Organizatorii de minuni

Ca şi în trecut, în zilele noastre există într-un număr îngrijorător falşi „făcători de minuni”. Mireni, clerici, lideri neoprotestanţi în cea mai mare parte. Aceştia din urmă sunt foarte buni organizatori de minuni. Pe stadioane, în aglomeraţii, ei le difuzează cu emfază şi gălăgioşi prin difuzoare în urechile trecătorilor. Regizori neîntrecuţi, socotesc miracolele mijloace perfecte de ademenire şi amăgire. În acest caz, de la a face minuni până la a te face de minune nu e decât un pas, cum spune vorba populară. I-am văzut pe câţiva la televizor, am citit uluit în presă despre „minunile” şi isprăvile lor. Pe unii îi cunosc direct. Lumea credulă îi caută aproape hipnotizată, orbită, şi îi deosebeşte la modul absolut de ceilalţi oameni, de ceilalţi slujitori ai lui Hristos. Lipsiţi de smerenie, mândri, îngâmfaţi, ajutaţi uneori de mass-media, aceşti inşi schimbă rânduieli liturgice, folosesc cărţi sfinte fără să fie consacraţi pentru aceasta şi vorbesc sus şi tare despre veridicitatea „basnelor” lor. Rugăciunile făcute în beznă, lumânările întoarse, interzicerea ca penitentul să dea ceva din casă (nici măcar un pahar cu apă) celuilalt sau să primească de la celălalt, devin în învăţătura lor mai importante decât Sfânta Liturghie. Ghicesc, deschid cartea, pravila adică, iscă intrigi prin „viziunile” şi sfaturile lor între părinţi şi copii, frai şi surori, soţi şi soţii. În general provoacă frică, teamă, spaimă. De obicei în jurul lor se face mult tam-tam, multă gălăgie. Părintele Steinhardt îmi amintea mereu că Diavolul e gălăgios, face zgomot mult şi, în principal, mult zgomot de fond. Şi e lipsit total de smerenie. Ceea ce spune Steinhardt nu e un lucru nou. Spun acest lucru Scriptura, Părinţii Pustiei şi un foarte îmbunătăţi Părinte al timpului nostru: Arsenie Papacioc. El dă şi un exemplu: „Unul s-a dus la preot să scoată diavolul din el. Şi preotul i-a spus: «Eu nu pot să ţi-l scot, dar du-te la părintele cutare! » Ăla s-a rugat şi a fugi dragul de la el. şi a zis diavolul: «Nu pentru molitvele tale ies, ci pentru smerenia preotului acela plec! »Tot Părintele Arsenie mai spune, răspunzând la o întrebare privitoare la „preoţii care deschid cartea şi citesc”: „Acestea sunt nişte lucruri foarte condamnate. E ghicire. Înţelegeţi? Mergi la vrăjitorie. Să te serveşti de cărţile sfinte e cel mai grav lucru! Avem foarte dese cazuri. Să fiţi împotriva acestor lucruri.”

Pr. Ioan Pintea,
„Jurnal discontinuu cu N. Steinhardt”

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 43 - august 2010