Numai că adesea nu dispunem de acea calitate a discernământului, care este desăvârşirea libertăţii (aşa cum libertinajul este o libertate acoperită de „rugină”, discernământul este o libertate curăţită de depuneri). Astfel câştigă tot mai mult teren decizia neclară şi incorectă. Nu mai alegem între ceea ce este bine şi ceea ce este rău, ci între ceea ce ni se pare că este bine şi ceea ce ni se pare că este rău. Şi uite aşa omul cumpără ţigări şi alcool chiar dacă ştie că dăunează grav sănătăţii, bea tot felul de sucuri despre care ştie că ar macera o fleică de carne în 24 de ore, munceşte duminica, înjură, cumpără otrăvuri împotriva naşterii de prunci chiar dacă ştie că toate acestea sunt păcate. E un fel de goană de-liberată după plăcere. Libertatea bolnavă este un soi de combinaţie ciudată între neîncredere şi risc. Un fel de „ce-o fost o fost şi ce-o fi ‘om vedea”. E ca atunci când circuli noaptea cu maşina şi din sens opus îţi vin maşini cu faza lungă şi speri că timp de câteva fracţiuni de secundă cât eşti orbit să nu fie nimeni şi nimic pe marginea drumului. Un fel de „fie ce-o fi”.
De aceea nu tot ce nu ne dorim este rău şi nu tot ce ne dorim este bun. Şi un început pentru a discerne clar între bine şi rău ar putea fi înlocuirea lui „fie ce-o fi” cu „facă-se voia Ta”. Atunci o altă lumină este proiectată asupra valorilor vieţii. „Întru lumina Ta vom vedea lumina”. Dar până să ajungem aici poate că n-ar fi fără folos să ne asumăm neîncrederea şi riscul în sens invers faţă de ce am făcut până acum. Adică să zicem „fie ce-o fi” şi încercând să postim, să răbdăm insulte, să mergem la Slujbe… să fim sfinţi.
Pr. Ciprian Bîlbă
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 20 - septembrie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu