Omul flămând

Dumnezeu l-a făcut pe om cu un sine flămând de Sinele Său, dar nu înainte de a-i pregăti Cina cea Mare şi Minunată care, la început, a fost Cosmosul, Lumea cea văzută cu ascuns de Nevăzut în ea...

Şi i-a dat Dumnezeu omului gură de trup ca să-I guste bunătatea prin roadele pământului şi prin cele gătite (împodobite) din ele cu propria minte şi mâini creatoare după chipul Creatorului. Şi nici o făptură a pământului nu suferea când omul îi gusta rodul, aşa cum nici o mamă nu suferă când pruncul îşi suge laptele din sânul ei.

Şi i-a dat Dumnezeu omului gură de suflet ca să-I guste frumuseţea prin cele create de El şi de tot omul împreună creator cu Sine.

Şi i-a dat Dumnezeu omului gură de minte ca să guste înţelesurile Sale ascunse în cele văzute şi să le arate lumii spre slava Celui ce le-a semănat în ea.

Şi i-a dat Dumnezeu omului gură de duh ca să-I soarbă Prezenţa tăcută din răcoarea serii...

De stricat, sufletul omului s-a stricat după ce a ales să refuze Cina lui Dumnezeu pentru a se hrăni cu sudoarea frunţii robită voii sale otrăvite de voia urâtorului de oameni, diavolul. Şi aşa a ostenit de moarte rătăcind şi risipindu-se printre spinii şi pălămida crescute din plăcerea ucigătoare de a fi ca Dumnezeu fără Dumnezeu, şi a flămânzit până la a râvni roşcovele porcilor... În acel amar de durere şi-a venit în sine şi a pornit spre casa Tatălui său.

Acolo, Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut Om şi S-a dat pe Sine Mâncare şi Băutură în Cina cea de Taină ca să-l ridice iarăşi la foamea cea dintâi fără de care nu va putea intra la Cina Fiului de Împărat de la sfârşitul vremii.

Şi se repară sufletul numai hrănindu-l cu Viaţa cea nouă ...

În ea, ne putem hrăni iarăşi cu gura de trup mulţumind şi binecuvântând şi postind după sfânta rânduială.

În ea, ne putem iarăşi hrăni cu gura de suflet iertând şi binecuvântând pe cei ce ne iubesc şi pe cei ce ne urăsc...

În ea, ne putem iarăşi hrăni cu gura de minte lăudând şi preaslăvind pe Dumnezeu în tot locul şi în toată vremea.

În ea, ne putem iarăşi hrăni cu gura de duh intrând în cămara de nuntă a inimii şi ascultând glasul de taină al Mirelui ce va să vină la miezul nopţii care încă ne desparte ca un văl de Lumina Lumii ascunsa în adâncul din noi! 

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit intru Tine!

Maica Siluana Vlad

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 69 - noiembrie 2012

Dependenţele alimentare

Un număr din septembrie 2012 al prestigiosului cotidian american „The Wall Street Journal“ s-a ocupat de dependenţele alimentare. Este drept că medicina a acceptat cu rapiditate noţiuni ca dependenţa de alcool sau de droguri, dar priveşte, deocamdată, cu o stranie neîncredere, spre dependenţa alimentară. Aceasta din urmă se defineşte ca fiind o tulburare patologică, în care subiectul are o poftă nestăpânită de a consuma anumite produse alimentare.

Înainte de a încerca să explicăm mecanismul de producere şi cauzele acestor dependenţe, să privim statisticile oferite de cotidianul sus-amintit:

- ciocolata se situează pe primul loc pe lista acestor dependenţe. Sunt afectate în special femeile, la care pofta de ciocolată se înregistrează la 40%,  în timp ce la bărbaţi procentul este de doar 15%. Ciocolata conţine feniletilamină, o substanţă care creşte în mod natural în organismul persoanelor îndrăgostite. Mai conţine, de asemenea, teobromină (un stimulent cerebral), tiramină şi triptofan, care au proprietăţi antidepresive. Consumatoarea de ciocolată, adesea grăsuţă, mănâncă exagerat acest aliment, care o consolează în faţa impresiei că „nimeni nu o place“. Când încearcă să renunţe la alimentul favorit se simte bolnavă, morocănoasă şi plină de resentimente, simptome care dispar dacă îşi administrează câteva tablete de ciocolată;

- gustările sărate (cipsuri, sărăţele, covrigi, floricele de porumb etc.) fac 8% dependenţi printre femei şi 3% dependenţi printre bărbaţi.

S-a descoperit, în ultimul deceniu, că în grâu există unii compuşi (exorfine) care pot acţiona ca o doză slabă de morfină şi care pot provoca o stare uşoară de euforie;

- pâinea şi pastele realizează dependenţe la 3% dintre femei şi 2% dintre bărbaţi, deoarece, provenind din cereale, conţin sus-amintitele exorfine. Există persoane care au o poftă exagerată pentru pâinea caldă sau pentru anumite tipuri de paste;

- pizza determină dependenţă mai mult la bărbaţi (14%) decât la femei (7%). Aceasta se datorează şi unor substanţe chimice, generatoare de o stare de bine, conţinute în brânză şi mezeluri;

- carnea (friptă sau afumată) este, de asemenea, prezentă pe lista dependenţelor alimentare într-un procent de 3% pentru femei şi 5% pentru bărbaţi. Dependenţa este amplificată de prezenţa sării, a condimentelor şi a glutamatului, care este un potenţiator de gust;

- îngheţata determină dependenţă la 6% dintre femei şi numai la 2% dintre bărbaţi. Laptele din compoziţia îngheţatei conţine exorfine, zahărul oferă energie, iar când se mai adaugă şi ciocolata ...

De remarcat faptul că toate tipurile de dependenţă creează reacţii similare la nivelul creierului. Acest lucru a fost dovedit prin rezonanţă magnetică funcţională, un test care măsoară activitatea creierului în funcţie de modificările fluxului sangvin. Astfel s-a demonstrat că la dependenţii de alimente se activează aceiaşi centri nervoşi ca şi la dependenţii de alcool, tutun sau droguri.

Se consideră că fiecare dintre noi avem ocazional poftă de ceva, dar dependenţa apare când această poftă devine imperioasă, iar neîndeplinirea dorinţei determină simptomele menţionate mai sus la lipsa ciocolatei.

Surprinzător este faptul că cercetătorii nu au găsit încă o bază ştiinţifică pentru explicarea acelor pofte bizare ale femeilor însărcinate.

S-au încercat şi unele explicaţii ştiinţifice mai simple, şi anume că poftele apar datorită unor eforturi inconştiente ale creierului de a corecta unele deficienţe nutriţionale ale organismului. Astfel, pofta pentru friptură ar putea indica necesitatea de a aduce în organism proteine sau fier, iar pofta de ciocolată s-ar declanşa datorită nivelurilor joase de magneziu din organism. Din păcate, există suficiente argumente împotriva acestei teorii, ca, de exemplu, faptul că în caşcaval există mai multă feniletilamină decât în ciocolată.

Se pare că un rol important în dezvoltarea dependenţei alimentare îl joacă şi publicitatea, reclamele propagând excesiv calităţile unor alimente, cum ar fi ciocolata, îngheţata, pizza etc. Evident, decizia alegerii unui aliment ne aparţine, dar, fiind bombardaţi excesiv cu imagini tentante, tindem să devenim (mai ales copiii) victime ale dependenţelor alimentare.

Doxologia.ro

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 69 - noiembrie 2012

Psalm

Floarea salcâmului se unduie-n vânt,

lumina din mirişti mă-ndeamnă să cânt,

două boabe de seară în gene,

liniştea ierbii rămase-n poiene.

Pământul îşi leagănă grâul fecund,

luna îşi leagănă sufletul mult mai curând,

vremea se-nalţă în ritmuri şi dansuri sonore,

viaţa vibrează înalt şi se-mprăştie-n ore.

În palme se-aude cum sufletul cântă încet

şi cerul îşi stinge lumina toată la mine în piept.

Departe de lume, la hotarul între suflet şi El

în dulce, senina cântare se-nalţ-un menestrel:

„-Tu Doamne, ce-ţi laşi Fiinţa sfântă adânc să pătrundă

în orice făptură, de la firul de iarbă la ultima undă,

de la puiul de om, la zborul plăpând al bietei albine,

orice suflare de viaţă prin Tine se ţine.

Îmi plec umil fruntea-n ţărâna uscată din drum

şi-mi las sufletul cruce să fie, aici şi acum.

O lacrimă-mi cade din candela genei fierbinte,

o rugă am fost, Dumnezeul meu, acum şi-nainte

şi seara, culcat pe ramuri de vişin în floare

în irişi-albaştri viitorul nu mă mai doare.

Căci inima mea cântă suav printre ierburi,

cu degetul scris-am adânc

                      ale dragostei cercuri,

                             ale dragostei cercuri,

                                    ale dragostei cercuri:”

                 Amin!

Adrian Moraru

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 69 - noiembrie 2012

Alinare.

Venit-a şi toamna

Cu ochii în lacrimi

Şi-mi udă ţărâna

Cea plină de patimi

                Am sufletul, bunul,

                Mirat la răscruce

                Iar Domnul Prea-Bunul

                Lumină-mi aduce

E ziua cu riduri

Şi noaptea-i aproape,

M-aşez între ziduri

Cu Moşul la pleoape

                Mi-e gândul afară

                Şi sufletu-n casă,

                Iertarea mi-e soră,

                Durerea mă lasă

Repet rugăciunea

Şi-mi fac Sfânta Cruce,

Iubirea-i minunea

Ce-n ceruri mă duce.

             Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 69 - noiembrie 2012

Halloween. Cum ne împrietenim (de bună voie şi nesiliţi de nimeni) cu diavolul

Anul acesta am făcut încă un pas spre adoptarea tot mai deplină a sărbătorii importate intitulată Halloween. Sigur că adulţii sunt responsabili pentru ceea ce sărbătoresc şi e alegerea lor, însă dureros este că această sărbătoare devine „naţională” în şcoli şi grădiniţe, acceptată cu multă supunere şi lipsă de discernământ şi de părinţii creştini. Ce ni se spune la şcoală: este o sărbătoare „distractivă”, o „îmbogăţire culturală”, un „prilej de a pune în valoare creativitatea şi imaginaţia copiilor”. Ce este dincolo de aceste aparenţe? Încercăm să atragem din nou atenţia, printr-o selecţie de materiale despre acest subiect. Poate anul viitor părinţii creştini vor avea gramul de curaj necesar pentru a spune: „NU! Nu sunt de acord ca copilul meu să participe la aşa ceva.”

 

La o primă vedere, costumarea haioasă în vampiri, vârcolaci, vrăjitoare, demoni etc., nu ar fi decât o farsă demnă de homo ludens prin care omul ia în râs aberaţiile ontologice şi manifestările oculte. De fapt, ceea ce se imprimă în minţile curate ale copiilor este obişnuinţa cu magia, cu o lume ocultă care poate deschide orizonturi demonice, cu puteri supranaturale uriaşe, care devin leit motiv al vieţilor copiilor. Ridiculizarea demonilor nu este decât învăţarea cu prezenţa lor, ruperea lor de regnul iadului veşnic şi transformarea lor într-o gaşcă de personaje simpatice, care pot fi oricând chemate la cină. Dracul ucigător de oameni de la începutul istoriei devine astfel un băiat de gaşcă, un tip frecventabil, aproape vrednic de compătimit pentru ghinionul teribil pe care l-a avut. De aici până la obsesii, posedare, magie neagră, ritualuri satanice, ucidere ritualică, sinucidere, boli psihice, crimă în serie – e o cale bine bătătorită.

Adulţii pot discerne – şi nu chiar toţi – între ficţiune şi realitate, între film şi viaţă, între iluzie şi adevăr. Copiii însă trăiesc într-o lume a imaginaţiei, în care reperele vizuale primesc viaţă în mintea lor şi se transformă în modele de urmat. Nu ne mai mirăm că unii copii vor să devină vrăjitori, magi, vampiri sau chiar diavoli. Unii chiar reuşesc. Violenţa ucigaşă este aşadar chemată în societate pe uşa din faţă, sub pretextul distracţiei.

Pr. Valentin Istrati, Doxologia.ro

 De speriat morţii. Copilul tău a aflat deja, probabil, de la ora de engleză ce semnificaţie are Halloween. Era o sărbătoare păgână a celţilor, care se temeau de răzbunarea morţilor şi căutau să-i îmblânzească şi să-i sperie totodată, îmbrăcându-se în piei şi capete de animale. Mai mult, obişnuiau să aducă sacrificii umane şi animale pentru a-l îmblânzi pe stăpânul spiritelor rele. De Halloween curgea sânge şi văzduhul se umplea de focuri uriaşe.

 De speriat viii.  Astăzi, Halloween este o uriaşă industrie, din care se câştigă miliarde de dolari. Costume, felicitări, parade, filme de groază, toate preluate cu sârg de mass-media şi de sistemul de învăţământ. De Halloween, astăzi curg mulţi bani.

 Copiii sunt ceea ce iubesc. Dar cine învaţă să iubească urâtul şi monstruozitatea, sub orice formă, învaţă să iubească şi duhul strâmb din care se nasc ele. Să nu ne amăgim crezând că urâtul este o simplă formă şi o simplă mască. Urâtul este forma văzută a unei lumi guvernate de alte legi decât cele visate de noi. Monştrii, vrăjitorii, diavolii, scheleţii şi fantomele care populează din ce în ce mai mult lumea copiilor noştri apasă cu o putere deloc făţişă, dar constantă, asupra libertăţii lor interioare. Cine are curajul să se opună?

Ileana Achim

Ce mi se pare simptomatic pentru halul în care suntem ca neam, este că sărbătorile creştine sunt ignorate în şcolile româneşti; în schimb, o sărbătoare păgână, care are trimiteri directe la vrăjitorie şi satanism, este serbată ca fiind ceva cu totul special în aproape toate şcolile din ţară. Imaginaţi-vă la Iaşi că orele s-ar întrerupe în şcoli şi s-ar face o serbare legată de Cuvioasa Parascheva. Sau la Bucureşti în ziua de 27 octombrie, de Sf. Dimitrie cel Nou, sărbătoarea creştină a oraşului. Cum ar sări în sus seculariştii lui Soros şi "elitele", care scriu "Dumnezeu" cum simt, adică invariabil cu "d" mic, şi cărora le pute că poporul stă la coadă ca să "pupe morţi" sau că mai există creştini (încă) într-o ţară înglobată în UE şi NATO!

Crăciunul a ajuns de fapt un Moş Crăciun zglobiu, grăsuţ şi cu barbă mare albă, nu Naşterea Mântuitorului; Paştele e "scutit" de jertfa de pe Cruce şi Înviere, dar decorat în rozul pufos al iepuraşilor care se ascund după ouă mari vopsite în culori de curcubeu. Am devenit o colonie economică bună de exportat forţa de muncă ieftină şi de exploatat resursele naturale pe bani puţini şi distrugând mediul, adică, în ambele variante, sacrificând viitorul ţării. Dar să faci din Halloween o sărbătoare naţională mi se pare cu totul ieşit din comun, pentru că îţi sacrifici viitorul spiritual al ţării. Deşi, dacă mă gândesc la sângele celor 22 de milioane de victime inocente, de prunci ucişi - un popor nenăscut sacrificat -, cred că ne merităm pe undeva şi sărbătoarea macabră. 

 Totuşi, aşa cum suntem, dacă nu reacţionăm şi lăsăm ca această pandemie demonică să prolifereze, nu văd cum am mai putea scoate capul în Veşnicie. Dacă nu o să luăm atitudine, ne merităm soartă de mancurţi (n.red: mancurt = persoană înrobită total și îndobitocită) veseli, care vor intra de bună voie pe poarta hiperstatului care se desenează deja pe plânsetele oligarhiei mondiale. Suntem direct responsabili de viitorul copiilor noştri! E dreptul lor să trăiască în normalitate, hrăniţi de seva Tradiţiei acestui neam creştin!

Iulian Capsali, regizor

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 69 - noiembrie 2012