misail, care aflându-se în captivitatea babilonică şi nedorind să se întineze cu mâncărurile cu care se hrăneau păgânii, au cerut să fie hrăniţi numai cu seminţe vegetale. Spre surprinderea sa, regele a fost nevoit să observe că tinerii hrăniţi cu seminţe erau mai frumoşi decât tinerii de aceeaşi vârstă cu ei, dar îndestulaţi cu hrană de provenienţă animală. Calităţile dietei vegetariene sunt, de altfel, recunoscute de nutriţionişti.

Grâul, elementul predominant al colivei. Datorită compoziţiei sale, coliva este alcătuită din alimente cu valoare de simbol, folosite de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos şi explicate în mod detaliat de Sf. Ap. Pavel în scrierile sale. Elementul predominant al colivei este grâul. Ca aliment, grâul constituie principala sursă de hrană a oamenilor, fiind materia primă din care se face pâinea. Ca element-simbol, grâul a fost folosit de Mântuitorul Iisus Hristos pentru a preînchipui Biserica, dar şi pentru a prefigura Pâinea vieţii veşnice.

Grâul, element euharistic. În fiecare duminică şi sărbătoare, creştinii se adună în biserică pentru a săvârşi Sfânta Liturghie, slujbă în care se folosesc două materii principale: pâinea şi vinul. Precum pâinea este alcătuită dintr-o mulţime de boabe de grâu, tot astfel şi Biserica este alcătuită din mulţimea credincioşilor. Valoarea euharistică a grâului este dată de Mântuitorul Iisus Hristos prin analogie cu pâinea, când vorbeşte despre Sine: ,,Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi.” (Ioan 6, 35). În Biserică, pâinea vieţii este însăşi Sfânta Euharistie, în care pâinea este Trupul Domnului iar vinul Sângele Său.

            Coliva simbolizează trupul mort. Grâul are, însă, şi alte semnificaţii, în funcţie de întrebuinţarea lui. Din momentul în care grâul este secerat, iar boabele sunt separate de tulpină, devine un element mort. Prin uscare, el poate fi păstrat un timp şi folosit în scopuri nutritive diverse, sau se poate descompune, dacă nu are condiţii specifice de păstrare. Prin analogie, şi trupul omului, după ce se desparte de suflet, devine materie moartă, care este supusă descompunerii.

            Dar este şi simbol al învierii. Nutriţia nu este singurul mod de întrebuinţare a grâului. Bobul de grâu este sămânţă ce poartă în sine potenţa vieţii. Astfel, dacă sunt întruniţi factorii de mediu necesari (pământ bun, umiditate, îngrijire) bobul de grâu încolţeşte şi dă viaţă unei noi plante. Cu alte cuvinte, el învie. Tot astfel şi trupul omului, deşi inert după moarte, va învia atunci când va fi chemat la viaţă de însuşi Stăpânul Vieţii. 

        

       Virtuţile Sfinţilor. Coliva are în compoziţia sa dulciuri şi arome nu doar pentru plăcerea gastronomică, ci şi ca reprezentare a virtuţii sfinţilor, în general; sau ale celui răposat, în special. Mai mult, dulciurile din colivă ne trimit cu gândul la starea pe care fiecare creştin nădăjduieşte să o guste prin Înviere, dulceaţa vieţii veşnice. Această viaţă ,,dulce” ne rugăm să o dobândească şi cel mort, pentru care s-a făcut coliva.

            Coliva este însoţită întotdeauna şi de alte ofrande. Fie că este vorba de slujba de înmormântare sau de parastase, alături de colivă se rânduiesc colaci (sau pâine), vin şi lumânări. Toate aceste elemente constituie un tot unitar. Modul în care colacii sunt împletiţi oglindeşte simţul estetic cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe om, pentru ca acesta să devină creator de valori perene. Stropirea cu vin simbolizează aromatele şi balsamul cu care a fost uns trupul Domnului. Originea vinului, care este produs din sucul (sângele) strugurelui închipuie sângele care întreţine viaţa trupului. Totodată, vinul ne trimite cu gândul la cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. (Ioan 6, 54).

            Iată, aşadar, cum coliva ni se revelează ca fiind un univers spiritual tradus într-o formă materială concretă, hrănitor pentru viaţa noastră în trup şi cu valoare de simbol al morţii şi învierii noastre împreună cu Hristos, pentru veşnicie.

Pr. Adrian-Gheorghe Magda

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 72, martie-aprilie 2013

             

Farmacia Domnului: Lintea

Lintea este un aliment străvechi, foarte valoros, dar şi gustos. Atât de gustos, încât Isav, nepotul lui Avraam, şi-a vândut dreptul de întâi născut pentru o farfurie cu mâncare de linte, într-o cunoscută scenă biblică.
Motivele pentru care este bine să includem lintea în alimentaţia noastră sunt multiple: este una dintre leguminoasele cele mai uşor de digerat, bogată în fibre solubile şi insolubile; fibrele solubile scad nivelul de glucoză şi colesterol din sânge, iar cele insolubile ajută la prevenirea constipaţiei.
Este o sursă importantă de antioxidanţi, ceea ce o face un aliment valoros în prevenirea cancerului şi a bolilor cardiovasculare. Este bogată în fier şi proteine, mai bogată decât carnea, pe care o înlocuieşte cu succes (se pot prepara din ea pateuri, droburi, chiftele, „friptură”). De asemenea, este benefică în situaţii de efort fizic şi intelectual sau în stări de convalescenţă.
Cele mai cunoscute tipuri de linte la noi sunt cea roşie (folosită îndeosebi la supe-cremă, căci fierbe mai uşor) şi cea verde.

Pateu de linte roşie

1 cană linte roşie
2 morcovi mărişori
1 ceaşcă ulei
usturoi (după gust)
sare, piper
Pregătire: lintea se lasă la înmuiat în jur de 8 ore.
Preparare: se pune la fiert morcovul tăiat bucăţele şi se lasă până se înmoaie, apoi se adaugă şi lintea, care fierbe foarte repede. Se pot fierbe şi la aparatul pe aburi, în acest caz păstrându-şi şi mai bine gustul. Se lasă să se răcorească puţin, apoi se mixează cu gheara de pasat împreună cu uleiul (sau se dă prin sită şi apoi se freacă bine cu uleiul), usturoiul, sare şi piper după gust. 

Supă-cremă de linte roşie

Este foarte uşor de pregătit: se fierbe lintea împreună cu legumele preferate; spre final se poate adăuga, opţional, puţin chimen sau coriandru, dacă vă plac. După ce au fiert se adaugă ulei de măsline, sare, piper, usturoi (opţional) şi se pasează cu blenderul. Se serveşte cu crutoane.


Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 72, martie-aprilie 2013

Apostolat nr. 71

Editorial:

• Gânduri la început de an

 Actual:

• Răul pe care îl facem şi consecinţele lui 
• Colindători, martori şi mărturisitori
• Generaţia COOL şi Biserica azi

Căsuţa copiilor:

• Vinovatul dovedit

Pas în doi:

• Divorţul, o realitate a zilelor noastre

Terapie ortodoxă pentru suflet:

• Cât de important este să argumentezi atunci când te cerţi cu cineva?

Viaţa în Hristos:

• Blestemul, chiar dacă e politicos, e tot blestem

Martiri şi mărturisitori în temniţa comunistă:

• Ocuparea Basarabiei. Foametea

Cu Dumnezeu în casă:

• Farmacia Domnului: usturoiul
•  Ce mâncăm, ce bem? Aspartamul

Poezie:

• Colindul duios
•  Minunea fiinţei