joi, 19 noiembrie 2009

Un nou preot paroh la Feldioara

Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a aflat duminică, 25 octombrie, în mijlocul credincioşilor din Feldioara, pentru a hirotoni şi a instala un nou preot paroh. Comunitatea i-a fost încredinţată părintelui Adrian Zepa, la mai bine de două luni de la trecerea la cele veşnice a fostului paroh, părintele Gheorghe Găitănaru.


Biserica ortodoxă cu hramul „Înălţarea Domnului” din Feldioara, comuna Ucea, a primit un nou slujitor. Duminică, 25 octombrie, Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul a săvârşit aici Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi. În cadrul ei a avut loc şi slujba de hirotonire întru preot a diaconului Adrian Zepa, numit de curând paroh pe seama Parohiei Feldioara.
În cadrul predicii, Preasfinţitul Andrei a scos în evidenţă importanţa acestui act al hirotonirii pentru comunitatea satului, subliniind totodată rolul pastoral şi misionar ce revine preotului, ajutat în misiunea lui de credincioşii parohiei. În acelaşi timp l-a încredinţat pe noul paroh de sprijinul pe care i-l oferă Preasfinţia sa în activitatea pastorală. Un accent deosebit a fost pus pe slujirea părintelui Gheorghe Găitănaru, care s-a îngrijit prin toată puterea sa de Casa lui Dumnezeu, deoarece prin truda lui şi a sătenilor, biserica satului Feldioara este pictată şi refăcută.
Părintele Adrian Zepa, noul paroh al sătenilor din Feldioara, s-a născut în Sibiu, în anul 1976 şi este absolvent al Seminarului Teologic „Simion Ştefan” din Alba Iulia, precum şi licenţiat al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu, promoţia 2000. Timp de opt ani a fost profesor de religie, iar de un an este căsătorit cu doamna preoteasă Ileana, tot din Sibiu.
Emoţionaţi în această zi unică în viaţa lor, părintele şi doamna preoteasă pornesc la drum cu entuziasm şi dragoste de a sluji lui Dumnezeu şi comunităţii încredinţate. „Lucrarea pastorală, cu toate nuanţele ei, este principalul obiectiv spiritual cu care pornesc la drum în aceste vremuri zbuciumate. Cred cu toate acestea că simpla dorinţă nu e de ajuns, de aceea trebuie un efort susţinut pentru a aduce Cuvântul lui Dumnezeu în sufletul fiecărui credincios din parohia Feldioara. Îmi doresc, de asemenea, ca viaţa mea să fie conjugată cu acest cuvânt al Mântuitorului: pentru <>” (Matei 5, 16), ne-a spus părintele Adrian. Programator IT de profesie, doamna preoteasă ne-a exprimat gândurile cu care porneşte la drum împreună cu soţul ei: "După săvârşirea Tainei Hirotoniei, Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul ne-a adresat un cuvânt de încurajare pentru noul drum pe care am pornit, vorbindu-ne despre răspunderea ce-o purtăm, dar şi despre bucuriile duhovniceşti pe care le vom avea. Ne-a mai spus, de asemenea, că rolul preotesei în misiunea preotului este de 45%. Deşi sunt un om "al cifrelor", logicii şi raţionalului - prin natura construcţiei şi profesiei mele -, aş dori să nu cuantificăm cu "ochii minţii" această lucrare, ci să contribuim cu tot sufletul, cu toată dăruirea, să ne implicăm întru totul slujirii lui Dumnezeu şi slujirii aproapelui, spre dobândirea celor de folos şi spre mântuirea sufletelor noastre."
Le dorim şi noi început bun, credinţă puternică şi nădejde nestrămutată în ajutorul Preasfintei Treimi, pentru a împlini o păstorire rodnică, spre mântuirea lor şi a enoriaşilor lor.
Pr. Adrian Precup

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 34 - noiembrie 2009

Niciun comentariu: