Educaţia
prin patrimoniu e
un concept apărut din dorinţa de a-i învăţa pe copii să descopere şi să preţuiască
moştenirea culturală pe care au
primit-o. Un al doilea manual din România pe această temă, după cel pentru judeţul
Ilfov, este disponibil de la sfârşitul anului trecut şi este destinat judeţului
Braşov. O carte-comoară, o şansă pentru copiii
noştri, dar şi pentru noi.
„Această carte este ca o ladă de zestre plină cu comori sau ca
o uşă mică, prin care intri într-o grădină
mare” – spune autoarea ei, Adriana Scripcariu.
Artă, meşteşuguri, educaţie
Autoarea manualului este istoricul de
artă
Adriana Scripcariu. Alături
de soţul ei Virgil Scripcariu, sculptor, şi de cei cinci copii ai lor, Adriana
locuieşte din
2006 într-un fost sat de olari
de lângă Bucureşti. De atunci, desfăşoară la Piscu o serie de proiecte: ateliere
de olărit pentru adulţi şi copii, pictură pe ceramică şi excursii ghidate
în împrejurimi; pleacă la drum cu Caravana Meşteşugurilor la diferite târguri sau evenimente, oferă
activităţi recreative pentru grupuri organizate. Fondurile obţinute din toate aceste
ateliere susţin Şcoala Agatonia – o şcoală
privată gratuită pentru copiii din satul Piscu. Este un proiect social izvorât din dorinţa de a ajuta
comunitatea lipsită de o şcoală primară aproape de casă.
Un alt proiect care s-a născut din
dragostea pentru copii şi pentru patrimoniul cultural este educaţia prin
patrimoniu. Au înţeles rolul imens al artei şi al moştenirii culturale în
primul rând prin prisma educării propriilor copii. Dorinţa lor de a răspândi binele şi
frumosul a rodit şi s-a extins şi la alţi copii.
Pe
limba copiilor
Adriana Scripcaru povesteşte cum a
ajuns să alcătuiască manuale de patrimoniu pentru copii. „Ceea ce mi-am propus
eu este să trec aceste
preocupări
ale mele în limbajul copiilor. De obicei
lucrurile astea atât de frumoase sunt închise în cărţi de specialitate, cu
cuvinte greoaie,
cu lucruri care pentru specialişti sunt extrem de interesante,
dar pentru publicul larg sunt greu accesibile. Părându-mi-se nedrept ca nişte
lucruri atât de preţioase să fie blocate cumva de această limitare, mi-am dat seama că grupul ţintă cel mai
potrivit, care are nevoie cel mai mult de aceste cunoştinţe şi aceste
informaţii, este cel al copiilor. Dacă ei vor învăţa să iubească de mici aceste
lucruri, sunt şanse mult mai mari ca atunci când vor fi adulţi să le protejeze,
să le preţuiască, să poată să transmită mai departe această frumuseţe.
Fiind istoric de artă, m-a preocupat
patrimoniul prin firea lucrurilor. Având
copii, şi încercând să le povestesc câte ceva despre frumuseţile pe care le descopeream
mereu în meseria mea, am avut ocazia să discut mult cu ei despre
patrimoniu. Mi-am dat seama cât sunt de receptivi şi
cum pot înţelege aceste lucruri dacă încerci să le pui pe înţelesul lor. Atât
de puţine din aceste lucruri se regăsesc în cărţile lor de şcoală încât era ca
un gol în această privinţă. Aşa a luat naştere primul manual
zonal despre patrimoniul cultural – „Patrimoniu cultural - judeţul Ilfov”. Fiecare judeţ este o lume în sine
despre care cu toţii ştim prea puţin. Am încercat mereu să le împărtăşesc mereu
şi copiilor mei câte puţin din această frumuseţe pe care o
descopeream.”
De
ce un manual de patrimoniu pentru copii?
Volumul despre judeţul Braşov e avizat
de Inspectoratul Şcolar, recomandat de Muzeul Ţăranului Român şi Muzeul de
Etnografie Braşov, iar Ordinul Arhitecţilor din România şi Administraţia Fondului Cultural Naţional au sprijinit apariţia cărţii. De
ce? Cum este argumentată susţinerea acestui proiect?
-
„De
ce e nevoie de un manual de patrimoniu pentru copii? S-ar putea să avem o
generaţie mai bine conturată şi mai expresivă, dacă la temelia ei sunt cărţi
din care ei au şansa să înţeleagă mai multe lucruri decât părinţii lor.” (Arh. Şerban Sturza, vicepreşedinte al
Ordinului Arhitecţilor)
-
„Eu cred că această preocupare pentru
patrimoniu, pentru ceea ce ne leagă de istoria locală, chiar de cea familială,
e o coordonată fără de care educaţia nu are rădăcini. Este important să
cunoaştem aceste lucruri şi să le avem în suflet, ca să putem avea o temelie”
(Adriana Scripcariu)
În şcoli şi/sau acasă
Educaţia prin patrimoniu poate fi
materie opţională în şcoli. Manualul este alcătuit ţinând cont de structura
anului şcolar şi are avizul Inspectoratului Judeţean Şcolar Braşov. Este nevoie doar
de cadre didactice cu dragoste reală de
copii şi patrimoniu, care să îşi dorească să le deschidă celor mici acest univers,
să le insufle pasiune şi preţuire pentru aceste comori aflate în pericol. Iar
din partea părinţilor este nevoie să îşi dorească şi să aprobe acest curs
opţional.
Cartea poate fi folosită însă şi
individual, în familie sau la activităţi extraşcolare. Este un izvor foarte bun de
informaţii şi pentru adulţi. Puteţi descoperi frumuseţile zonei noastre
împreună cu copii, îndemnându-i să exploreze împrejurimile, să scotocească în căutare de poveşti şi locuri
deosebite, să identifice patrimoniul material şi imaterial din imediata
apropiere, să conştientizeze valoarea acestuia şi să se implice activ în
conservarea lui. Patrimoniul este o comoară imensă primită în dar, care dispare
fără dragostea şi preţuirea noastră.
Natalia Corlean
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 77, ianuarie-februarie 2014
Unde se găseşte manualul?
Formatul
electronic al manualului poate
fi descărcat gratuit, de pe site-ul www.patrimoniupentrucopii.piscu.ro.
Volumul tipărit poate fi comandat:
-
pentru comenzi pe clasă,
contactaţi direct asociaţia: asociatia.piscu@gmail.com.
Coordonator proiect: Adriana Scripcariu, tel. 0722 121566. Notă: comenzile pentru clase de elevi se fac pe email; preţul este de 35 de lei, iar cărţile vor putea fi ridicate din Braşov.
-
pentru comenzi individuale, îl găsiţi la librăria Cartea ortodoxă
din Făgăraş (str. Tudor Vladimirescu nr. 42) sau îl puteţi comanda online pe site-ul www.agaton.ro.
- · Doar punând patrimoniul în inimile copiilor îi putem prelungi existenţa. Pentru a supravieţui patrimoniul are nevoie de dragoste!
Ce
este patrimoniul cultural?
Te-ai gândit vreodată de ce sunt ţările aşa de diferite? Pentru că moştenirea lor istorică şi culturală este diferită. Această moştenire, în ansamblul ei, poartă numele de patrimoniu. Patrimoniul este cea mai mare comoară a unui neam şi el trebuie îngrijit şi păstrat. Altfel, urmaşii nu vor mai şti cine le-au fost strămoşii. Dacă am putea numi într-un fel chipul unei ţări şi al unui neam, acest nume ar fi „Patrimoniul“.(Manualul PATRIMONIU CULTURAL - JUDEŢUL BRASOV)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu