O grădină părăginită
Locul cel bun însă nu este numai sufletul unui om, ci poate fi şi sufletul unui neam. Întrebarea care se pune acum, mai mult ca niciodată, este: poporul nostru mai este „pământ bun”? Faptul că neamul nostru este tot mai puţin dăruit cu prunci de Dumnezeu nu este oare un semn că nu mai suntem vrednici de darurile Lui? Răsar tot mai puţine flori, pentru simplul motiv că grădina neamului nostru este neîngrijită, nelucrată. Dar şi seminţele tot mai puţine ce răsar sunt oare crescute în pământ bun? Oferim noi oare copiilor noştri un mediu propice pentru o creştere sănătoasă nu numai fizic, cât mai ales spiritual? Mai este familia, şcoala, Biserica şi toate celelalte medii socio-culturale terenul bun în care să crească pruncii sănătoşi la trup şi la suflet?
Apucături perfecţionate
Înainte de ’89, cam tot poporul trăia sub semnul fricii, al minciunii, al falsului, mereu frustraţi de nedreptăţile din jur şi biruiţi de propriile laşităţi. Acum, din păcate, trăim la fel: ne temem ca înainte, minţim la fel de mult, ne prefacem la fel de mult şi suntem poate chiar mai frustraţi de nedreptăţile din jurul nostru şi la fel de doborâţi de laşităţile noastre. Suntem mai slabi acum şi pentru că sunt mai multe ispite, dar şi pentru că am crescut într-un mediu nu prea „sănătos”. Ne comportăm acum exact ca înainte. Nepotismul şi slugărnicia le-am deprins acum mai bine de 20 de ani, iar acum le-am perfecţionat. Nu am schimbat decât unele denumiri,dar oamenii au rămas aceeaşi peste tot. Încrengăturile din vechiul sistem au rămas aceleaşi şi în noul sistem şi au fost desăvârşite, în toate mediile socio-culturale din România. Mă surprinde însă mirarea celor din televiziune şi din presă (şi nu numai!) atunci când se vorbeşte la noi de mită, nepotism, favoritism, nedreptate, fraudare etc. Eu sincer mă întreb unde au trăit oamenii ăştia până acum? În schimb, e extraordinar când apare pe sticlă un „fost” care ne învaţă pe noi toţi că „e multe lucruri bune în România!”.
Conduşi de alţii şi de propriile slăbiciuni
Ne temem şi azi de cei care ne conduc, iar teama noastră vine din credinţa prea slabă. Şi ne conduc nu numai oamenii, ci şi slăbiciunile şi micimile noastre. Suntem şi azi de multe ori conduşi de oameni slabi, dar mai ales de slăbiciunile noastre. Credem şi nu prea. Noi suntem căldiceii care nu vom avea parte de rai dacă nu ne vom schimba. Ne încredem în oameni şi nu în Dumnezeu. Drama cea mai mare este că ne forţăm copiii să crească în lutul nostru slab. Pruncii vor copia de la noi (la fel cum noi am copiat de la părinţi) toate gesturile, obişnuinţele, faptele noastre. Dacă vor vedea desfrânare, şi ei vor desfrâna; dacă ne vor vedea slugarnici şi mincinoşi, şi ei vor fi la fel; dacă ne vor vedea nedrepţi, şi ei vor nedreptăţi pe ceilalţi. Noi suntem singurii responsabili dacă din lutul nostru se ridică flori sau buruieni.
Este timpul să nu ne mai mirăm ca lucrătorii care au văzut răsărind şi neghină lângă grâu. Noi suntem cei care prin faptele noastre punem acum seminţe de neghină în copiii noştri. Să ne îndreptăm astfel proastele obişnuinţe sau să nu ne mai mirăm de ceea ce vedem împrejurul nostru. Schimbarea însă este necesară pornind de la fiecare dintre noi, după cum şi spune o vorbă românească: „De la vlădică, până la opincă!”. Nu pot să nu remarc cu multă consideraţie, încă o dată, (ne-)ghinele cu care ne-a „blagoslovit” preşedintele nostru drag, cu privirea-i caldă şi nehotărâtă, atunci când ne-a urat „Să trăiţi(ne-)Ghine!”.
Pr. Marius Demeter
Rezolvaţi-vă problemele, pentru copiii voştri
Fiecare generaţie moşteneşte de la toate cele dinainte (în particular copiii de la părinţii lor şi de la înaintaşii cei mai apropiaţi) caracteristici ale minţii, inimii, voinţei, particularităţi ale corpului, probleme rezolvate şi nerezolvate. Dacă părinţii au rezolvat în ei înşişi o anumită problemă, ei le transmit copiilor o omenitate mai şlefuită, eliberată de acea ”problemă blestemată”, ca să folosim expresia lui Dostoievski. Dacă ei nu vor fi în stare să o rezolve, generaţia următoare se va lovi de ea mai devreme sau mai târziu. Şi eu am întâlnit oameni care-mi spuneau: ”Am cutare sau cutare ispită, apare în mine cutare sau cutare problemă. De unde şi până unde?” Şi, ”săpând” în trecutul lor, reuşeam să găsesc de câteva ori la strămoşii şi la părinţii lui aceeaşi problemă nerezolvată. Problema apărea în faţa acelui om, care o rezolva tocmai fiindcă ştia că e un lucru moştenit şi că, rezolvând-o, o rezolva pentru bunica sa, pentru bunicul său, pentru străbunicul său şi pentru părinţii săi.
Mitropolitul Antonie de Suroj
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 57 – octombrie 2011
2 comentarii:
Legat de ce spune Mitropolitul Antonie, azi am realizat că în viaţa mea se repetă câteva întâmplări.
Mama mi-a povestit mai demult că iubea un băiat, înainte de a se căsători cu tata. Băiatul acela era foarte frumos. Într-o seară a venit la ea, i-a spus ce mult o iubeşte şi după scurt timp a aflat că s-a însurat cu altă fată. De două ori mi-a povestit mama întâmplarea şi de fiecare dată încheia aşa: îţi dai seama cum m-am simţit eu?
Eu pot să spun cu precizie cine se va însura în curând pentru că la fel mi se întâmplă şi mie. Recent s-a repetat experienţa, un coleg mi-a făcut complimente, s-a arătat foarte afectuos cu mine, chiar mă miram de atenţia deosebită pe care mi-o acordă. În curând se va însura, chiar azi mi-a spus o prietenă.
Mă doare deja chestia asta. S-a repetat de cel puţin 4 ori. Nu ştiu cum să rezolv eu problema asta.
Mă puteţi ajuta cu un sfat? Vă rog.
Da, adesea repetăm istoriile părinţilor noştri pentru că nu reuşim să ieşim din cerc.
Un ajutor avizat în acest sens (e o lucrare care necesită un oarecare timp, nu se rezolvă cu un răspuns) puteţi primi de la maicile Centrului de consiliere din Iaşi:
http://www.sfintiiarhangheli.ro/sa-ne-vindecam-iertand
Sfânta Treime să vă lumineze!
Trimiteți un comentariu