Evoluţie sau involuţie?
Lipsa de cultură şi de educaţie aduc lacune grave în societatea contemporană. Omul contemporan face yoga şi practică artele marţiale ca pe un moft, iar credinţa noastră este amestecată cu tot felul de poveşti paroxistice, pentru că lipseşte cu desăvârşire educaţia religioasă. Orele de religie încă există în şcoli, dar ce religie să mai predai la liceu, unde numeroase domnişoare au devenit veritabile gheişe cu un statut „de invidiat”: au bani de buzunar, sfidează profesorii? Ce să te faci, când fiecare părinte susţine că odrasla sa este un geniu şi ameninţă profesorii luându-i peste picior? Am devenit o ţară de profesori cărora le este frică să mai facă educaţie, de preoţi care nu mai înfierează păcatele capitale ca să nu-i supere pe oameni, de muncitori care mimează munca, după cum statul mimează plata.
Omul modern a devenit preocupat totuşi de credinţă. Dar în ce sens? La Seuca erau mii de pelerini adunaţi să audă o călugăriţă oarbă care ,,stătea la taifas“ cu Maica Domnului, la ore fixe, de dinainte anunţate. Psihozele în masă au devenit ,,minuni“, iar oamenii dau buluc. La Medjugorje s-au făcut bani frumoşi cu apariţiile ,,Fecioarei“. Dintr-un cătun amărât din Bosnia s-a făcut un ditamai oraşul cu hoteluri de lux şi afluenţă de turişti veniţi în căutare de miracole. În lumea catolică ,,civilizată“ apare Fecioara Maria atât de des precum sare purecul. Asta înseamnă îndepărtarea unei anumite părţi a Europei de tradiţia celor şapte sinoade apostolice care au menţinut credinţa nealterată.
Credinţă şi credulitate
Ce a devenit credinţa? Un amestec de poveşti şi curiozităţi ale madamelor care se duc să li se ghicească în cafea sau dau bani frumoşi unor impostoare precum ,,mama Omida“, ca să le ,,dezlege legăturile“. Omul contemporan nu mai caută salvarea în învăţătura Sfinţilor Părinţi, ci umblă după semne, minuni şi vindecări paranormale. Suntem înconjuraţi de ,,paranormal“ din toate părţile, încât uităm că în fiecare Duminică are loc în biserici istoria mântuirii şi minunea minunilor: ieslea, Betleemul, învăţătura, rănile, Golgota, răstignirea, moartea şi Învierea. Adică Sfânta Liturghie.
Credinţa înmagazinată în patrimoniul Ortodoxiei foloseşte puterile raţiunii, dar ne descoperă în acelaşi timp realităţi duhovniceşti superioare raţiunii, dându-ne o cale simplă şi concisă în cunoaşterea lui Dumnezeu. Dumnezeu este atât de simplu, încât oamenii îi fac un portret eronat. Nu-ţi trebuie doctorat ca să te mântuieşti. Ai însă nevoie de smerenie şi pocăinţă.
Între credinţă şi credulitate este o ,,mică mare diferenţă“. Ce înseamnă credulitatea? O stare de acceptare fără discernământ şi fără rezerve a unor învăţături eronate. Adică o atitudine a omului leneş faţă de realităţile vieţii spirituale. Acesta se află mereu în căutare de soluţii ieftine, fără nevoinţe, fără cruce şi fără a-şi folosi trezvia şi raţiunea.
Pe acest fundal al neştiinţei în materie religioasă, mai ales după aşa-zisa revoluţie din 1989, au apărut şarlatanii mistici: tot felul de vindecători sau intermediari care intră în transă comunicând cu spirite necunoscute. Oamenii slabi de înger şi neştiutori cad uşor în plasa lor, pierzându-şi odată cu banii şi sănătatea fizică şi mentală. Există tineri care, după ce au trecut prin tot felul de ,,experienţe spirituale“, au ajuns la o stare critică de disperare şi de neîncredere în ceilalţi, ajungând la izolare şi dezechilibru psihic foarte greu de recuperat. Numeroşi tineri îşi distrug viaţa din dorinţa de ,,necunoscut“, epuizându-şi energiile sufleteşti şi trupeşti prin yoga şi anumite practici oculte, ajungând robi ai patimilor sau înfundând spitalele psihiatrice.
Falsul misticism
Părintele Dumitru Stăniloaie a dat o definiţie a falsului misticism: ,,Este o dispoziţie a sufletului care aşteaptă sau vede la tot pasul un miracol, caută sau vede necontenit vedenii şi îmbracă pe fiecare persoană în aureolă supranaturală“ (1). În Ortodoxie, viaţa spirituală înseamnă altceva, după cum ne spune Părintele Adrian Făgeţeanu: ,,Departe de aparenţele atractive şi performanţele metafizice senzoriale oferite de falsul misticism, viaţa spirituală în Ortodoxie presupune o creştere morală a omului credincios, creştere fără de care orice experienţă religioasă îşi pierde legitimitatea. Sfinţii Părinţi au formulat cel mai limpede învăţătura despre treptele desăvârşirii creştine sau ale urcuşului duhovnicesc.“ (2)
Cauzele falsului misticism se ascund într-o viaţă spirituală degenerată în superstiţii şi practici oculte. Superstiţia împreună cu erezia fundamentează falsul misticism. Bolile şi deranjamentele psihice alimentează la rândul lor acest lucru. Mai este şi o ignoranţă de ordin intelectual a omului care aşteaptă scăparea de la anumite greutăţi nu printr-o îndreptare a vieţii sale, ci de la miracole care îl dispensează de eforturi morale în vederea îndreptării vieţii sale.
Să nu uităm că sfinţenia este încununarea unor strădanii îndelungate şi statornice, pe când faima falsei sfinţenii şi-o câştigă cineva după un timp scurt de exhibiţii bine puse în scenă. Sfinţenia adevărată înseamnă curăţirea de patimile sufleteşti şi trupeşti, pe când falsa sfinţenie caută cu tot dinadinsul celebritatea, simulând smerenia şi iubirea, pentru a-şi atrage admiraţia.
Pr. Ştefan Botoran
(1) ,,Formele şi cauzele falsului misticism“, revista ,,Studii teologice“, nr. 5-6, anul 1952 p. 251.
(2) Ieromonah Adrian Făgeţeanu, Ieromonah Mihail Stanciu - ,,De ce caută omul contemporan semne, minuni şi vindecări paranormale?“
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 49 - februarie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu