"La celălalt să te duci cu paşi de porumbel. Aşadar, să te apropii de el în mod delicat şi cu blândeţe, pentru că semenul tău are şi el fricile şi supărările sale. Are şi aşa destulă greutate pe suflet, ca să-i mai adaugi şi tu“. (Cuviosul Iustin Popovici)
Ce bine şi ce frumos este când se adună oamenii laolaltă şi stau de vorbă despre una-alta. E bucurie mare când se reunesc familii mai mari sau mai mici, la câte un eveniment deosebit. Însă, cu toată bucuria, mai apar uneori şi situaţii jenante, care ar putea lipsi, dacă oamenii ar fi delicaţi unii cu alţii li s-ar gândi mai bine la ce ecou vor avea cuvintele lor în sufletul celui cu care vorbesc.
«Puişor, pe cine iubeşti tu mai mult, pe mama sau pe tata?»
O astfel de întrebare adresată unui copil este o cruzime. Ea îl determină pe copil să cântărească iubirea mamei şi iubirea tatălui, înainte de a da un răspuns. Cum îl iubeşte mama, cum îl iubeşte tata, ce îi dă mama, ce îi dă tata, cum se manifestă dragostea fiecăruia? Îl pune să judece ceva ce nu e de judecat. Îl pune să compare două iubiri de nemăsurat. Cine eşti tu, cel care întrebi aşa ceva un suflet de copil, care îşi iubeşte părinţii nemăsurat? Cine te-a pus pe tine să-i cântăreşti iubirea părinţilor?
Sunt convinsă că nu te-ai gândit, înainte de a întreba aşa ceva, la ce furtună poţi dezlănţui în sufletul copilului. De multe ori, copii răspund inteligent: «Pe amândoi îi iubesc la fel de mult! ». Bravo lor! Dar gândeşte-te că s-ar putea ca mama să rămână mai mult în preajma lor şi ea să fie cea care se ocupă mai mult de educaţie (lucru firesc, cât se poate de normal), iar asta înseamnă multă răbdare, iubire, dăruire, dar în acelaşi timp presupune şi să îndrepţi ramurile strâmbe, să tai ramurile uscate, nepotrivite, şi să le întăreşti sau să sădeşti ramuri şi seminţe bune, sănătoase. Asta uneori doare, pentru că sunt dureri de creştere, dar sunt necesare.
Iar când vine tata acasă, de cele mai multe ori, îşi găseşte copii hrăniţi, îmbăiaţi, în pijama, pregătiţi de culcare. El vine, se joacă cu puţin cu ei, le dă pupicul de noapte bună şi gata. Dacă un astfel de copil răspunde la întrebarea încălţată cu bocanci: «Pe tata», şi e şi mama de faţă, tu eşti răspunzător de ceea ce simte mama, de rana făcută în inima ei. Ca să nu mai spun că, în cazul în care există tensiuni între diferitele ramuri ale familiei, răspunsul copilului poate provoca tensiuni care strică de îndată bucuria întâlnirii.
Întotdeauna, la celalalt sa te duci cu paşi de porumbel.
Ramona Pop
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 41 - iunie 2010
Un comentariu:
"Din categoria asta face parte si "musafirul parsiv". E nesimtitul care vine in vizita la parinti (poate fi si o ruda manipulatoare), a carui placere bolnava e sa intrebe copilul de cativa ani cu glas mieros: pe cine iubesti mai mult, pe mama sau pe tata? Daca zici ca pe unul, se supara celalalt parinte, mai ales in cazul unor parinti ei insisi imaturi emotionali, slab inchegati psihic. Un parinte poate capăta ura pe copil, daca acesta in naivitatea sa, raspunde de mai multe ori ca il prefera pe celalalt. Eu m-am prins de faza, si m-am invatat sa zic ca ii iubesc la fel pe amandoi. Musafirul idiot insista cu perversitate sa afle ce-l interesa: nu, nu, sigur preferi pe cineva, pana te saturai si iti venea acru."
http://www.roportal.ro/discutii/ftopic33566-590.html
Data: 3 Iunie 2010
Trimiteți un comentariu