DACĂ PORNIM FĂRĂ DUMNEZEU, NU PUTEM FACE FAŢĂ FAMILIEI. Vreau să spun că de-a lungul timpului am ajuns, în legătură cu acest subiect, la două explicaţii. Prima dintre ele este faptul că noi am ajuns la capătul răbdărilor. Trăim vremuri de pe urmă şi am moştenit sânge încărcat de păcate. În vremea comunismului puţini oameni se mai spovedeau, iar din acest motiv păcatele au rămas la noi, nu le-a mai ridicat nimeni. Ca să facă faţă prigoanei, creştinii au preferat să-şi facă fiecare propriul mod de comuniune cu Dumnezeu. N-au mai mers la biserică, nu s-au împărtăşit, iar păcatele n-au fost ridicate; acesta este motivul pentru care nu mai avem răbdare, suntem fără Dumnezeu în noi. Dacă pornim fără Dumnezeu, nu putem face faţă familiei. Omul se căsătoreşte cu tot neamul, să nu credem că ne căsătorim doar cu persoana pe care o alegem, ci ne căsătorim cu tot neamul, să nu credem că dacă tatăl e beţiv sau nu mai ştim cum, acest lucru nu ne poate afecta.
ATRACŢIA TRECE REPEDE. Al doilea motiv este că noi nu ne căsătorim ca să facem o familie, ci pentru că ne potrivim, pentru că ne simţim atraşi. Atracţia trupească este prima care trece, apoi atracţia sufletească, emoţiile sunt mai statornice, dar trec şi ele. Trebuie să avem în vedere când ne căsătorim valorile intelectuale, muzica, cărţi, filme şi nu în ultimul rând chiar relaţia duhovnicească. Trebuie să ne punem anumite întrebări, să vedem cum răspundem amândoi la ele: Ce facem cu postul, cu viaţa, cum ne creştem copiii. Dacă nu ne gândim cine-i omul cu care ne întâlnim, o să avem surprize, vom descoperi la el lucruri şi atitudini pe care nu vi le-aţi fi imaginat.
DUMNEZEU ÎŢI DĂ PUTERE SĂ POŢI IUBI. Apoi noi nu înţelegem ce se întâmplă în taina căsătoriei. Prin Taina căsătoriei, prin slujba care se face la nuntă, Dumnezeu îţi dă putere să poţi iubi. Roagă-te pentru cel lângă care eşti: „Doamne binecuvântează-l pe…..”. Aşa primim dragoste şi aducem puterea lui Dumnezeu în viaţa noastră.
Maica Siluana Vlad,
în cadrul conferinţei „Creştinul de astăzi, între confuzie şi dumirire”, Tg. Mureş, 13 mai 2009
în cadrul conferinţei „Creştinul de astăzi, între confuzie şi dumirire”, Tg. Mureş, 13 mai 2009
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 31 - august 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu