Ctitorită de stareţul mănăstirii
La puţin timp după prigoana din anii 1761-1762, când habsburgii catolici au distrus mănăstirile din Ardeal, tunurile generalului Bukow au distrus şi ultima fortăreaţă a ortodoxiei ardelene din acea vreme, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Călugării de la această mănăstire au trecut unii munţii în Ţara Românească, iar alţii, împreună cu stareţul Visarion, care era localnic, au coborât în sat, continuându-şi activitatea lor religioasă, culturală şi morală. După o călătorie la Ierusalim, egumenul Visarion se întoarce cu o colectă de 300 de galbeni, sumă cu care ridică aceasta biserică, ajutat fiind şi de credincioşii satului. Inscripţia din tinda lăcaşului cuprinde următorul text: „În zilele Înălţatului Împărat Iosif al II-lea, fiind stăpânitor locului Nicolae şi Manolache Brâncoveanu, s-a zidit această biserica din temelie, cu toată cheltuiala egumenului Visarion, octombrie, zilele 12, anul de la Hristos 1786”.
Biserica este aşezată în mijlocul satului şi are formă de corabie, turnul este în formă de piramidă octogonala, cu vârful conic. Temelia ei este din piatră, zidul din cărămidă şi var, iar acoperişul este din lemn şi ţiglă. A fost pictată în interior, folosindu-se tehnica fresca de către un pictor necunoscut.
Pictură nouă şi gesturi nobile
Lucrări mari de reparaţie s-au făcut între anii 1954-1957, executându-se din nou cupola de deasupra pronaosului, acoperişul, ferestrele, uşile pridvorului, strănile, instalaţia electrică şi duşumeaua. Tot în aceasta perioadă s-a curăţat pictura veche, respectiv de la arcuri în sus, în altar şi naos, iar restul s-a împodobit cu pictură nouă, tot în tehnica frescă, de către pictorul Iosif. M. Vasu. În anul 1958 s-a construit, la intrarea în curtea bisericii din partea de sud, o poarta prevăzută cu o încăpere pictată, iar în partea superioară, cu trei turnuleţe acoperite cu tablă zincată. În 1960 s-a reparat zidul împrejmuitor al grădinii bisericii din piatră şi ciment, în partea de răsărit, pe o distanţă de 50 m.
Lucrările de întreţinere au continuat în timp: în 1970 s-a reparat şi consolidat turnul şi s-a înlocuit toată ţigla de pe acoperiş, în 1985 s-a construit la intrarea în curtea bisericii din partea de nord o frumoasă poartă în stil brâncovenesc. În 1986, când biserica a împlinit 200 de ani de existenţă, Dumnezeu a rânduit ca să primim din partea familiei Roşca Ioan şi Zenovia, vecini din partea de nord a bisericii, vârstnici şi fără copii, o substanţială donaţie: casa, grădina în suprafaţă de un hectar şi toate bunurile mobile aferente, cu obligaţia ca parohienii să-i întreţină cu toate cele necesare în timpul vieţii, iar după moarte să împlinească pomenirile şi ceea ce ţine de obiceiul locului.
Restaurări şi modernizări
Pictura bisericii a fost din nou restaurată în 1993, de către pictorul Virgil Pavel din Sibiu. După 10 ani s-au introdus gazul şi apa, iar lăcaşul a fost dotat cu încălzire centrală. În 2006, s-a înlocuit acoperişul intrării din partea de sud.
În 2008, în urma unor grele şi susţinute demersuri, s-a obţinut retrocedarea clădirii şi a terenului de peste drum de biserică, preluat abuziv de regimul comunist. Clădirea a fost reparată şi s-a transformat în Cămin Parohial.
Lucrările la biserică au continuat şi în ultimii ani: au fost înlocuite geamurile, uşa de la intrarea în pridvorul bisericii, s-a confecţionat un lumânărar şi s-a înlocuit pavajul din jurul bisericii (2009); a fost înlocuit în întregime acoperişul şi a fost refăcut exteriorul bisericii (2010). Toate acestea, prin contribuţia enoriaşilor acestei parohii.
Pr. paroh Marcel Ivaşcu
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 57 – octombrie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu