Tabăra creştină „Dragoste şi prietenie”

Printre puţinele activităţi dedicate exclusiv adolescenţilor s-a numărat anul acesta şi a IV-a ediţie a taberei creştine organizate în Munţii Ţibleşului – o pildă şi pentru alte comunităţi ortodoxe. Pe parcursul a două serii, una pentru clasele VII-VIII, alta pentru IX-X, între 16-24 iulie 69 de adolescenţi s-au întâlnit pentru a discuta, a se juca, a se plimba şi a se ruga împreună. Despre ce s-a întâmplat acolo ne povesteşte Ramona Pop, profesoară de religie la Colegiul Economic „N. Titulescu”, Baia Mare:

Nu sunteţi singuri!
Tabăra creştină “Dragoste şi prietenie” e o cale spre inima tânărului. Aici adolescenţii găsesc un mod de viaţă sănătos, departe de zgomotul şi tentaţiile lumii acesteia, un loc unde rugăciunea, munca în echipă, jocul, cântarea religioasă, drumeţia, activităţile practice şi sportul se împletesc în mod armonios. Ce poate fi mai frumos pentru un tânăr în ziua de azi, decât să descopere că şi alţi tineri îl caută pe Hristos, că nu este singur şi că Biserica vine în întâmpinarea lui? Tinerii care vin în tabăra din Munţii Ţibleşului leagă noi prietenii sau le adâncesc pe cele deja existente.
Anul acesta a avut loc a IV-a ediţie a taberei organizate de Parohia Ortodoxă „Înălţarea Domnului” din Tg. Lăpuş, prin Părintele Florin Stan, în colaborare cu Grupul Şcolar Tg. Lăpuş şi Liceul Teoretic „Petru Rareş” din acelaşi oraş. Ca şi în anii trecuţi, foarte mulţi tineri au dorit să vină în tabără, pentru că părintele îi priveşte mereu cu ochi blânzi şi le vorbeşte cu blândeţe şi dragoste. În plus, cadrul natural în care se desfăşoară este un loc binecuvântat de Dumnezeu. Aici, în Munţii Ţibleşului, în cabana de pe Valea Minghet, tinerii au petrecut două săptămâni în care au trăit mai aproape de Dumnezeu.

Liberi, dar responsabili
Tema ediţiei de anul acesta a fost: ”Libertate şi responsabilitate”. Tinerii au avut ocazia să afle ce este libertatea şi ce nu este libertatea, au avut ocazia să vorbească despre diferenţa dintre "a face ce vrei" şi "a fi liber să faci ce vrei", confundate de multe ori. Ei au înţeles că deviza: “E viaţa mea şi fac ce vreau cu ea, e corpul meu şi fac ce vreau cu el” este o “libertate” înţeleasă în mod greşit, pentru că fiecare abuz aduce după sine durere şi suferinţă. Ca să devii liber, trebuie să te robeşti, să devii rob al lui Dumnezeu, pentru că unde este Dumnezeu, acolo este libertatea. Acesta este paradoxul creştin. Doar trăind după voia lui Dumnezeu ajungi la adevărata libertate, când nu mai eşti robul plăcerilor pe care dacă nu le îndeplineşti eşti chinuit de ele, ci eşti liber să faci sau nu ceea ce vrei, realizând că toate îţi sunt îngăduite, dar nu toate îţi sunt de folos.
Tinerii au fost foarte activi, comunicativi, implicaţi în activităţile desfăşurate. Au rostit împreună rugăciunile de dimineaţă şi de seară, s-au rugat împreună la începutul şi la sfârşitul mesei, unii dintre ei cunoscându-le, alţii întâlnindu-se pentru prima dată cu aceste rugăciuni. Cântarea şi citirea la strană în timpul slujbelor a fost o experienţă inedită şi i-a marcat pe mulţi dintre ei. Şi-au unit cu toţii glasurile în cântarea religioasă care a răsunat în liniştea pădurii, aducând slavă lui Dumnezeu. Am întâlnit tineri dornici de o viaţă frumoasă şi curată.

Bucuria este deplină doar împărtăşită
Au fost multe momente frumoase. Aş aminti focul de tabără, în jurul căruia ne-am strâns şi am cântat, concursul „În căutarea comorii”, discuţiile pe grupe, destul de animate, şi drumeţia. Urcuşul spre munte se aseamănă cu urcuşul duhovnicesc. Spun asta pentru că singur nu poţi urca pe munte, aşa cum singur nu te poţi mântui. Urcuşul pe munte e plin de greutăţi, cere efort fizic şi intelectual; în momentul în care simţi că ţi-e greu, că nu mai poţi înainta, ceri ajutorul celor din jur, te rogi lui Dumnezeu să te ajute să înaintezi. Aşa şi în viaţă, fiecare om are parte de suferinţe, de greutăţi, şi singur nu le poate duce; astfel, cere ajutorul celor din jur şi se roagă lui Dumnezeu. Şi chiar dacă reuşeşti să ajungi singur în vârful muntelui, nu ai nici o bucurie dacă nu aduci şi pe altcineva cu tine, să vă bucuraţi împreună de frumuseţile dăruite de Dumnezeu. Când ajungi pe culme, nu te mai gândeşti la greutatea drumului, ci la bucuria de a te afla acolo, la bucuria şi fericirea de a fi în vârful muntelui şi de a admira măreţia creaţiei lui Dumnezeu. Însă, până ajungi e nevoie de multă, multă rugăciune, de fapte bune şi de credinţă.
Tinerii se ajutau unii pe alţii să urce pe munte. La fel, la coborâre, „îşi purtau sarcinile, unii altora”, se ajutau între ei. Drumeţia, ca şi tot ce se întâmplă în tabăra creştină, te ajută să te cunoşti pe tine însuţi.

Prof. Ramona Pop

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 19 - august 2008