Au rămas ortodocşi
Originile satului Părău nu sunt cunoscute exact, unii cercetători plasează însă începutul existenţei localităţii cu mult înainte de secolul XIV. Din datele existente rezultă că pe la anii 1760-1762 aici existau un număr de 128 de familii de români de religie ortodoxă.
În urma dezbinării religioase a românilor din Ardeal din anii 1760-1762, credincioşii din Părău au rămas fideli Bisericii Ortodoxe strămoşeşti, neacceptând greco-catolicismul.
Construită cu multă trudă
Din însemnările vrednicului preot Gheorghe Cerbu, întocmite in anul 1872, rezultă că în anul 1755, prin stăruinţa protopopului Stanciu, s-a ridicat în Părău o bisericuţă din piatră şi cărămidă cu o lungime de 11 m şi cu o lăţime de 3,5 m, acoperită cu ţiglă, cu trei clopote, pictată în interior şi care purta hramul “Cuvioasa Paraschiva”. Cei 38 de metri pătraţi s-au dovedit însă a fi neîncăpători, mulţi credincioşi fiind nevoiţi să asculte Sfânta Liturghie pe la ferestre.
Din această pricină, prin stăruinţa preotului Gheorghe Cerbu, credincioşii au pornit la 8 august 1876 ridicarea actualei biserici, pe acelaşi loc unde cu ani în urmă se construise cea veche. Ridicarea a durat 7 ani, cu unele întreruperi. Cu mult efort şi sacrificiu din partea credincioşilor şi numai prin contribuţia lor, biserica a fost terminată la 23 aprilie 1883, de ziua Sf. Gheorghe al cărui hram îl poartă. Mulţi credincioşi din vremea aceea n-au reuşit să plătească cota hotărâtă pentru construirea bisericii şi din această cauză averile lor au fost scoase la licitaţie şi banii au fost recuperaţi. În urma acestor acţiuni o serie de familii au plecat în Bărăgan unde au început o nouă viaţă. Chiar după vânzarea proprietăţilor unii au rămas datori la fondul de construire al bisericii.
Una din cele mai înalte din judeţ
Acest edificiu are o înfăţişare impunătoare prin dimensiunile lui. Turla, în stil gotic, are o înălţime de peste 53 m, fiind astfel una din cele mai înalte biserici din judeţ. Stilul arhitectonic al bisericii este bizantin, la care se adaugă elemente gotice. Materialul folosit la ridicarea bisericii a fost piatra din Perşani, cărămida, iar ca liant s-a folosit varul care a fost stins direct pe zid.
Biserica nu este pictată şi nu a fost niciodată sfinţită de vreun ierarh, deoarece, din cauza dimensiunilor mari, nu au fost niciodată finalizate lucrările la ea şi astfel nu a putut fi pregătită pentru sfinţire.
În perioada primului război mondial, turnul foarte înalt a folosit ca punct strategic de observare. În curtea bisericii este ridicată crucea în amintirea Lucreţiei Canja, cunoscută în istorie ca “Eroina de la Olt”, cea care a arătat trupelor româneşti în Primul Război Mondial locul prin care se putea trece Oltul.
În aşteptarea sfinţirii
De-a lungul timpului la clădirea imensă s-au făcut multe lucrări: în 1903 s-a modificat turla, în 1923 s-a zugrăvit interiorul bisericii, în 1925 s-au construit scările, în 1937-1938 s-a pictat iconostasul, în 1955 s-a introdus curentul electric, în 1987 a fost înlocuită tabla de pe turn, în 1990 s-a refăcut tencuiala bisericii, în 2003-2004 s-a ridicat din temelie un nou zid de împrejmuire al bisericii şi s-au refăcut scările, în 2004 au fost înlocuite ferestrele bisericii cu geam de tip termopan, în 2007 s-a refăcut acoperişul, iar în 2008 s-a făcut încălzirea centrală a locaşului de închinare şi s-au început lucrările de pictură în tehnica fresco, precum şi realizarea unui nou iconostas. Ne dorim ca după terminarea picturii, a iconostasului şi a strănilor să o putem sfinţi.
Pr. paroh Laurenţiu Urian
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 20 - septembrie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu