Rugăciunea în căminul creştin – o cale spre desăvârşirea copiilor noştri

Copilul vine pe lume şi se dezvoltă, de regulă, în familie, în acest cuib uman, precum păsărelele în cuibul pe care l-a făcut mama lor. Tot secretul este să existe în familie o atmosferă care să sădească în sufletul copilului o stare de siguranţă şi care să-l facă să se simtă iubit şi apreciat.

Modelul spiritual al părinţilor
Educaţia religioasă a copiilor se face prin exemplul personal al părinţilor şi al celor din jur, prin întreţinerea în casă a unei atmosfere de dragoste şi de rugăciune. Inima copilului trebuie sensibilizată. Fără multe explicaţii, el ajunge să-şi facă rugăciunea ca pe un lucru firesc şi, fără să aibă nevoie de argumente logice, începe să cunoască prezenţa lui Dumnezeu. În vieţile sfinţilor remarcăm adeseori cum destinul acestora a fost puternic înrâurit de câte un om care le-a oferit pildă de sfinţenie şi pe care l-au văzut pur şi simplu. Sfântul Nectarie îşi amintea mereu de dragostea bunicii sale şi de felul cum se ruga înaintea icoanelor. Dragostea, rugăciunea şi exemplul sunt mult mai convingătoare decât cuvintele – de fapt, tocmai aceste trei calităţi dau valoare cuvintelor atunci când e vorba să-i aducem pe copii la credinţa în Dumnezeu. Ceea ce facem ca părinţi este adeseori o lucrare ascunsă şi ne dă prilejul de a coordona viaţa copiilor noştri.

Rugăciunea de acasă a copiilor
E greu să-i determinăm pe copii să-şi facă rugăciunile zilnice de dimineaţă şi de seară în familie. Copii se deosebesc unii de alţii prin vârstă, caracter şi dispoziţie zilnică. Important e ca părinţii să dea exemplu în rostirea rugăciunii zilnice şi nu să o impună. Ea trebuie să se integreze firesc în programul zilnic, iar copii să o simtă în folosul lor. Ar trebui ca părinţii să se sfătuiască cu duhovnicul lor în legătură cu fiecare copil, şi de asemenea, să poată împărtăşi cu alţi părinţi experienţele lor. De cum încep să crească, copii preferă uneori să-şi facă rugăciunea singuri, în faţa icoanei din camera lor. O rugăciune scurtă şi sinceră, spusă la intervale regulate e mai benefică decât una lungă şi plictisitoare. Copilul îşi poate prelungi timpul rugăciunii în funcţie de dispoziţia lui sufletească. Odată ce s-a obişnuit să se roage singur şi a simţit nevoia de a cere binecuvântare de la Domnul, nu mai e nevoie să-i aducem aminte de rugăciune, ci el o va face ca pe un lucru firesc.

Alegerea momentului rugăciunii
Formarea şi iniţierea copiilor în rugăciune reprezintă una dintre cele mai importante sarcini ale părinţilor. Cei mici sunt foarte sensibili la atmosfera de pace, la frumuseţe şi la ritualuri. De fiecare dată când va fi cu putinţă, amândoi părinţii e bine să ia parte la rugăciune, fiindcă aceasta reuneşte comunitatea familială. Rugăciunea trebuie să fie precedată de un moment de calm şi de tăcere, iar familia să se adune într-un loc liniştit şi precis, la icoana din camera copiilor. Se pot trage perdelele, se poate aprinde o lumânare sau o candelă, se poate tămâia. Ţinuta copiilor este foarte importantă, de aceea trebuie să le explicăm acestora că, deseori, curăţenia trupească o oglindeşte pe cea sufletească. Pe măsură ce creşte, copilului îi va plăcea să participe activ la rugăciune prin: atitudinea sa, prin participarea la ritualul ce o precedă, prin cântări sau prin lecturi din Sfânta Scriptură. Rezultatul acestor acţiuni este stabilirea unei comuniuni trainice între copil şi părinte şi mai departe între aceştia şi Dumnezeu. Nimic nu poate înlocui atmosfera de rugăciune, concretizată în clipe unice, intense şi îndrăgite de reunire a familiei în jurul lui Hristos!

Prof. Laura Ciolan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 13 - februarie 2008