Copiii ca binecuvântare
Noi nu suntem decât o familie formată din şapte membri, însă tot atragem ceva priviri atunci când ieşim în lume. Ni se fac comentariile obişnuite: „Toţi sunt ai tăi?”, „Cred că sunteţi foarte ocupaţi!”, dar şi dispreţuitorul: „Nu ştii câte probleme ai?” (Există oare vreun răspuns politicos la această întrebare? Adică: „Nu, spune-mi tu!” - nu ar fi chiar potrivit).De câţiva ani, mişcarea numită „Quiverfull Movement” (care promovează naşterea de copii, văzând în aceştia binecuvântarea lui Dumnezeu, şi exclude orice metodă contraceptivă) a devenit foarte cunoscută. Iniţial, această orientare s-a răspândit printre creştinii evanghelici. Familia Duggar este probabil cea mai cunoscută, de când a apărut la televizor. Dar, şi ca şi creştin-ortodoxe, majoritatea familiilor pe care le ştim noi au cel puţin patru copii, multe au chiar mai mulţi.
Acum, înainte ca mama mea să facă un atac de cord citind asta (glumesc), trebuie să spun că nu am niciun plan anume să am 19 copii, ca familia Duggar. Sincer, nu cred că mărimea unei familii este un subiect de discuţie pentru altcineva decât pentru tine, soţul/soţia ta şi duhovnicul vostru.
Acestea fiind spuse, menţionez câteva principii generale:
1. Mai întâi şi înainte de toate, copiii sunt un dar de la Dumnezeu, o binecuvântare! Pierzând din vedere acest aspect, oamenii cad în foarte multe păcate, cum ar fi avortul.
2. Motivele de limitare a numărului de membri dintr-o familie sau de amânare a naşterii de copii nu includ să aştepţi să ai o casă nou-nouţă cu trei dormitoare, două maşini, o carieră stabilă şi o excursie în Jamaica la activ.
Dincolo de aceste „reguli” generale, mai sunt şi alte aspecte, care trebuie cel mai bine stabilite cu duhovnicul vostru.
Întotdeauna mai este loc pentru un copil
Noi am avut copiii unul după altul, şi sunt câteva lucruri pe care le-am învăţat până acum din propria experienţă:
1. Există întotdeauna loc pentru încă un copil; nu a trebuit niciodată să punem un pătuţ în spatele curţii.
2. Cele mai mari cheltuieli din familie nu se schimbă prin apariţia unui copil sau a trei copii.
3. Există întotdeauna destulă afecţiune pentru toţi. Vă amintiţi zicala: „Înmulţeşte dragostea, nu o împărţi!”?
4. Copiilor mai mari le place să aibă un nou bebeluş în casă. Adesea se ceartă care să îl ţină în braţe şi de obicei aveam companie ori de câte ori hrăneam bebeluşul. După ce am avut cel de-al treilea copil, nu a mai trebuit niciodată să îl întreţin eu pe cel mic: copiii mai mari erau încântaţi să se prefacă că îl plimbă sau să cadă pe jos de vreo 473 de ori, doar pentru a-l face pe bebeluş să râdă, în timp ce eu pregăteam cina.
5. În familiile cu mai mulţi copii, aceştia învaţă să nu fie egoişti, să împartă cu ceilalţi, să realizeze că nu sunt cea mai importantă persoană din lume. Aceasta îi va ajuta în momentul în care vor ieşi în lume, vor fi pregătiţi să facă faţă acestei realităţi.
6. Aşa cum duhovnicul meu a spus odată: „Nu ştii cât de egoist eşti, până nu ai copii”. Este atât de adevărat! Copiii te forţează se te maturizezi.
Şi aş putea să continui…
Alegerea de a nu avea copii nu este creştină
Când oamenii se uită la mine cu neîncredere sau milă, zâmbesc şi mă gândesc la cât de plăcut este să priveşti un teatru de păpuşi, spectacole minunate şi recitaluri înregistrate, să fii servit cu o nemaivăzută abundenţă de mâncare de plastic, să îţi priveşti copilul croşetând sau construind ceva pentru prima dată, să intri în cameră şi să vezi un copil mai mare citind fratelui lui care nu ştie să citească şi (bucuria bucuriilor!) să-ţi ţii copilul în braţe pentru prima dată. Sigur că o familie numeroasă nu este numai soare şi veselie, dar nici una mică nu este aşa!
Iată ce spune Părintele Thomas Hopko: Potrivit învăţăturii ortodoxe, aşa cum este ea exprimată în ritualul sfânt al căsătoriei, naşterea de copii, îngrijirea şi dragostea pentru ei în interiorul familiei, sunt împlinirea firească a iubirii dintre bărbat şi femeie în Hristos. În acest mod, căsătoria este exprimarea umană a dragostei creatoare şi protectoare a lui Dumnezeu, Dragostea perfectă a Celor Trei Persoane ale Sfintei Treimi care se revarsă în creaţie şi grija pentru lume. Această credinţă că dragostea umană, care imită dragostea divină, ar trebui să se reverse la rândul ei în procreare şi grija pentru ceilalţi, nu înseamnă că naşterea de copii este în sine singurul scop al căsătoriei, unica şi exclusiva justificare şi legitimizare a existenţei ei. Nu înseamnă că un cuplu fără copii nu poate trăi o adevărată viaţă creştină împreună. Înseamnă însă că, totuşi, alegerea conştientă a unui cuplu de a nu avea copii din motive de confort personal şi bunăstare, dorinţă de lux şi libertate, teamă de responsabilitate, refuz de a împărţi averea şi bunurile personale, ura faţă de copii etc. nu este creştină, şi nu poate în nici un fel fi considerată în acord cu învăţăturile biblice, morale şi sacramentale sau cu experienţa Bisericii Ortodoxe în ceea ce priveşte sensul vieţii, al iubirii şi al căsătoriei. (…)
Marea majoritate dintre noi nu putem susţine în public o expunere despre rolul căsătoriei creştine. Ceea ce putem face însă, este să nu ne mai simţim vinovaţi că împlinim voia lui Dumnezeu pentru noi înşine, în căsniciile şi familiile noastre. Putem să încetăm să ne mai cerem scuze pentru numărul de copii pe care îi avem sau pentru dorinţa de avea mulţi copii.
Psalmul 126, 3-5: Iată, fiii sunt moştenirea Domnului, răsplata rodului pântecelui. Precum sunt săgeţile în mâna celui viteaz, aşa sunt copiii părinţilor tineri. Fericit este omul care-şi va umple casa de copii; nu se va ruşina când va grăi cu vrăjmaşii săi în poartă.
Psalmul 127, 1-4: Fericiţi toţi cei ce se tem de Domnul, care umblă în căile Lui. Rodul muncii mâinilor tale vei mânca. Fericit eşti; bine-ţi va fi! Femeia ta ca o vie roditoare, în laturile casei tale; fiii tăi ca nişte vlăstare tinere de măslin, împrejurul mesei tale. Iată, aşa se va binecuvânta omul, cel ce se teme de Domnul.
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 44 - septembrie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu