luni, 19 octombrie 2015

Să creştem copiii pentru a iubi şi a fi iubiţi


Mother’s love. All-encompassing. 
Pictură de Katie m. Berggren

Suntem născuţi pentru asta! Pentru a iubi! Dar iată care este greşeala educaţiei noastre. Ţi se spune: Nu te juca cu acest copil, este un rău. Nu vorbi cu celălalt, este un mincinos. Şi astfel începe răul. Căci copilul, încă de la începutul vieţii sale, este gata să iubească pre toată lumea. El nu ştie ce înseamnă „al meu”, „al tău”. Îţi va lua geanta, va cotrobăi prin ea şi va lua ce-i place. Copilul nu este un hoţ! Pur şi simplu el nu înţelege sentimentele de proprietate. El iubeşte… la general.
Îmi aduc aminte că atunci când eram mică iubeam mult pre toată lumea. N-o lăsam niciodată pre mama să-i primească pre oaspeţi. Îi spuneam: „Aşteaptă să-i primesc eu. Tu să vii după”. Coboram şi discutam cu „cei mari”. Iubeam, probabil, pentru că fiecare copil vrea să fie iubit. În principiu, dacă nu oferi dragoste, nu primeşti. Mai târziu, acest lucru ţi-e indiferent, căci tu trăieşti din Dragostea lui Dumnezeu. Atunci o oferi tuturor fără a-ţi face griji dacă eşti iubit sau nu. Nu-ţi mai faci nici o grijă. Nu te  îngrijeşti decât să iubeşti şi să fii cu El.
Maica Gavrilia Papaiannis 
(Mère Gabrielle - L’ascèse de l’amour, p. 199; traducere şi adaptare: Vlad Botez)

Niciun comentariu: