Această imagine vrea să ne arate adevărul că lui Dumnezeu îi pare rău pentru păcatele noastre, suferă pentru durerile noastre. Şi dacă imaginea pe care am descris-o vrea să ne arate cât de mult plânge Dumnezeu pentru un anumit păcat, respectiv pentru pruncucidere şi pentru fiecare copil avortat, de fapt se întâmplă la fel pentru orice păcat făcut de om. Dumnezeu ne ţine în braţe şi plânge pentru fiecare dintre noi atunci când păcătuim, pentru că păcatul nu este altceva decât o faptă prin care ne auto-mutilăm, ne auto-distrugem, chiar şi în cazurile în care pe moment ne provoacă plăcere.
Vă propun să facem fiecare dintre noi un exerciţiu de imaginaţie. Să ne gândim la păcatele noastre, la momentele şi împrejurările în care le-am făcut. În clipa aceea când săvârşeam păcatul, Domnul Iisus Hristos era alături de noi, îndurerat. Ne ţinea în palmă, aşa cum ţine în palmele sale lumea întreagă şi tot universul. Bucata aceea de pământ pe care ne aflam, încăperea aceea în care ne găseam atunci când am săvârşit păcatul nu era altceva decât palma lui Dumnezeu. Păcatul l-am făcut chiar sub privirea îndurerată a Mântuitorului.
Părerea de rău a lui Dumnezeu este aceea că nu suntem aşa cum ne-a făcut El să fim. Îi pare rău că în loc să-l căutăm pe El căutăm împlinirea şi fericirea în altă parte, în lucrurile materiale, vremelnice. Vrem să ne vină bucuria de la făpturi, de la lucrurile stricăcioase, de la persoanele neputincioase ca şi noi şi nestatornice. Dar adevărata fericire şi împlinire o găsim doar la El, doar atunci când suntem cu El, pentru că doar El ne oferă Bucuria pe care nimeni nu o poate lua de la noi.
Pr. Ovidiu Bostan
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 36 - ianuarie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu