Anul trecut, în timpul pelerinajului la Locurile Sfinte, am avut bucuria de a o întâlni pe această sfântă. Atunci, nu ştiam nimic despre mucenicia ei, dar am fost impresionată de sfinţenia şi pacea din jurul moaştelor ei. Acum, încerc să v-o prezint pe femeia Elisabeta Feodorovna, o protestantă convertită la Ortodoxie şi o mucenică a Bisericii Ortodoxe Ruse din timpul regimului comunist, spunând la fel ca părintele care a tuns-o în monahism: "Acest veşmânt vă smulge din lume şi lumea se va îndepărta de dumneavoastră, dar, la timpul cuvenit, va depune mărturie pentru faptele bune, care vor străluci întru Slava Sa înaintea Celui Veşnic".
Prinţesă de Hessa şi Saxa. Prinţesa Elisabeta provenea din casele de Hessa şi Saxa, familii princiare ce se înrudeau cu majoritatea caselor regale din Europa. S-a născut la 1 noiembrie 1864, în localitatea Bessungen din Germania. Mama ei a murit de timpuriu, dar a insuflat copiilor principiile creştine şi dragostea pentru semenii lor. Elisabeta a fost sora mai mare a Alexandrei, ultima împărăteasă a Rusiei. În 1884, la vârsta de douăzeci de ani, s-a căsătorit cu Marele Duce Serghie Alexandrovici Romanov şi a devenit Marea Ducesă Elisabeta Feodorovna a Rusiei.
Convertirea la Ortodoxie. Elisabeta şi-a păstrat confesiunea protestantă, chiar dacă s-a căsătorit cu al cincilea copil al ţarului. În timp, însă, ea şi-a deschis inima, a simţit frumuseţea şi profunzimea Ortodoxiei şi a hotărât să se boteze în Biserica Ortodoxă. Soţul ei a fost foarte bucuros, iar împăratul Alexandru al III-lea i-a oferit o icoană foarte preţioasă cu Mântuitorul Iisus Hristos, pe care a păstrat-o întreaga viaţă. Elisabeta Feodorovna a locuit şapte ani în Sankt-Petersburg, unde a dus o viaţă mondenă complexă: a participat la recepţii oficiale, la activităţi artistice, intelectuale şi sociale. Din momentul în care Marele Duce Serghie a devenit guvernatorul Moscovei, Elisabeta a putut să cunoască tradiţia ortodoxă pravoslavnică şi să viziteze locurile sfinte ale Rusiei centrale.
„A iubi înseamnă a ierta”. În 4 februarie 1905, Marele Duce Serghie Alexandrovici Romanov a fost omorât de un anarhist şi a devenit primul mucenic din familia imperială a Romanovilor. Marea Ducesă a reuşit să treacă peste această durere cu credinţă şi cu dragoste. L-a vizitat pe asasinul soţului ei în închisoare, i-a dus acestuia o Evanghelie şi i-a mărturisit că nădăjduieşte ca el să se pocăiască şi să fie iertat de Sfânta Treime. Pe locul unde a murit soţul ei a ridicat o cruce pe care a scris: “Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!”
Comunitatea Martei şi Mariei. După moartea soţului ei şi după ce perioada de doliu s-a încheiat, ea s-a retras din palat, şi-a rezervat trei încăperi într-o altă clădire şi a început să ducă o viaţă de nevoinţă: a organizat „Comunitatea Martei şi Mariei“ - ce avea rolul de a-L sluji pe Dumnezeu şi pe semeni prin rugăciune şi faptă; dormea pe un pat de lemn fără saltea şi se ruga foarte mult. De asemenea, a înfiinţat un sanatoriu pentru femeile sărace, bolnave de tuberculoză şi un aşezământ pentru membrele Comunităţii, în cadrul căruia a organizat consultaţii şi îngrijiri gratuite pentru bolnavi, cursuri pentru infirmiere şi un mic spital. Partea medicală şi de îngrijire a fost dublată de ajutorul duhovnicesc pe care surorile din Comunitate îl acordau bolnavilor pe patul de moarte, încercând să nu ascundă gravitatea bolii, să îi pregătească creştineşte pentru plecarea spre Veşnicie, să citească psalmii fără întrerupere lângă trupul neînsufleţit până în momentul înmormântării. În 1910 Marea Ducesă Elisabeta a intrat în cinul monahal, iar Comunitatea s-a transformat într-o obşte de maici. În timpul Primului Război Mondial maicile din mănăstire au îngrijit soldaţii armatei ţariste.
Moarte martirică. Războiul a adus foamete, veşti false, calomnii şi revoluţia bolşevică, care a urmărit să înlocuiască monarhia şi credinţa în Hristos cu regimul comunist şi cu ateismul. În primăvara anului 1918 monahia Elisabeta a fost somată să părăsească Moscova şi a trebuit să plece spre Ekaterinburg, însoţită de ucenica Varvara. Apoi, a fost dusă la Alopaievsk, unde a fost ţinută prizonieră până în 18 iulie când, împreună cu Marele Duce Serghie Mihailovici Romanov, servitorul acestuia, F. Remcs, şi prinţii Ivan, Constantin şi Gheorghe Romanov, a fost aruncată într-o mină adâncă şi, astfel, a adormit întru Domnul. Trebuie să amintim că între anii 1917 şi 1918 au fost ucise 17 persoane din familia Romanov, fapt care îngăduie pe drept cuvânt să îi cinstim pe membrii acestei familii regale ca pe noi sfinţi mucenici ai vremurilor noastre.
Mutarea cinstitelor moaşte ale Sfintei Mucenice Elisabeta la Ierusalim. În 1918 amiralul Kolceak, comandantul armatei albe, a organizat slujba de înmormântare pentru cei adormiţi la Alopaievsk. În următorul an, trupurile lor au fost exhumate, au fost duse la Irkurţk, apoi transportate cu trenul spre China, unde au poposit la Pekin. De acolo, în 1920, prin grija marchizei Milford-Haven, sora maicii Elisabeta, trupurile mucenicelor Elisabeta şi Varvara au plecat spre Shanghai, prin Suez, Palestina şi au ajuns la Ierusalim.
În 1888 Marea Ducesă venise la Ierusalim, împreună cu soţul ei, pentru a participa la sfinţirea bisericii ortodoxe ruse a Sfintei Maria Magdalena, care era sediul misiunii ruseşti la Locurile Sfinte. Datorită acestei misiuni, pelerinii săraci din Rusia puteau veni o dată în viaţă să se închine şi să cinstească locurile în care a vieţuit Mântuitorul Iisus Hristos. Astfel Dumnezeu a rânduit ca trupul maicii Elisabeta să se reîntoarcă în această biserică, unde pelerinii îi aduc cinstire şi primesc în dar bucurii duhovniceşti şi întărire în credinţă. În 1992, Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat mai mulţi sfinţi noi mucenici din perioada ateismului comunist. Monahia Elisabeta, Marea Ducesă a Rusiei, a fost canonizată şi a primit numele de Sfânta Nouă Mucenică Elisabeta.
Eufemia Toma
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 27 - aprilie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu