2 ianuarie 2014 – primii mei
paşi în satul Şoarş în calitate de păstor de suflete. Îmi amintesc cu drag şi
cu emoţie cum am păşit cu sfială, cu teamă, într-un mare necunoscut, într-un
sat cu nume nemaiauzit de mine până atunci, într-un nou început pentru noi.
Prima impresie? De neuitat!
Când am ajuns aproape de sat eram deja fascinat de frumuseţea zonei, iar când
am intrat în satul mic, strălucitor sub un soare neobişnuit de luminos în
iarnă, am rămas uimit. Simţeam că am ajuns unde trebuie; biserica albă de pe
deal m-a uimit cu frumuseţea ei. Eram conştient de ce mă aştepta în interiorul
zidurilor ei şi am simţit bucuria şi răspunderea că aici am să lucrez la
mântuirea celor încredinţaţi spre păstorire.
A urmat contactul cu oamenii,
pe care, privindu-i, m-am dus cu gândul la ce o să simt după un an, ce legătură
o să fie între noi după ce vom ajunge să ne cunoaştem. Iată că a ajuns momentul
să îmi răspund: azi simt iubire, simt că am aici, în satul micuţ dintre dealuri,
„o familie”; simt recunoştinţă şi bucurie în suflet. A trecut un an, un an
greu, cu multă muncă fizică dar şi intelectuală, cu eforturi de care nu mă
ştiam capabil; dar a rânduit Dumnezeu să găsesc aici, la Şoarş, sprijin în
enoriaşi, să găsesc oameni calzi, oameni buni, muncitori, deschişi, prompţi,
oameni „de omenie”. Oameni alături de care am avut, pe parcursul acestui an,
realizări notabile, de care noi ne simţim bucuroşi şi împliniţi. A îngăduit
Dumnezeu să fiu în mijlocul unor fiinţe deosebite; şi când spun deosebite, mă refer
la fiecare apropiat al bisericii în parte, fiecare cu specificul său, fiecare
punând partea lui în mod unic, în bunul mers al Bisericii lui Hristos.
Simt să mulţumesc copiilor şi
părinţilor care au făcut posibilă o colaborare deosebită între noi, participând
la activităţile parohiei noastre (pictură de icoane pe sticlă, programe
artistice cu poezii, cântece şi colinde, jocuri educative, cateheză şi
socializare). Mă bucur că încep să înţeleagă că Biserica suntem cu toţii,
fiecare punând partea lui de râvnă şi lucrare pentru binele tuturor. Le
mulţumesc tuturor – de la oamenii care poate prin reticenţă şi răceală m-au
învăţat să fiu mai atent, mai bun, mai rugător – până la cei ce ne-au fost
„mame”, „taţi” şi „fraţi”. Le mulţumim celor ce ne-au arătat iubirea şi
preţuirea lor. Le mulţumim pentru îngăduinţă, răbdare, efort, rugăciune şi tot
ce au făcut din dragoste de Dumnezeu şi de Biserică.
Şoarşul este şi va fi parohia
sufletului meu; e o parohie a rugăciunii, a aşteptării, a încrederii şi a
bizuinţei mele în Dumnezeu. De aceea îl rog pe Domnul să ne binecuvânteze pe
toţi, aşa, ca pe o familie, să ne ţină uniţi, să ne dea putere şi răbdare, să
pună în sufletele noastre dragostea de El şi unii faţă de alţii, să pună
rugăciunea şi dorinţa de mântuire. Îl rog să ne ţină sănătoşi, să trăim mulţi
ani în linişte şi armonie.
Părintele Ciprian
Adomnicăi, Şoarş, ianuarie
2015
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 83, ianuarie-februarie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu