Fiecare poate trece
prin momente de criză, întreruperea unor relaţii importante, trăirea unor
sentimente cu conţinut afectiv negativ – furie, dezamăgire, teamă, vinovăţie –,
care par ca un zid de netrecut. Ni se poate părea că viaţa nu mai are niciun
sens, că această criză nu va mai trece, iar noi nu vom mai reuşi să regăsim
bucuria dinainte.
„Aveam 25 de ani şi aveam mulţi
prieteni. Mi se părea că sunt bogată, că nu am nevoie de altceva, nici măcar de
Dumnezeu. Aveam, sau credeam că am, încredere nelimitată în ei. Mă completau…
de fapt, pentru a spune mai mult lucrurilor pe nume, fără ei mă simţeam
incompletă, dar încă nu îmi dădeam seama de asta. În decurs de jumătate de an,
în urma unor evenimente pe care sub nicio formă nu le-aş fi putut anticipa,
multe dintre relaţiile de prietenie s-au răcit, s-au întrerupt, lăsându-mi un
gust amar, sentimente puternice de furie şi regret. Reperele din viaţa mea, pe
care le consideram cele mai stabile, dispăruseră dintr-o dată, iar cel mai greu
de înţeles şi acceptat pentru mine era senzaţia că eu nu aveam niciun cuvânt de
spus în asta. Jocurile erau făcute sau mai bine zis zarurile erau aruncate.
Încercarea de a găsi o logică pentru tot ceea ce s-a întâmplat m-a dus spre o
explicaţie pe care o rosteam mai mult cu tristeţe şi ironie decât cu convingere
- Dumnezeu a încercat să îmi arate că nu trebuie să am mai multă încredere în
oameni decât în El.“
Relatările Irinei D. pot părea
rupte, parţial sau în totalitate, din experienţa de viaţă a multora
dintre noi. De multe ori însă, aceste momente de criză vin tocmai pentru a
rearanja lucrurile din viaţa noastră, pentru a ne arăta unde greşim, precum şi
faptul că temelia vieţii noastre este stabilită pe fundamente greşite, fragile,
instabile. Iar dacă tiparele noastre relaţionale sunt greşite, disfuncţionale,
ele nu pot fi reaşezate uneori decât prin evenimente cu caracter de şoc.
Spre relaţii mai autentice
Lecţia durerii, deşi de cele
mai multe ori greu de învăţat, acceptat, asimilat, conduce la evoluţie
personală, precum şi în relaţiile cu ceilalţi, la echilibrare. De multe ori, în
viaţă, rămânem ancoraţi în relaţii în care mai mult oferim decât primim, în
care prioritatea este întotdeauna împlinirea nevoilor celuilalt, în care suntem
dominaţi, controlaţi, sau, dimpotrivă, controlăm, dominăm, din teama de a nu fi
abandonaţi. De cele mai multe ori, relaţiile de prietenie, de iubire sau chiar
cele cu rudele au la bază dorinţa de a ne confirma valoarea, prin alimentarea,
confirmarea trăsăturilor de caracter, valorilor, opţiunilor noastre. În
numeroase situaţii, în relaţiile noastre nu spunem ceea ce ne deranjează, nu
punem limite, nu avem capacitatea de a spune „nu“, ne simţim neputincioşi să
determinăm schimbări. Dependenţa de ceilalţi (co-dependenţa) este interpretată,
în cele mai eronate moduri, drept iubire, prietenie, altruism, spirit de
sacrificiu. Nimic din toate aceste interpretări nu corespund realităţii,
întrucât raţiunea pentru care alegem în mod semi-conştient să rămânem în aceste
relaţii este frica, nesiguranţa şi nicidecum iubirea.
Există însă nişte etape, nişte
modalităţi de a vindeca acest tip de relaţii bolnăvicioase, cauzatoare de
suferinţă. În momentul în care alegem să-L punem pe Dumnezeu în centrul vieţii
noastre, iar nu pe ceilalţi semeni sau propria persoană, caracterul relaţiilor
se schimbă în mod radical, acestea devenind mai vii, mai autentice,
eliberându-se de frică şi făcând loc iubirii adevărate.
A iubi după modelul Lui
Învăţaţi ce înseamnă iubirea
adevărată, de la însăşi sursa ei, Domnul nostru Iisus Hristos, studiind Sfânta
Scriptură. Veţi remarca faptul că, din modul în care se raportează El la
oameni, lipseşte manipularea, constrângerea, reprimarea propriilor sentimente.
Totodată, veţi putea remarca faptul că El vorbeşte în mod deschis, sincer, cu
ceilalţi, lăsându-le totodată libertatea propriilor acţiuni şi alegeri. De
asemenea, ceilalţi sunt iubiţi, valorizaţi, pentru ceea ce sunt şi nu pentru
ceea ce ar putea face pentru El.
Priveşte crizele din viaţa ta
ca pe şanse pe care ţi le dă Dumnezeu pentru a face schimbări, pentru a renunţa
la tiparele tale disfuncţionale de relaţie. Pornind de la momentele de criză,
ia decizia de a schimba modul în care te raportezi la ceilalţi şi începe
propriul proces de vindecare.
Renunţă la idolatrizarea
relaţiilor sau a persoanelor cu care eşti în relaţie, devenind conştient/-ă că
aceasta nu este o atitudine sănătoasă. A-ţi pune mai mult nădejdea în oameni
decât în Dumnezeu este primul pas spre o relaţie bolnavă, dependentă de semeni.
Roagă-te lui Dumnezeu să-ţi
arate care sunt slăbiciunile tale în relaţia respectivă, ce punct sensibil al
tău îţi alimentează dependenţa faţă de relaţie. Poate fi teama de singurătate,
neîncrederea în propria persoană sau mândria. Vei putea astfel înţelege că
vindecarea în relaţie vine de la vindecarea propriilor slăbiciuni.
Priveşte-ţi în permanenţă
relaţiile prin prisma onestităţii şi iubirii, devenind astfel conştient de
măsura în care eşti onest faţă de tine şi faţă de celălalt, precum şi de cât de
mult relaţia ta este ghidată de iubire sau de teamă şi dominare.
Fii deschis cu semenii tăi şi
comunică-le schimbările pe care le aştepţi în relaţia cu ei şi fii pregătit/-ă
totodată să primeşti reacţii de dezaprobare din partea lor. În etapa aceasta ar
putea să îţi fie de folos un jurnal, în care să scrii despre schimbările făcute
şi despre sentimentele pe care le trăieşti pe parcursul acestor etape.
Asumă-ţi responsabilitatea
pentru greşelile pe care le-ai făcut în relaţie şi cere iertare pentru ele.
Este singura modalitate de a te elibera cu adevărat.
Nu în ultimul rând, priveşte
aceste schimbări cu încredere, întrucât chiar dacă vor fi mai dificile la
început, ele nu vor întârzia să îşi arate roadele.
Dana Alecu
Doxologia.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu