vineri, 22 februarie 2008

Căsuţa copiilor: Duminica Fiului Risipitor



Referinţa biblică: Luca 15, 11-32.

Dragi copii, dacă v-aţi uitat vreodată cu atenţie în calendarul Bisericii, poate aţi observat că fiecare duminică poartă o denumire după pericopa evanghelică care se citeşte la Sf. Liturghie în acea zi. Acest lucru a fost rânduit astfel pentru a ne ajuta să ne pregătim duhovniceşte în vederea marilor praznice ale anului.
Fiindcă în curând vom intra în Sfântul şi Marele Post al Paştilor, avem câteva duminici pregătitoare înaintea perioadei de post. Una dintre ele este cea a Fiului Risipitor, care în anul aceste cade în ziua de 24 februarie.
Cred că aţi auzit de această întâmplare care se găseşte în Evanghelia după Luca, capitolul 15, versetele 11- 32.
Trăia odată un om care avea doi fii. Cel mai tânăr i-a cerut tatălui să împartă averea pe care o avea, şi să-i dea partea care i se cuvine. Apoi, luând banii, a plecat într-o ţară foarte îndepărtată, cheltuind tot ce avea pe lucruri rele. A rămas sărac, iar în ţara aceea a venit o foamete mare, aşa că el nu mai avea ce să mănânce. Era foarte flămând şi poftea la roşcovele mâncate de porci, dar nu avea voie să ia din ele. Cu multă întristare s-a gândit la servitorii tatălui său, despre care îşi aducea aminte că mâncau mai bine ca el. Aşa că s-a hotărât să se întoarcă acasă, să-i ceară iertare tatălui şi să-l roage să-l primească pentru a-i fi slujitor .
Astfel a plecat înapoi spre ţara lui. Dar tatăl său, care îl iubea foarte mult, îl aştepta. Şi văzându-l de departe, a alergat spre el, l-a sărutat şi l-a iertat imediat pentru tot ce a făcut rău. Apoi i-a dat haine frumoase şi a făcut un ospăţ mare în cinstea lui.
Poate că şi voi, dragi copii, faceţi din când în când lucruri rele, supărând pe Dumnezeu şi pe părinţi. Dar dacă vă pare rău cu adevărat şi vă cereţi iertare, cu hotărârea de a nu mai greşi din nou, răul va fi uitat .

Întrebare:
Ai făcut de curând vreo faptă rea şi nu ţi-ai cerut iertare pentru ea? Du-te imediat la mama şi la tata, spunându-le cat de rău îţi pare, fiindcă ei te aşteaptă cu multă dragoste, ca să te ierte.
Irina Constantinescu, psiholog


Rugăciune când am greşit faţă de Dumnezeu sau faţă de oameni


Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii, iată vin acum înaintea Ta şi te rog să fii milostiv faţă de mine. Doamne, Tu m-ai văzut şi atunci când am greşit, dar eu am uitat cu totul de Tine. Iartă-mi, Doamne, greşeala pe care am săvârşit-o şi Te rog luminează-mi sufletul, ca să nu se întunece în întristare. Dă-mi putere să nu mai cad în greşeli şi fapte rele. Te rog să îi mângâi pe toţi cei care au avut de suferit în urma faptei mele, iar mie dă-mi putere să le cer iertare. Doamne, ajută-mi să ajung la spovedanie şi să-mi mărturisesc greşelile ca să mă învrednicesc de iertarea pe care Tu o dăruieşti prin preoţii Tăi. Amin.

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 13 - februarie 2008

Niciun comentariu: