"Ispitele sunt mai mari, mai diverse şi mai perfide!"

Părinte, Lucian Blaga spunea că „veşnicia s-a născut la sat”. Ce a mai rămas din această expresie, care este specificul omului de astăzi de la ţară?
Secularizarea se opune veşniciei în general, iar secularizarea în zilele noastre a pătruns şi pătrunde tot mai mult şi la sat. Acum câţiva ani se şi vehicula prin mass-media că diferenţa dintre sat şi oraş va trebui să dispară. Şi odată cu avantajele care vin, de ordin material, să zicem, vin şi dezavantajele de ordin sufletesc. Pentru că oamenii sunt prinşi de valul acesta al celor materiale şi fiecare doreşte să îşi îmbunătăţească condiţiile de trai trupesc şi să-şi aducă tot felul de uşurinţe în viaţa de zi cu zi, dar se îndepărtează încet-încet de Dumnezeu şi de Biserică. În satul nostru, cel puţin, încă este o viaţă duhovnicească bună, dar se diluează pe zi ce trece.

Prin ce se exercită cele mai mari influenţe negative ale societăţii asupra oamenilor?
Păi odată aş zice că prin tehnologie. Până acum câţiva ani aici nu aveam televiziune prin cablu, iar lumea era foarte liniştită. Înainte aveau un singur program, mai prindeau eventual încă unul prin antenă specială. Acum omul se duce acasă şi butonează telecomanda până adoarme, fără să-şi mai facă rugăciunile.

Şi se întâmplă şi duminica, să nu vină la biserică pentru că se uită la televizor?
Da, am întâlnit şi astfel de cazuri, când omul mi-a spus: „Nu am venit la biserică, dar am urmărit slujba la televizor”. Care nu e nicicum acelaşi lucru. Nu-i totuna să stai în biserică în faţa lui Dumnezeu sau să asişti la o slujbă în faţa televizorului, stând într-un fotoliu cu cafeaua lângă tine. Una e să participi la slujba reală, şi alta să participi la o slujbă din lumea virtuală...
Apoi internetul, cu părţi bune şi mai puţin bune, pătrunde tot mai mult, şi la noi şi în alte sate, atrage tinerii în faţa calculatorului, îi însingurează, îi face să caute lucruri pe care cei cu doar câţiva ani mai mari nici nu le gândeau la vârsta lor.
Iar apoi bunăstarea materială, până la urma urmei. Aproape de casa parohială există un bar, iar seara este plin de tineri acolo. Am mai discutat şi cu părinţii, şi cu bunicii: „Au bani, din asta se duc seara să stea la bar!” Şi dacă au bani fumează, sunt încântaţi de alcool… Tinerii sunt tot mai axaţi pe plăcerile imediate.

Dar mai demult cum era? E adevărat că oamenii aveau alte preocupări, aveau o viaţă mult mai ordonată spiritual, sau e doar un mit?
Nu, nu e un mit. Satul Şinca Nouă s-a format din 88 de familii care au plecat în masă din Şinca Veche, unde au rămas 4 familii, pentru că nu au vrut să accepte greco-catolicismul. Faptul că oamenii aceştia şi-au părăsit aşezarea pentru a-şi păstra credinţa… nu e un mit, e o realitate clară! Şi au construit în acele vremuri această biserică în care ne aflăm, care are la interior 10 m înălţime, 25 lungime şi 11 lăţime. O biserică monumentală, cu mijloacele de atunci, prin eforturi considerate chiar şi azi supra-omeneşti. Se duceau cu căruţele şi iarna cu săniile, 20 de km, până la Perşani; şi făceau un drum pe zi. O căruţă aducea un bloc de piatră într-o zi. Făceau nişte jertfe aproape de neînchipuit pentru noi. Le spun de multe ori oamenilor: Noi nu suntem vrednici de aceşti strămoşii! Am mai face azi aşa ceva? Să pleci şi să laşi tot, pentru credinţă? Azi omul cât poate adună, nu lasă…
Discutam şi cu domnul primar, care îmi zicea: Părinte, îţi dai seama că atunci biserica asta trona într-un sat de case de lemn? În vremea aceea singura casă de piatră era casa parohială, ridicată în paralel din cărămida care nu era conform standardelor pentru biserică şi era refuzată de constructori, dar în rest nu existau decât case de lemn. Pentru că oamenii dădeau tot ce aveau mai bun Bisericii. Dacă ar fi să ridicăm astăzi o biserică ca aceasta, cu toate mijloacele tehnice, nu am mai putea. Iar asta a fost ridicată în doi ani, părinte!

Obiceiurile de sărbători se mai păstrează?
Da, din fericire se mai păstrează, însă din păcate puţin denaturate. De exemplu se întocmeşte ceata de feciori, dar au obiceiul de a colinda şi în ziua de Crăciun în timpul Liturghiei, lucru nepotrivit. Cum Îl vesteşti pe Hristos în timp ce Hristos Se află în biserică şi te aşteaptă acolo? Iar oamenii care ştiu că la ora respectivă ajunge ceata pe la ei stau şi îi aşteaptă acasă, în loc să vină să se întâlnească la biserică cu Hristos Cel Născut pentru noi.
Un alt lucru nepotrivit este faptul că au schimbat ora de joc. În loc să înceapă jocul după-masa, să participe satul întreg la această bucurie, se începea la 9-10 seara, şi se face un fel de discotecă de noapte. După mai multe insistenţe s-a modificat şi se începe la 7 seara, dar tot e destul de târziu. Tinerii merg acolo (şi e normal să meargă!), dar dacă toată noaptea stau în muzica aceea puternică şi mai depun şi efort, nu mai vin a doua zi la biserică, pierzând un lucru extraordinar.

Dar părinţii lor vin la biserică?
Ei, de aici pleacă problema. Se pare că aici, în sat, în timpul comuniştilor a fost un exces de zel din partea liderilor, interzicându-se copiilor să vină la biserică. Şi dacă anumiţi copii veneau la biserică, erau scoşi în faţa şcolii şi mustraţi public ca o mare ruşine. Acest lucru pe unii i-a întărit, dar pe alţii i-a îndepărtat. Iar copii de atunci, îndepărtaţi de Biserică, sunt astăzi părinţi. Se mai schimbă unii dintre ei, dar destul de puţini.
Sunt însă şi oameni care se schimbă şi îşi dau seama de folosul pe care îl au. De exemplu mi-a zis cineva: „Părinte, vă mulţumesc că aţi insistat şi am postit tot postul. Aşa m-am simţit de bine! Şi de acuma înainte o să încerc să ţin toate posturile.“ Sau de curând mi-a zis o femeie: „Părinte, aşa-s de fericită acuma că duminică de duminică, deşi mă doare piciorul, viu la biserică. Şi îmi pare tare rău de timpul în care n-am venit!“

Credeţi că sunt diferite vremurile de astăzi? Este mai greu să te mântuieşti acum decât în secolul de trecut, de exemplu?
Eu cred că ispitele sunt mai mari, mai diverse şi mai perfide! Diavolul a devenit foarte perfid şi se implică în a ne ispiti în moduri diferite, uneori cu lucruri imperceptibile ca păcate! Dacă nu vin la biserică, oamenii ajung să facă păcate foarte mari fără să ştie ce fac, pentru că este permis de lege. De exemplu legea spune că se poate face avort între cutare şi cutare săptămână de sarcină. Şi dacă omul priveşte unidirecţional, zice: „E ceva perfect legal!” Nu poţi să zici că greşeşti dacă mergi de aici până în Braşov pe dreapta. Pentru că asta-i legea, să mergi pe dreapta! Aşa văd şi ei… E destul de complicat, şi probabil că o să fie şi mai complicat, dar Dumnezeu ne-a promis că o să fie cu noi până la sfârşitul veacurilor.

Interviu realizat de Pr. Marius Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 31 - august 2009