Multe cărţi contemporane ne vorbesc despre o psihologie a cuplului. Într-adevăr, cunoaşterea aspectelor psihologice este de mare folos în susţinerea unei căsnicii. Părintele Michel Laroche ne atrage însă atenţia, în cartea sa „Un singur trup - aventura mistică a cuplului”, că armonia intelectuală sau armonia trupească, cu care se laudă de obicei un cuplu, nu sunt suficiente; pentru că se bazează pe „modă”, pe tendinţele epocii în care trăim, aceste armonii sunt trecătoare. Singura armonie care nu dispare niciodată este cea sufletească, duhovnicească, care se cultivă prin rugăciune:
Cununia poate fi cultivată sau îngropată
Căsătoria e experienţa unei lupte duhovniceşti în doi. Ai bunăoară şansa de a nu fi singur atunci când, lovit, cazi: cel de lângă tine e aproape şi te ajută să te ridici. Prin cel de lângă tine îţi cunoşti semenul, în el înveţi să distingi icoana lui Hristos şi să lucrezi astfel încât iubirea de aproape să fie asemenea iubirii de tine însuţi. Avem nevoie, astăzi, să aprofundăm natura acestei Sfinte Taine, îndeosebi pentru a redobândi conştiinţa faptului că familia, căsnicia, constituie o cale specială şi deosebit de importantă în cadrul experienţei spirituale creştine. Nu fără amărăciune, trebuie să constatăm că prea puţini dintre cei căsătoriţi la Biserică mai au conştiinţa reală a harului divin care lucrează împreună cu ei, tocmai prin această Sfântă Taină. Cununia e asemenea talantului din parabolă: poate fi cultivată şi înmulţită sau poate fi îngropată! Viaţa duhovnicească nu e statică: dacă nu progresezi, mergi înapoi. Tocmai de aceea, chiar primul sfat care ar trebui dat unui cuplu e acela de a se ruga cât mai mult împreună şi nu oricum, ci având conştiinţa darului unităţii pe care îl aduce cu sine Căsnicia.
Armonia intelectuală şi cea trupească nu sunt suficiente
Rugăciunea e un act de credinţă esenţial. Biserica Ortodoxă nu propovăduieşte doar o unitate trupească, ci şi una duhovnicească: cei doi devin una, trup şi suflet. Dar această unitate nu se cultivă decât prin rugăciune. ,,Dă-le lor, se roagă Biserica ortodoxă, bună înţelegere sufletească şi trupească". Sau, în altă rugăciune din aceeaşi slujbă: „Uneşte-i pe dânşii într-un gând, încununează-i într-un trup". Destul de frecvent, cuplul are tendinţa de a-şi lăuda armonia intelectuală sau armonia trupească, uitând-o pe cea care e esenţială, a sufletelor. Înţelegerea intelectuală, psihologică, nu e suficientă pentru a se putea vorbi de o uniune sau măcar de un acord al sufletelor. Să nu uităm că acordul intelectual şi psihic este, totuşi, supus înţelepciunii veacului, care cel mai adesea stă împotriva celei divine. Acest acord trebuie să fie transfigurat de înţelepciunea lui Dumnezeu. Altfel, nefiind bazat pe Hristos, ci pe cele ale lumii, mai devreme sau mai târziu va îmbătrâni, se va scleroza şi va muri o dată cu modele şi cu frământările lumeşti.
Armonia clădită pe Hristos nu dispare niciodată
Armonia clădită pe Hristos e inalterabilă, nu trece, nu dispare niciodată, ci dimpotrivă, devine din ce în ce mai profundă. Iar mijlocul prin care se ajunge la această comuniune e chiar rugăciunea. Cu rugăciunea, bărbatul şi femeia pot iradia toate celelalte fapte ale căsniciei, le pot sacraliza, transfigurându-le prin însăşi sfinţenia acestei Taine. Doar rugându-se împreună, bărbatul şi femeia vor putea descoperi şi se vor putea aşeza în chiar inima harismatică a Tainei Cununiei. „Unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor"' – acest cuvânt al lui Hristos se aplică atât tainei Bisericii, cât şi celei care îi este icoană: Cununia. După Tradiţia Bisericii, aceşti doi sau trei adunaţi în numele lui Hristos şi în mijlocul cărora se pogoară Domnul sunt, mai întâi, bărbatul şi femeia, uniţi de însuşi Dumnezeu. Prin această asceză de zi cu zi care e rugăciunea, bărbatul şi femeia realizează că unitatea lor nu e situată pe plan uman şi nu se bazează pe o simplă înţelegere lumească, ci e aşezată în însăşi unitatea Aceluia Care, în chip nevăzut prezent în mijlocul lor, e UNUL prin chiar firea Sa.
Astfel, rugăciunea în doi devine un act esenţial de comuniune, pentru că adânceşte unitatea cuplului în misterul unităţii divine. Şi nu e uşor să te rogi astfel! Nu pentru că harul divin ar fi absent, ci datorită uzurii survenite ca rezultat al grijilor zilnice. Viaţa cotidiană cu grijile ei, cu neînţelegerile specifice, propune cel mai adesea soluţii de aplanare care nu ţin de înţelepciunea lui Dumnezeu, ci de înţelepciunea lumii. Cu toate acestea, rugăciunea în doi, ca şi cum cei doi n-ar fi decât o singură fiinţă, e unica posibilitate pentru cuplu de a fructifica harul dăruit de Dumnezeu prin Taină.
Iertarea şi rugăciunea, indispensabile
Cuvintele rostite în cadrul Sf. Liturghii de către preoţii ce îşi dau sărutul păcii, sunt perfect aplicabile bărbatului şi femeii care trăiesc această relaţie: „Hristos în mijlocul nostru" — spune cel mai în vârstă, iar cel mai tânăr îi răspunde: ,,Este şi va fi". Sunt cuvinte pe care bărbatul şi femeia trebuie să şi le spună şi să-şi dea, apoi, sărutarea păcii, prin rugăciune, ştergând greşelile comise de unul sau de altul. În fapt, iertarea greşelilor e deosebit de importantă: ,,Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri" — spune cea mai importantă rugăciune, lăsată nouă de Hristos însuşi. Cum poţi avea pretenţia că te rogi, deci că iubeşti, dacă refuzi să ierţi? Un moment privilegiat rămâne întotdeauna seara, chiar înainte de culcare, pentru a te împăca sau pentru a cultiva pacea, pentru a o face mai profundă. Prin rugăciune, bărbatul şi femeia îşi pot regăsi unitatea de atâtea ori tulburată de păcat, de certuri, de egoism… Prea puţin se poate învăţa cu adevărat iubirea de aproape din discuţii, în absenţa rugăciunii. Din rugăciune se deschide izvorul unui dialog iluminat de har.
A consemnat Natalia Corlean
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 28 - mai 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu