În numerele trecute am vorbit despre credinţa descoperită nouă de Dumnezeu, cele mai importante dintre adevărurile ei fiind cuprinse în cele 12 articole ale Crezului. Este esenţial pentru a ne mântui sufletele să fim în credinţa cea adevărată, dar credinţa nu este suficientă. Viaţa creştină se întemeiază pe credinţă, se trăieşte în nădejde şi se manifestă în iubire.
Ce este nădejdea creştină?
Nădejdea creştină este certitudinea că toate cuvintele lui Dumnezeu se vor împlini. Nădejdea creştină este putere şi dar de la Dumnezeu. Este puterea prin care un fiu al Bisericii doreşte bunurile viitoare mântuitoare şi este un dar, pentru că această dorinţă este sădită de Dumnezeu în fiinţa omului. Îl dorim şi Îl iubim pe Dumnezeu pentru că El ne-a iubit cel dintâi: „Domnul nostru Iisus Hristos şi Dumnezeu Tatăl nostru, Care ne-a iubit pe noi şi ne-a dat, prin har, veşnică mângâiere şi bună nădejde”. (II Tes. 2,16)
Care este temelia ei?
Temelia nădejdii creştine este persoana Domnului nostru Iisus Hristos. El este nădejdea noastră (I Tim. 1,1). Bunătatea, credincioşia şi atotputernicia Lui sunt cele care ne dau nădejde. Bunătatea Lui ne făgăduieşte bunurile cele veşnice, iar atotputernicia şi credincioşia Lui ne determină să credem că ne va dărui cu adevărat toate bunurile făgăduite.
Care sunt bunurile mântuitoare făgăduite?
Mântuitorul ne-a făgăduit că ne va da viaţa veşnică (I In. 2,25), că va fi cu noi în toate zilele pentru a ne întări în viaţa duhovnicească şi de asemenea că ne va da Duhul Sfânt. Datorită milostivirii Sale a făgăduit că ne va da iertarea păcatelor, dacă ne pocăim; a făgăduit că ne va asculta rugăciunile şi ne va împlini cererile.
Ce rol are nădejdea?
Creştinul cu sufletul plin de nădejde este răbdător în necazuri şi lucrează cu spor. Este stăruitor în ostenelile sale pentru a dobândi bunurile mântuitoare şi neînfricat în faţa morţii. Sfântul Apostol Pavel spune că „nădejdea… o avem ca pe o ancoră a sufletului” (Evr. 6,18-19)
Există păcate împotriva nădejdii creştine?
Da, există situaţii în care unii oameni îşi pierd nădejdea în mântuirea propriului suflet sau întrebuinţează nădejdea în mod greşit, împotriva propriei mântuiri. Nădejdea celui ce se încrede mai mult în propriile puteri decât în Dumnezeu este o nădejde greşită, pământească, iar mai devreme sau mai târziu acesta îşi va da seama cât este de neputincios. Se va asemăna cu Apostolul Petru care a crezut că va merge cu propriile puteri şi la moarte pentru Hristos, dar în numai câteva ceasuri a ajuns să se jure că nu-L cunoaşte pe Mântuitorul.
Este păcat şi nădejdea greşită în milostivirea lui Dumnezeu, pe care o au cei care păcătuiesc considerând că oricum îi iartă Dumnezeu. Aceştia uită de dreptatea lui Dumnezeu şi cutezanţa lor îi duce la pieire. Dumnezeu este cu adevărat milostiv, dar pentru cei ce se pocăiesc şi se ostenesc să nu mai greşească, împlinind poruncile lui Dumnezeu. Celor care păcătuiesc uitând de dreptatea Lui, Sf. Apostol Pavel le spune: „Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera.” (Gal. 6,7)
Deznădejdea este păcatul lipsei de nădejde în milostivirea lui Dumnezeu. De obicei aici ajung cei care păcătuiesc peste măsură în mod conştient şi cred că Dumnezeu nu îi mai poate ierta. Dar Dumnezeu poate şi chiar vrea să facă acest lucru. Unde s-a înmulţit păcatul El vrea să prisosească harul Său, are dragoste faţă de toţi. În rugăciunea Ceasurilor spunem: Care pe cei drepţi iubeşti şi pe cei păcătoşi miluieşti; Care pe toţi chemi la mântuire pentru făgăduinţa bunătăţilor ce au să fie.
Cum ne întărim nădejdea?
Mijlocul cel mai sigur pentru a ne întări nădejdea în Dumnezeu este rugăciunea, despre care vom vorbi în numărul viitor.
Pr. Ovidiu Bostan
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 38 - martie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu