Gânduri la un an de păstorire

2 ianuarie 2014 – primii mei paşi în satul Şoarş în calitate de păstor de suflete. Îmi amintesc cu drag şi cu emoţie cum am păşit cu sfială, cu teamă, într-un mare necunoscut, într-un sat cu nume nemaiauzit de mine până atunci, într-un nou început pentru noi.

Prima impresie? De neuitat! Când am ajuns aproape de sat eram deja fascinat de frumuseţea zonei, iar când am intrat în satul mic, strălucitor sub un soare neobişnuit de luminos în iarnă, am rămas uimit. Simţeam că am ajuns unde trebuie; biserica albă de pe deal m-a uimit cu frumuseţea ei. Eram conştient de ce mă aştepta în interiorul zidurilor ei şi am simţit bucuria şi răspunderea că aici am să lucrez la mântuirea celor încredinţaţi spre păstorire.

A urmat contactul cu oamenii, pe care, privindu-i, m-am dus cu gândul la ce o să simt după un an, ce legătură o să fie între noi după ce vom ajunge să ne cunoaştem. Iată că a ajuns momentul să îmi răspund: azi simt iubire, simt că am aici, în satul micuţ dintre dealuri, „o familie”; simt recunoştinţă şi bucurie în suflet. A trecut un an, un an greu, cu multă muncă fizică dar şi intelectuală, cu eforturi de care nu mă ştiam capabil; dar a rânduit Dumnezeu să găsesc aici, la Şoarş, sprijin în enoriaşi, să găsesc oameni calzi, oameni buni, muncitori, deschişi, prompţi, oameni „de omenie”. Oameni alături de care am avut, pe parcursul acestui an, realizări notabile, de care noi ne simţim bucuroşi şi împliniţi. A îngăduit Dumnezeu să fiu în mijlocul unor fiinţe deosebite; şi când spun deosebite, mă refer la fiecare apropiat al bisericii în parte, fiecare cu specificul său, fiecare punând partea lui în mod unic, în bunul mers al Bisericii lui Hristos.

Simt să mulţumesc copiilor şi părinţilor care au făcut posibilă o colaborare deosebită între noi, participând la activităţile parohiei noastre (pictură de icoane pe sticlă, programe artistice cu poezii, cântece şi colinde, jocuri educative, cateheză şi socializare). Mă bucur că încep să înţeleagă că Biserica suntem cu toţii, fiecare punând partea lui de râvnă şi lucrare pentru binele tuturor. Le mulţumesc tuturor – de la oamenii care poate prin reticenţă şi răceală m-au învăţat să fiu mai atent, mai bun, mai rugător – până la cei ce ne-au fost „mame”, „taţi” şi „fraţi”. Le mulţumim celor ce ne-au arătat iubirea şi preţuirea lor. Le mulţumim pentru îngăduinţă, răbdare, efort, rugăciune şi tot ce au făcut din dragoste de Dumnezeu şi de Biserică.

Şoarşul este şi va fi parohia sufletului meu; e o parohie a rugăciunii, a aşteptării, a încrederii şi a bizuinţei mele în Dumnezeu. De aceea îl rog pe Domnul să ne binecuvânteze pe toţi, aşa, ca pe o familie, să ne ţină uniţi, să ne dea putere şi răbdare, să pună în sufletele noastre dragostea de El şi unii faţă de alţii, să pună rugăciunea şi dorinţa de mântuire. Îl rog să ne ţină sănătoşi, să trăim mulţi ani în linişte şi armonie.

Părintele Ciprian Adomnicăi, Şoarş, ianuarie 2015

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 83, ianuarie-februarie 2015