... care să-l ridice pe om iarăşi în poziţie verticală, biped şi raţional. Care să-l înalţe în lumina realităţii, deasupra oceanului de ficţiune în care se scufundă încet şi ireversibil în fotoliul din faţa televizorului. Care să-l ridice din glodul curviei, din iezerul lăcomiei, din demenţa cenuşie a plictisului... cele trei feluri de mâncare din meniul sufletesc al fiecărei zile...Care să-l smulgă cu violenţa unei iubiri dumnezeieşti din sine: din acel "apartament" perfect "decent", desăvârşit de confortabil, dar fără ferestre şi uşi... Din acel labirint roz şi parfumat în care te rătăceşti de viaţă, numit carieră...
Care să-i ridice delicat faţa din troaca instinctelor primare, fără să tragă de lanţul de aur cu care a fost adus acolo, lanţ transmis din tată în fiu cu veneraţia unei moşteniri esenţiale...
Care să-l ridice pe fiecare individ la statura de om, în verticalitatea originară, cea fără de sfârşit...
În adâncul inimii noastre, de-o viaţă, e întinsă mâna lui Hristos...
Şi n-o putem apuca decât dând drumul din mâinile sufletului tuturor celorlalte lucruri, dând drumul lumii noastre de dorinţi, pofte şi năluciri... Şi întinzându-le apoi cu puterea credinţei, spre adâncul inimii, în rugăciune...
Mâna care a deschis ochii orbilor, a ridicat paralitici, a binecuvântat copii, a vindecat leproşi, a spălat picioarele apostolilor, a săturat mii de oameni frângând câteva pâiniţe, l-a salvat pe Petru de la înec şi a trecut biruitoare prin moarte, aşteaptă, întinsă, înlăuntrul fiecărei inimi...
O mână întinsă din ultimul Cer până-n adâncul iadului... O mână care a străbătut toate durerile şi beznele posibile ca să-mi atingă sufletul, să mi-l mângâie şi să mi-l ridice în lumina veşniciei cu bucuria unui tată...
O mână întinsă acolo unde foarte puţini o caută: înlăuntrul lor...
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 37 - februarie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu