Cea mai importantă preocupare
în educarea creştină a copiilor ar trebui să fie să îi ajutăm să stabilească o
relaţie personală cu Dumnezeu. Să simtă iubirea Lui şi să răspundă la această
iubire. Elizabeth White, educator specializat în metoda pedagogică Montessori
şi catehet pentru copii, ne spunem cum putem aprofunda, împreună cu copiii
noştri, relaţia cu Dumnezeu în timpul Postului Mare.
Marcaţi Duminicile pregătitoare
Noi, creştinii ortodocşi, nu ne
aruncăm niciodată cu ochii închişi în ceva. De-a lungul anului nostru liturgic,
deseori ne pregătim pentru câte ceva. În cazul Paştilor, nu doar că petrecem un
anumit timp pregătindu-ne pentru Sărbătoarea sărbătorilor, ci ne pregătim şi pe
noi înşine pentru această pregătire. În fiecare dintre cele cinci duminici
dinaintea Postului Mare, Biserica ne atrage atenţia asupra diferitelor aspecte
ale pocăinţei, prin intermediul lecturilor evanghelice.
De exemplu, în duminica lui
Zaheu auzim despre un om care dorea să-L vadă pe Iisus, dar era prea scund
pentru a-L putea zări în mulţime. Auzind cum s-a urcat într-un copac pentru
a-şi îndeplini dorinţa, ni se aduce aminte că şi dorinţa noastră trebuie să fie
cea cuvenită. Dacă nu avem o dorinţă reală de a ne apropia de Hristos, cum ne
putem aştepta ca Hristos să ne răspundă aşa cum i-a răspuns lui Zaheu? (a se
vedea Luca 19,1-10).
Înmuierea inimii
Şi aşa se întâmplă în fiecare
dintre următoarele săptămâni: suntem chemaţi să ne pregătim inimile pentru
adevărata lucrare a Postului Mare. „Să mai subliniem încă o dată că scopul
Postului Mare nu este acela de a ne impune nişte obligaţii formale, ci de a ne
„înmuia” inimile, pentru ca ele să se deschidă faţă de realităţile duhului, de
a trăi tainica „sete şi foame” după comuniunea cu Dumnezeu” (Pr. Alexander
Schmemann) Toată această pregătire poate părea inutilă unora, dar, gândindu-mă
numai cât timp îi trebuie inimii mele să se înmoaie, mă face să cred că
Biserica este foarte înţeleaptă în analiza făcută naturii umane şi, prin
urmare, recomandărilor pentru Post. (…)
Dacă în Postul Mare accentul
cade pe pocăinţă şi pe înmuierea inimii, ca pregătire pentru primirea Luminii,
cum iniţiem această sarcină monumentală în ce priveşte copiii, mai ales când şi
nouă ne este atât de dificil? Când noi înşine suntem atât de plini de mândrie,
că nu vedem vreun motiv serios pentru pocăinţă?
Proiecte în familie
Poate că cu cei foarte mici nu
prea este nevoie să faci aşa ceva, însă, odată cu creşterea fizică şi sporirea
conştiinţei morale a copiilor, ei ar trebui să dobândească şi o mai mare
înţelegere a semnificaţiei spirituale a Postului Mare. Învăţaţi-i cu postul.
Programaţi participarea întregii familii la Taina Spovedaniei. Decideţi-vă
asupra unui proiect pentru Postul Mare. Faceţi în aşa fel încât copiii să ştie
că aceasta este o perioadă specială de pregătire pentru Paşti. Lecturaţi
istorioare despre sfinţi, care să ilustreze exemple bune ale modurilor în care
oamenii îşi pot schimba viaţa. Citiţi câteva pasaje biblice de la Facere,
potrivite pentru Post. Implicaţi copiii într-o discuţie despre Isaia 53, 4-6.
Cine ne-a purtat păcatele? Cine a suferit pentru noi? Cine a fost condus ca un
miel spre tăiere? Meditarea la astfel de lucruri ne stârneşte inima, înlesnind
pocăinţa.
Cum înţelegem pocăinţa?
Dar, mai întâi, ce este
pocăinţa? Dacă confundăm acest cuvânt, metanoia
în greacă, cu simpla remuşcare sau părere de rău pentru ceva făcut greşit,
atunci ne înşelăm. Metanoia este o transformare fundamentală sau o răzgândire.
Când ne pocăim, ne hotărâm să ne îndepărtăm de condiţia noastră păcătoasă, de
cea care ne-a făcut să ne pierdem din vedere destinaţia, şi să ne întoarcem
iarăşi la calea cea dreaptă. Cineva spunea că pocăinţa nu este un act autonom;
este o trecere, o ieşire din moarte la viaţă, o continuă reînnoire a vieţii. Aş
adăuga că este reconciliere – reconcilierea unui suflet care s-a abătut de la
calea adevăratei Lumini, cea care ne ghidează fără greş.
Ce e Spovedania?
Pocăinţa ne conduce spre
spovedanie (dar nu este acelaşi lucru). Spovedania noastră la un preot, ca
mărturie înaintea lui Dumnezeu, este rezultatul pocăinţei, nu cauza ei.
Spovedania este o încheiere, o modalitate de a ne convinge sufletul că am
terminat-o cu un anumit păcat. Că ar trebui să trecem peste el, să-l depăşim,
ştiind că Dumnezeu, în mila Sa plină de iubire, ne-a iertat şi l-a uitat. Mai
mult decât atât, nu doar acum ne iartă greşelile fiecăruia. El a iertat toate
păcatele pe cruce, dar depinde de noi să-I accesăm iertarea, căci nu intră pe
uşa inimii noastre neinvitat.
Spovedania ne umple de har
divin, care ne eliberează de sentimentele de vină împovărătoare. Da, ne putem
spovedi direct lui Dumnezeu – şi ar trebui să facem asta din clipa în care
ne-am dat seama că am păcătuit. Dar spovedania în faţa lui Dumnezeu, în timp ce
preotul şi preotul stau în faţa icoanei lui Hristos, face parte din procesul de
vindecare a sufletului nostru bolnav. Sfatul pe care îl primim de la duhovnic
este deseori, în mod evident, inspirat de Sfântul Duh. Ne ajută să creştem tot
mai mult în asemănarea cu Dumnezeu. Spovedania
nu este niciodată văzută ca un ritual legalistic. Ea este un balsam
vindecător.
Elizabeth White, Paşi pe calea
sfinţeniei. Cum să creştem copii iubitori de Dumnezeu
De reţinut:
·
Pregătirea
pentru Paşti, cu „fericita întristare” a Postului Mare, ne ajută să pătrundem
mai deplin în bucuria pascală.
·
Fiţi
motivaţi să vă ajutaţi familia să sporească în înţelegerea Paştilor şi să
nutrească dorinţa de a participa, pe cât este posibil, la cât mai multe slujbe
ale Săptămânii Mari.
·
Participarea
familiei la slujbele din Săptămâna Mare şi Paşti lasă o amprentă puternică şi
de lungă durată asupra copilului. „Paştele a fost, este şi va fi, pentru
fiecare suflet ortodox, cu adevărat singurul şi esenţialul ţel duhovnicesc al
întregii sale vieţi.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu