Aşezare dacică
Prima menţionare documentară a satului Breaza o avem din 1554. În apropierea localităţii se află însă ruinele unei cetăţi atribuită legendarului Negru-Vodă, situată pe o culme împădurită, la aproape 3 kilometri de vatra satului, între văile Pojorta şi Breaza. Cercetările arheologice au datat complexul fortificat de la Breaza în secolul al XIII, fortificaţia medievală fiind însă ridicată pe o aşezare dacică. În interiorul cetăţii au fost găsite fragmente ceramice ce datează din sec. I î.Hr.- I d.Hr., ceea ce ne dezvăluie că aceste tărâmuri de basm binecuvântate de Dumnezeu au fost locuite încă de acum două mii de ani.
19 familii primesc biserica unui sat
În ceea ce priveşte viaţa bisericească, recensământul iniţiat de episcopul greco-catolic Inochentie Micu-Klein consemna în 1733 în Breaza trei preoţi ortodocşi cu 40 de familii şi o biserică ortodoxă. În urma campaniei de catolicizare a românilor din Transilvania prin oferirea de facilităţi şi posturi de grăniceri, o mică parte din locuitorii satului trec la greco-catolicism. Astfel, în 1760 sunt consemnaţi doi preoţi greco-catolici la 19 familii şi un preot ortodox cu 99 de familii şi biserică. În 1761 ortodocşilor le este răpită biserica de către autorităţi şi este dată greco-catolicilor. Primesc însă permisiunea de a-şi construi alt lăcaş de cult. Aşa apare o bisericuţă din lemn de brad şi de molid, ridicată „pe pământul Ilieşilor“, în care îşi ţinea slujbele şi se ruga comunitatea ortodoxă. În 1804 biserica ortodoxă care fusese dată greco-catolicilor arde din temelie într-un incendiu.
Întoarcerea la Ortodoxie şi ridicarea bisericii
În 1805 se produce un eveniment întâlnit în puţine sate din Ţara Făgăraşului. Cele 19 familii de greco-catolici revin în sânul Bisericii Ortodoxe, reîntregind comunitatea care a rămas curat ortodoxă până astăzi.
Dorindu-şi o biserică mai trainică, în 1830 brezenii au început săpăturile de fundaţie pe locul aceleiaşi biserici, în timpul păstoririi preotului Iosif Haşu. În 1831 întreaga temelie a noii biserici a fost finalizată, însă, din cauza calamităţilor din acei ani, lucrările reîncep abia în 1836. Cu multă jertfă noua biserică este ridicată, iar hramul ales a fost „Sf. Treime“, pentru a exprima unitatea de credinţă, dar şi unitatea naţională.
Biserica unei vrednice comunităţi
În 1936, cu ajutorul unei familii din Piteşti, altarul şi tinda bisericii sunt împodobite cu o pictură tempera. Timp de câteva decenii, cu o întrerupere de 6 ani de temniţă grea în închisorile comuniste, păstorul comunităţii din Breaza a fost preotul vrednicul de pomenire Ioan Năftănăilă, cel care este şi ctitorul mănăstirii din apropierea satului. În 1950, la îndemnul acestuia, credincioşii parohiei se hotărăsc să suporte cheltuielile pictării întregii biserici, realizate în stil neo-bizantin de către pictorul Ioan Căzilă, renumit în acea vreme.
Lăcaşul de cult din Breaza a fost sfinţit cu mare fast în 1951, chiar în ziua prăznuirii Cuvioasei Parascheva, 14 octombrie, de către mitropolitul de atunci al Ardealului, Înalt Prea Sfinţitul Nicolae Bălan. La marele eveniment din viaţa comunităţii din Breaza a participat un sobor de 24 de preoţi şi diaconi, precum şi în jur de 5000 de credincioşi din Ţara Făgăraşului.
Astăzi lăcaşul de cult din Breaza este deosebit de frumos, trecând prin reparaţii capitale în timpul păstoririi actualului paroh, părintele Gheorghe Lazea, care slujeşte aici din 1996. Mândră ca o mireasă, biserica este imaginea brezenilor, pe care părintele lor paroh îi prezintă ca păstrători ai credinţei şi ai tradiţiilor, o comunitate ortodoxă închegată şi unită.
Natalia Corlean
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 15 - aprilie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu