Iubire, Înviere şi Lumină

E dimineaţă, primele raze de Soare ating pământul… Se face lumină! Instinctiv, privirea este atrasă către fereastră. Concluzia: E frumos afară! E lumină! Am devenit pe moment alţii. Suntem bucuroşi, avem chef de o nouă zi şi ne avântăm să-i cucerim culmile! Acesta se datorează sufletului, care tânjeşte după lumină, fie ea şi fizică.

În fiecare clipă, lumina ne îmbracă cu multiplele-i culori, dându-ne tonusul atât de necesar vieţii. Cine oare nu s-a bucurat, măcar odată, de lumina Soarelui, sau a Lunii, a nopţilor înstelate? Cine nu a observat că plantele au nevoie de lumină pentru a creşte? Cine nu ştie că, fără lumină, viaţa nu ar fi posibilă? Iată doar câteva momente care, de cele mai multe ori, trec neînsemnate pe lângă noi… Şi totuşi, elementul indispensabil vieţii este în primul rând lumina (alături de apă, căldură, hrană). Noi, oamenii, putem vedea doar la lumină, creştem în lumina fizică, ne exercităm întreaga activitate în prezenţa luminii… Poate nu întâmplător, în popor se spune despre omul bolnav că trebuie “să fie scos afară“ (adică la lumină şi aer). Dar mai presus de toate, trebuie să ştim că noi, oamenii, suntem fiii Luminii! „Cât aveţi Lumină, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii.” (Ioan12,36)

 Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Lumina lumii (Ioan 9,5), îl readuce pe om în Lumină. Astfel îl ridică deasupra întunericului, a morţii, a păcatului, şi îl cheamă în Cer. De peste două mii de ani, Mântuitorul realizează pentru fiecare om o chemare lăuntrică, o întâlnire cu EL în Lumină (prin toate Tainele Bisericii). „Umblaţi cât aveţi Lumină, ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge.” (Ioan 12,35) Dar de cele mai multe ori nu-I auzim chemarea, nu-I conştientizăm prezenţa, ba mai mult, vrem şi vrem dovezi! Să punem mâna în semnul cuielor ori în coasta Sa, de s-ar putea… Dar Dumnezeu, din marea Lui Iubire, revarsă asupra Creaţiei fluxul permanent al Luminii, al Vieţii. Viaţa este Iubire, Înviere şi Lumină! Iubirea este de la Dumnezeu pentru oameni şi între oameni. „Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.”( Ioan 1,4-5). Prin urmare, iată marea responsabilitate a omului: să fie fiul luminii!

În general omul, şi mai cu seamă omul de azi, fuge de această stare! Vrea totul, în afara răspunderii. De ce? Pentru că se crede încorsetat în legi şi dogme şi vrea să fie liber! Nimic mai fals decât libertatea concepută în absenţa lui Dumnezeu! Potrivit “gândirii lui strâmbe” (cum spunea Părintele Arsenie Boca), omul se crede stăpânul propriei vieţi, sau chiar al întregului Univers; de aici până la a nega existenţa lui Dumnezeu nu e decât un pas, iar această alegere îi oferă o viaţă fără Lumină şi o Veşnicie pe măsură. Oare nu Iisus Hristos este „Calea, Adevărul şi Viaţa”? (Ioan 14, 6). Aşadar credinţa noastră rămâne elementul cheie, prin care Hristos Domnul revarsă Harul de a fi fiii luminii. Din datele evanghelice reiese că Mântuitorul aduce Lumina în conştiinţa omului, îi curăţă sufletul, îi redă vederea, auzul, şi îl chemă să fie fiu al Luminii. Omul are nevoie să realizeze faptul că sensul vieţii nu poate fi gândit decât prin Dumnezeu: „Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa.” (I Ioan 5,11-12). „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”. (Matei 5,16).

Calea către Lumina Veşnică a lui Dumnezeu trece dincolo de poarta raţiunii, a palpabilului, şi intră în sfera Credinţei, a Revelaţiei, tocmai pentru a arăta Atotputernicia Dumnezeiască. „Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui.” (Ioan 10,9).

Hristos Domnul poartă în mâinile Sale timpul. Se cuvine să dăm timpul vieţii noastre lui Dumnezeu încă de aici, pregustând Împărăţia Cerurilor prin Lumina Învierii, a Înălţării, a Pogorârii Duhului Sfânt, dată de Dumnezeu nouă, ca Har spre mântuire. Amin.

 Elena Morar

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 73 - mai-iunie 2013