Salvată de la dispariţie
Peştera din apropierea localităţii Şinca Veche este cunoscută atât în zonă cât şi în ţară, ba chiar şi peste hotare. Părăsirea locului şi lipsa unei cercetări arheologice riguroase au dus în timp la naşterea a tot felul de legende şi poveşti, pe cât de numeroase pe atât de diferite.
Deşi nu se efectuase aici o cercetare corespunzătoare din punct de vedere ştiinţific, specialiştii care au vizitat aşezământul au atras atenţia asupra pericolului de dispariţie al acestui monument unic în Transilvania. Nimeni însă nu s-a putut ocupa efectiv de restaurarea lui. După mai multe tentative nereuşite, Dumnezeu a rânduit ca această atât de necesară lucrare să fie asumată şi realizată de Fundaţia ortodox-culturală „Maica Sfântă-Bucuria Neaşteptată“. Preşedintele acestei fundaţii, doamna Maria Bâgiu, a ajuns pentru prima dată la Şinca Veche în 2004. Grota arăta jalnic, aşa cum o ştiu mulţi dintre cei care au fost acolo. Grămezi de pomelnice pentru care nu se ruga nimeni, lumânări, haine agăţate peste tot, mâncare şi iconiţe fără valoare. În plus, pentru că nimeni nu s-a ocupat de monument, o parte din acesta s-a prăbuşit, fiind alcătuit dintr-o rocă foarte fină, sfărâmicioasă chiar la atingerea cu degetul. Uşurinţa cu care poţi zgâria pereţii locaşului i-a făcut pe mulţi să îşi lase numele scrijelite ca amintire urmaşilor.
Certificată de arheologi
În ciuda aparenţei mizere, doamna Maria Bâgiu a simţit un îndemn deosebit de a aşeza aici temelia mănăstirii pe care dorea să o construiască şi a început demersurile necesare, realizând un proiect care are ca scop restaurarea grotei cu două biserici şi crearea unui aşezământ istoric cultural ortodox.
Mai întâi o echipă de specialişti a început săpăturile arheologice. Au fost degajate depunerile din urma prăbuşirii şi au fost descoperite noi încăperi. Istoricii arheologi certifică existenţa în peşteră a două bisericuţe ortodoxe construite succesiv, care prezintă toate elementele specifice: naos, pronaos, altar şi proscomidiar.
Datarea lor a fost făcută pentru secolele XIV-XV şi au fost identificate ca aparţinând uneia din cele patru mănăstiri de pe hotarul localităţii Şinca, care apar în multe documente istorice. În 1761, prigoana dusă de generalul Bucow, care a distrus 200 de mănăstiri din Ardeal pentru a impune greco-catolicismul, a ajuns şi la Şinca. Amplasarea într-o peşteră a împiedicat distrugerea în întregime a locaşului, însă obştea de călugări a fost alungată, iar biserica profanată şi chiliile distruse. Timp de peste două veacuri, deşi a fost părăsit fizic, locul a continuat să primească vizitatori atraşi de o stare de linişte pe care o dobândeau aici.
Reîntoarcere la tradiţie
Proiectul „Aşezământul istoric ortodox-cultural
Ctitorie în stil athonit
Dimensiunile proiectului sunt fabuloase, însă realizatoarea lui se încredinţează ajutorului lui Dumnezeu pentru a duce la bun sfârşit lucrarea. Pentru aceasta, doamna Maria Bâgiu a simţit absolut necesară reluarea slujbelor în locul părăsit de sute de ani. Astfel s-a întemeiat aici în decembrie anul trecut Schitul „Naşterea Maicii Domnului“, cu o obşte de călugări avându-l ca stareţ pe părintele Matei Bilauca, chemat la această slujire de la Mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus.
Pentru a-i adăposti pe vieţuitorii schitului a fost construită în stilul specific aşezămintelor din Sf. Munte Athos o casă care nu făcea parte din proiect, dar s-a aşezat foarte bine în cadrul acestuia. Clădirea cuprinde chilii pentru cinci vieţuitori, o trapeză şi un paraclis cu hramul „Sfântul Nectarie de la Eghina“, care adăposteşte şi o părticică din moaştele acestui sfânt aproape contemporan cu noi. Deşi nu are încă un an de când a poposit şi la Şinca prin sfintele sale moaşte care se află aici, Sfântul Nectarie a alinat deja suferinţa multor oameni care s-au rugat lui cu credinţă şi nădejde. Mărturii ale unor vindecări miraculoase au început să fie consemnate la Şinca, la fel ca şi în toate locurile aflate sub protecţia Sfântului Nectarie.
Din centrul localităţii urmaţi indicatorul „Spre mănăstire“, pe strada pe care se află sediul secţiei de poliţie. La mai puţin de un km din centru ajungeţi la poalele Dealului Pleşu, la o răscruce cu două indicatoare: unul spre grotă, traseu pe care urcaţi pe jos la peştera cu cele două bisericuţe rupestre, de acolo la izvor şi apoi la casa călugărilor, cu paraclisul „Sf. Nectarie“; celălalt indicator vă îndrumă spre mănăstire şi dacă îl urmaţi veţi ajunge direct la casa călugărilor (2-3 km), fără a mai trece pe la peşteră.
Hramul: Naşterea Maicii Domnului (hramul schitului), Sf.Ierarh Nectarie din Eghina (hramul paraclisului)
Adresa web: www.sincaveche.ro
Interviu cu părintele stareţ Matei Bilauca
Preacuvioase părinte stareţ, slujiţi zilnic într-un paraclis care se află sub ocrotirea Sf. Nectarie din Eghina. De ce aţi ales acest hram?
Eu am mai de demult o legătură de suflet cu Sfântul Nectarie. De fapt Sfântul s-a aşezat în viaţa mea; întâlnirea mea cu el a fost când i-am citit viaţa şi inima mea a vibrat, dar l-am văzut apoi şi lucrător în viaţa mea. Când eram la mănăstirea Făget, mergeam odată pe jos din oraş la mănăstire. Ajungând la groapa de gunoi, o haită de câini foarte furioşi a pornit spre mine în goană. Când au ajuns cam la doi metri de mine, m-am rugat: "Sfinte Nectarie, ajută-mă!" şi în momentul acela câinii s-au oprit şi s-au întors înapoi liniştiţi, ca şi când nu m-ar mai fi văzut. A fost prima lucrare a Sfântului în viaţa mea şi de atunci l-am simţit tot timpul prezent.
Dumnezeu v-a binecuvântat şi cu o părticică din moaşte-le Sfântului Nectarie, pe care o aveţi aici, în paraclis.
Da, mi-am dorit mult acest lucru, că dacă Sfântul va voi, să primim şi noi o părticică din sfintele moaşte, dar fără să mă gândesc când se poate şi cum se poate, pentru că nu e atât de simplu şi de uşor. Însă doar pentru noi oamenii nu e uşor… Pentru sfinţi e foarte simplu şi ei lu-crează minunat, încât te minu-nezi cât de uşor se poate ajunge şi la lucrul acesta.
Spuneaţi că există în plan să se construiască o biserică. În ce constă acest proiect?
Mănăstirea a luat fiinţă la iniţiativa unei fundaţii, Fundaţia cultural-ortodoxă "Maica Sfântă bucuria neaşteptată", preşedinta ei fiind doamna Maria Bâgiu din Braşov. Proiectul nu s-a realizat, pentru că încă se lucrează la titlurile de proprietate. Încă se mai fac formele pentru pământul pe care este gân-dit proiectul. Mai sunt multe formalităţi… Oamenii din sat care vor să ne doneze pământul vor primi titlurile de proprietate abia în luna iunie, însă nădăjduim că odată începute lucrările va merge mai uşor.
În afară de bisericuţa închinată Naşterii Maicii Domnului vom face şi câteva chilii, o sală de mese, bucătărie şi toate cele necesare unui schit, pentru că ceea ce avem acum de fapt a fost o soluţie care nu făcea parte din proiect.
În proiect mai este şi o biserică mai mare, cu hramul "Buna-vestire", dar nu se ştie când se va putea realiza. Înalt Prea Sfinţitul a spus ca atunci când vom avea şi acea biserică mare vom trece la statutul de mănăstire.
În plan sunt deci multe, depinde cum va binecuvânta Dumnezeu să se împlinească. Gândul omului este măreţ, însă urmează să vedem dacă judecăţile oamenilor sunt ca şi cele ale lui Dumnezeu.
Spuneţi-ne un cuvânt de folos pentru cititorii noştri!
Le-aş transmite cititorilor să fie mai atenţi cu viaţa lor, pentru că noi avem un rost în viaţa aceasta. Fiecare dintre noi, şi mirenii şi călugării. Eu spun mereu că Dumnezeu nu are nevoie de călugări cum nu are nevoie de mireni. Dumnezeu are nevoie de oameni sfinţi. Rostul nostru în lumea aceasta este să devenim sfinţi. Noi iubim sfinţii, căutăm sfinţii, alergăm în stânga şi în dreapta după sfinţi, dar uităm că şi noi avem rostul acesta, datoria aceasta să devenim sfinţi, pentru că Domnul Hristos ne-a spus "Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt". Poate că ne gândim prea puţin sau nu ne gândim deloc la rostul nostru pe lumea aceasta, că noi trebuie să devenim sfinţi.
Mărturia pelerinului: Cărări de pelerin, cărări către cer
Urcând pe la amiază la mănăstire, am găsit aşezarea în tihnă. Se auzea încet cântare psaltică, de parcă slujba continua si după Liturghie. Am intrat în mica trapeză liniştită şi cu mult gust aranjată, unde l-am întâlnit şi pe părintele Matei, care ne-a întâmpinat, plin şi dânsul parcă de pacea şi zâmbetul rugăciunii. Atunci s-a revelat acea pace cu totul aparte, care învăluia oamenii, încăperea şi natura din jur.
Este o pace pe care nu ţi-o explici raţional (deşi rămâi perfect raţional percepându-o), dar o simţi, o respiri, o conştientizezi, o trăieşti. Ea este în orice caz un dar, darul lui Dumnezeu. Nu cred că o poţi simţi pentru că mergi acolo încercând să-ţi închipui cum este ea şi încercând să o simţi cu orice preţ. Nu. Mergi la mănăstire şi, smerit şi neştiutor ca un prunc, fără să te fi aşteptat...o găseşti, te învăluie, te surprinde, te pătrunde. Şi atunci ţi se luminează chipul şi mintea, te linişteşti cu această negrăită pace şi te umpli de o bucurie la fel de tainică şi aşezată, plină de bună-cuviinţă...
Amalia Răibuleţ
[edit 2010]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu