Raiul mărturisirii

Perioada sărbătorilor de iarnă este marcată de două mari praznice: Crăciunul şi Boboteaza. Pe lângă acestea, Biserica ne aşează înainte chipurile a cel puţin doi sfinţi mari: Sfântul Arhidiacon Ştefan (27 decembrie) şi Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie). Contemporani ai Mântuitorului, ei au rămas în mod deosebit în memoria Bisericii. Meditând la exemplul lor ne putem întreba: ce au spus Sfinţii Ioan şi Ştefan lumii, acum două mii de ani, de atunci încoace, şi nouă astăzi? Şi, poate că dincolo de orice diferenţă dintre ei, aceşti doi sfinţi aşează în orice vreme, înaintea îngerilor şi a oamenilor deopotrivă, miezul vieţuirii lor şi taina vieţuirii creştine: raiul mărturisirii.

Sfântul Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului

Despre Sfântul Ioan, Mântuitorul Însuşi a spus că: „Este cel mai mare om născut din femeie”. Fiu al drepţilor părinţi Zaharia şi Elisabeta, dobândit în mod minunat la bătrâneţe, Sf. Ioan a fost ales de Dumnezeu pentru un rol unic în istoria mântuirii: acela de a pregăti calea lucrării Fiului lui Dumnezeu în lume. Ajungând la maturitate, s-a retras în pustie, ducând o viaţă foarte ascetică şi propovăduind lumii pocăinţa şi apropierea Împărăţiei lui Dumnezeu. La vremea rânduită, Însuşi Mântuitorul vine la râul Iordan, unde propovăduia Ioan, şi este botezat de către dânsul.

Zelul neîntrecut pentru Dumnezeu îl înflăcăra pe Sfântul Ioan nu doar în asprimea vieţuirii, ci şi în asprimea cu care condamna păcatul, fără părtinire. Curajul de a fi mustrat pe faţă nelegiuirea în care petrecea însuşi regele Irod, care îşi luase tovarăşă de viaţă pe soţia fratelui său, pe Irodiada, i-a atras şi cununa muceniciei. Ajuns în temniţele lui Irod, i s-a tăiat capul prin uneltirea Irodiadei şi la cererea fiicei acesteia.

Sfântul Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului a dobândit un loc unic de asemenea pentru veşnicie, ca şi Maica Domnului: şederea de-a stânga şi de-a dreapta Mântuitorului Hristos.


Sfântul Arhidiacon Ştefan, primul martir creştin

Despre Ştefan ne relatează capitolele 6 şi 7 din Faptele Apostolilor, iar faptele legate de viaţa şi martiriul său nu impresionează prin lungimea povestirii sau bogăţia informaţiilor, ci prin intensitatea mărturisirii.

Aflăm pe scurt că în sânul comunităţii creştine primare din Ierusalim apar necesităţi legate de slujire, fapt pentru care cei doisprezece Apostoli aleg şi hirotonesc şapte bărbaţi cucernici în trepta diaconiei. Între aceştia se afla şi Ştefan, care se distinge ca fiind „bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt”.

Înţelepciunea de care dădea dovadă şi harul de care era plin diaconul Ştefan i-au atras pizma şi ura unora care prin mărturii mincinoase despre el l-au dus la judecată înaintea Sinedriului. Mărturisind înaintea tuturor dreapta credinţă, Sfântul Ştefan vede cerurile deschise şi slava lui Dumnezeu, este scos afară din cetate şi omorât cu pietre. Asemeni Mântuitorului său, în clipa morţii sfântul diacon îşi încredinţează sufletul Domnului Iisus şi se roagă pentru iertarea prigonitorilor săi.


Mărturisirea credinţei deschide creştinului uşile raiului

Iată aşadar două exemple excepţionale de mărturisire a credinţei: Sfântul Ioan Botezătorul, prin arzătoare propovăduire, şi Sfântul Ştefan, prin impresionantul martiriu. Să avem însă în vedere că mărturisirea credinţei se face la diferite măsuri şi în diverse moduri. Tâlharul de pe cruce şi-a mărturisit păcatele, şi pentru aceasta a auzit din gura Fiului lui Dumnezeu: „Astăzi vei fii cu Mine în rai”. Un alt pasaj scripturistic, invocat de pildă referitor la rugăciune, ne învaţă: „Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui.” (Romani 10,9). Sfântul Ioan Botezătorul este model pentru cei ce-L propovăduiesc pe Dumnezeu prin cuvânt. Iar Sfântul Ştefan este model pentru mărturisirea lui Hristos cu propria viaţă, mărturisire pentru care, încă viu fiind, vede deschizându-i-se porţile raiului.

De la mărturisirea credinţei tainic, in inimă, prin rugăciune şi până la forma supremă de mărturisire, prin martiriu, sunt deci multe forme de mărturisire. Nu toţi suntem chemaţi la aceeaşi formă de a mărturisi, ci fiecare după dragostea sa şi după darul lui Dumnezeu, şi după împrejurările vieţii sale. Dar, deşi sunt forme diferite de mărturisire, totuşi mărturisirea este o componentă esenţială, nelipsită din viaţa oricărui creştin. Într-un fel sau altul, creştinul, prin tot ce face şi prin însăşi viaţa lui, este un mărturisitor al lui Hristos, al lui Dumnezeu, al credinţei sale. Mărturisirea se află în centrul vieţii sale şi, precum am văzut din fiecare exemplu invocat mai sus, ea este calea pe care se merge la rai, ea este rai, este venirea efectivă a raiului în noi şi în acelaşi timp este intrarea noastră în rai.

Amalia Răibuleţ

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 11 - decembrie 2007