„De mulţi ani sunt preocupată excesiv de mâncare. Mă gândesc mereu la asta. Acest gând îmi controlează viaţa. Încerc să mă înfrânez, dar de multe ori am nişte crize când nu mă pot controla şi mănânc foarte, foarte mult.”
Bulimia este o patimă sufletească ce se manifestă în trup. Adică sufletul, psihicul, lipsit de lumina duhului care nu ştie, nu poate sau nu vrea să se hrănească cu har, caută dragostea absolută şi dreptatea absolută la oameni. Şi, cu cât relaţiile sale sunt mai bolnave şi sufletul mai flămând, cu atât mai mult va cădea în rătăcirea de a afla mângâiere şi plăcere în trup. Sufletul nostru a fost lipsit de cultura Duhului, de hrana dumnezeiască prin care dobândim puterea de a iubi şi ierta pe cei ce ne rănesc şi, suferind, şi-a căutat plăcerea în mâncare. În felul acesta putem deveni dependenţi de acest mod de a ne rezolva problemele sufleteşti şi, ori de câte ori avem o nemulţumire sau angoasă datorate lipsei de legătură vie cu Dumnezeu şi cu semenii, ne vom repezi la mâncare.
Întoarcerea la Dumnezeu, în sensul de a învăţa de la El cum să trăieşti, cum să iubeşti şi ce sens are viaţa ta pe acest pământ, ne va aduce şi însănătoşirea.
Numai Domnul, prin lucrarea Duhului Sfânt, ne va vindeca dacă vom face poruncile Lui dătătoare de viaţă.
Învăţând să iertăm, de exemplu, şi să acceptăm încercările vieţii ca pe o cale strâmtă către Împărăţie, învăţând să primim durerea inerentă vieţii pe acest pământ, fără să căutăm imediat consolare sau plăcere de la cele create, vom deveni omul nou care, acum, zace mic şi chinuit în adâncul sufletului nostru speriat şi resentimentar. Acum trăieşte omul vechi în noi care a învăţat de la părinţi şi de la lumea aceasta un fel de a fi aducător de durere, frică, nelinişte, ură, neîncredere...
Maica Siluana Vlad
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 60 - ianuarie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu