Costumul popular – bun românesc de interes internaţional

Una dintre cele mai mari bucurii ale mele de anul acesta a fost faptul  că „Obiceiul colindatului de ceată bărbătească din România şi Republica Moldova” a fost înscris în lista Patrimoniului cultural imaterial UNESCO.  Din  România, lista recunoscută internaţional mai cuprinde: Doina, dansul Căluşului şi ceramica de Horezu. Este o recunoaştere care ne aduce mult, dar ne şi obligă.

Cum accesorizăm costumul popular?

Pe la noi se numeşte Ceata de Feciori şi este unul dintre cele mai cunoscute, mai bine păstrate şi transmise mai departe obiceiuri!  Este de origine latină şi concentrează valori importante ale folclorului românesc – muzical, literar, coregrafic. Şi pentru că în ţinutul binecuvântat dintre Olt şi Munţii Făgăraşului, obiceiul Cetei de Feciori este elementul central al sărbătorilor de iarnă, de mai bine de 8 ani, de Sf. Ioan, la noi are loc Festivalul-paradă al Cetelor din Ţara Făgăraşului.

Anul ăsta, de Sfântul Ioan, a fost primăvară. Peste 10 grade Celsius! Ne-am dus la paradă cu convingerea că o să vedem o defilare spectaculoasă de costume populare dintre cele mai frumoase. Peste 800 de băieţi şi fete au scos la plimbare, cu mândrie şi asumat, portul vechi, autentic românesc.

Din fericire, costumul era în stradă, la vedere, încins cu tricolor, şi nu în lăzi uitate, nepreţuite şi prăfuite!

Din păcate, nu au lipsit situaţiile în care era combinat cu eşarfe cu capete de morţi, cercei cât roata carului, machiaje şi coafuri stridente, cizme cu tocuri de 12 cm, catarame şi embleme arăbeşti sau chinezeşti, geci colorate, lanţuri de aur cât lesa unui buldog, ţigări sau sticle de rachiu agitate dezechilibrat!

Categoric, intrarea acestui obicei în patrimoniul cultural imaterial al omenirii ne obligă! Ne obligă să stabilim nişte reguli clare vizavi de costumul popular care devine bun românesc de interes internaţional. Ne obligă să facem diferenţieri clare şi categorice vizavi de spaţiul şi momentul în care îl purtăm! La o astfel de paradă nu ai ce căuta decât în costum complet, autentic, curat, fără niciun accesoriu adiacent! În outfituri urbane orice element îşi poate găsi armonios locul alături de alte obiecte vestimentare contemporane!  Dar cu bun simţ şi respect pentru fiecare împunsătură făcută la lumina lumânării de o bunică ce peste zi muncise să hrănească o familie întreagă.

Ne inundă kitschul

Am văzut costume noi! M-am bucurat! Semn că începem să ne căutăm (şi uneori ne mai şi regăsim) în esenţa noastră. Dar am văzut şi multe pierderi pe drum... costume cu dantele chinezeşti de plastic, din materiale sintetice, cu semne brodate sub formă de dragoni, care nu au nicio legătură cu nimic din cultura noastră! Sunt ieftine şi se împrăştie repede, astfel încât riscăm ca în câţiva ani să avem la fel ca în arhitectură, educaţie, agricultură, turism, economie, doar un simulacru-bătaie de joc, a ceea ce a fost cândva costumul popular românesc!

E mare nevoie să facem o diferenţiere clară între ce înseamnă artă populară ţărănească şi artizanat! Cei câţiva meşteri care se mai pricep cât de cât să facă astfel de costume şi-au adaptat oferta: au varianta ieftină, care se vinde cel mai bine, dar face cel mai mare deserviciu estetic şi cultural, şi varianta autentică – cu postavuri, catifele şi dantele de calitate, cu ţesături şi cusături autentice! Dar preţul final al unei astfel de opere este prea mare şi timpul necesar realizării acesteia prea lung. Puţini îşi mai permit aşa ceva şi astfel ne inundă kitschul.

Costumul popular românesc era sfânt. Pentru o ie sau un pieptar se lucra o iarnă întreagă! Aproape fiecare sat avea semnele şi culorile sale. Şi asta nu întâmplător. Cu rost şi rânduială! Bătrânele care stăteau pe margine când trecea parada anul ăsta şuşoteau ca nişte adevărate experte: „Ăştia-s din Drăguş, ăştia de la Mândra, ăştia de la Veneţia...” Şi nu au dat greş niciodată! A trecut şi o domnişoară, cu un costum stilizat: „Asta nu-i de pe la noi. O hi vreo doamnă de pe la Bucureşti care n-o hi avut pe nimeni, săraca, să-i lase un costum de Doamne-ajută!”

Sursă de inspiraţie internaţională

Ştiaţi că Ţara Făgăraşului este printre puţine zone din ţară în care mânecile iilor sunt ţesute, nu cusute?  „Mânecile alese”, cele bufante, ca de regină, care îţi dau un aer princiar  – nu mai ştiu pe nimeni să le mai poată reproduce!  Şi asta le face, iată, nepreţuite!

Ştiaţi că varianta de ie cu alb şi negru, “de Sibiu”, pe care o întâlnim la Boholţ  şi în alte câteva sate, a fost sursă de inspiraţie pentru designerul Tom Ford, care a îmbrăcat-o pe celebra cântăreaţă Adele pentru coperta revistei Vogue, cea mai importantă revistă de modă din lume?

Alina Zară, Muzeul de Pânze şi Poveşti Mândra

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 77, ianuarie-februarie 2014

 

Putem să ne rugăm oriunde?

Putem să ne rugăm peste tot şi oriunde, totuşi există locuri unde rugăciunea îşi găseşte climatul firesc; aceste locuri sunt bisericile, împlinind făgăduinţa: „Îi voi bucura în locaşul Meu de rugăciune” (Is. 56, 7).

În biserică Dumnezeu este prezent într-un mod diferit

O biserică, odată sfinţită, odată delimitată, devine lăcaşul lui Dumnezeu. El este prezent acolo într-un mod diferit decât în restul lumii. În lume Dumnezeu este prezent ca un străin, un pelerin, Unul Care merge din uşă în uşă, care nu are unde să se odihnească; merge ca Stăpân al lumii care a fost respins de lume şi expulzat din împărăţia Sa şi care s-a întors să-şi mântuiască poporul. În biserică este acasă, e locul Său; nu e doar Creatorul şi Stăpânul de drept, dar este şi recunoscut ca atare. În exterior, El acţionează când poate şi cum poate; în interiorul unei biserici, are întreaga putere şi întreaga autoritate şi noi suntem cei care venim spre El.

Un loc unde Împărăţia se arată cu putere

Când construim o biserică ori delimităm un loc de rugăciune, facem ceva ce merge mult mai departe de semnificaţia evidentă a faptei. Întreaga lume creată de Dumnezeu a devenit un loc unde omul a păcătuit; diavolul a lucrat, o luptă se desfăşoară neîncetat; nu există loc pe acest pământ, care să nu fi fost pătat de sânge, suferinţă ori păcat. Când alegem o mică parte din el, invocând puterea lui Dumnezeu Însuşi, prin rituri care să transmită harul Său, pentru a-l binecuvânta, îl curăţăm de prezenţa duhului rău şi-l punem de o parte, pentru a fi punctul de sprijin pentru Dumnezeu pe pământ, recucerim pentru Dumnezeu o mică parte a lumii Sale profanate. [De aceea şi lupta împotriva construirii de biserici este atât de aprigă. (n.n)] Putem spune că biserica este un loc unde Împărăţia lui Dumnezeu se arată cu putere. Când venim la biserică, trebuie să fim conştienţi că intrăm într-un spaţiu sacru, un loc care aparţine lui Dumnezeu şi trebuie să ne comportăm pe măsură.

Mitropolitul Antonie de Suroj, Rugăciunea vie

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 77, ianuarie-februarie 2014

Cel mai preţios lucru de pe întreg pământul. Atitudinea noastră la Sfânta Liturghie

- Dar, Părinte, trebuie toţi să se împărtăşească?

- Măi, n-am spus eu asta, Domnul a spus-o, n-ai auzit? „Beţi dintru acesta TOŢI”! Bineînţeles, nu cei care sunt opriţi. Mai sunt şi care nu au dezlegare de la duhovnic. Dar, altfel, fără Sfânta Liturghie, fără Hristos, cum să ne ducem viaţa de zi cu zi? Ai venit la biserică şi ai pierdut ce e mai important, Darul, totul. Şi ai rămas doar cu ce înlocuieşte Darul. Ştii, măi, ce este Sfântul Jertfelnic? E cel mai preţios lucru de pe întreg pământul! Ce sunt tronurile împăraţilor, scaunele preşedinţilor ori academiile faţă de Sfântul Jertfelnic! Sfânta Masă e „inima”. Aici e prezent Hristos, aici se pogoară Sfântul Duh, aici se pogoară şi îngerii... Ce privelişte înfricoşătoare! De multe ori, mă şi tem să-mi pun mâinile pe Sfânta Masă. Şi, vai, vai, în faţa unei asemenea privelişti înfricoşătoare, îi vezi pe credincioşi flecărind şi ignorând totul cu desăvârşire... Cine slujeşte, măi, preotul singur sau poporul şi clerul împreună? De ce-i spunem „slujire”? Cum stă preotul, aşa trebuie să stea şi credinciosul: predat în întregime lui Dumnezeu. „Pe Heruvimi cu taină închipuim”! Suntem în cer, lângă Preasfânta Treime, am lăsat deoparte toată grija cea lumească. Cu toţii suntem slujitori, nu numai preotul! Vedeţi cu câtă cinste ne-a învrednicit pe toţi Dumnezeu! Şi, de credem cu adevărat că în faţa noastră are loc Sfânta Jertfă, atunci să stăm cum se cuvine, cu frică de Dumnezeu! Să plângem de bucurie că Însuşi Dumnezeu Se pogoară şi Se jertfeşte din dragoste pentru noi! De nu credem aceasta, pentru ce mai venim la Sfânta Biserică? Ca să ne batem joc!?

Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 77, ianuarie-februarie 2014

9 sfaturi pentru o căsnicie fericită

1. Să nu fiţi niciodată supăraţi amândoi în acelaşi timp;

2. Să nu ridicaţi niciodată vocea unul la celă­lalt (cu excepţia cazului când arde casa);

3. Dacă unul dintre voi trebuie neapărat să iasă învingător din dispută, cedează tu;

4. Dacă trebuie să mustri, fă asta cu dragoste;

5. Niciodată să nu aminteşti greşelile din trecut;

6. Nu mergeţi la culcare fără să vă fi împăcat;

7. Străduiţi-vă, cel puţin o dată pe zi, să vă spuneţi unul celuilalt o vorbă bună;

8. Dacă ai făcut ceva greşit grăbeşte-te să-ţi re­cunoşti greşeala şi să-ţi ceri iertare;

9. În contradictoriu discută doi, însă cel ce n-are dreptate vorbeşte întotdeauna mai mult;

În esenţă, aceste sfaturi şi altele de acelaşi fel reprezintă o repovestire a ceea ce ne învaţă cre­dinţa creştină. Ca atare, dacă amândoi soţii se vor strădui să devină creştini mai buni, vor fi înlăturate toate neînţelegerile, iar înţelegerea şi dragostea reciprocă dintre ei vor creşte. 

Episcopul Alexandru Mileant

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 77, ianuarie-februarie 2014

Ştiţi să mâncaţi fructe?

Toată lumea ştie (măcar teoretic) că un consum crescut de fructe şi legume are efecte extrem de benefice asupra organismului. Consumând fructe zilnic, organismul este revitalizat. După doar 10 zile, efectele sunt vizibile: corpul este mai uşor şi are mai multă energie.

Pentru a beneficia de aceste efecte, există însă o regulă esenţială, care este prea puţin cunoscută şi respectată:

Nu amestecaţi fructele crude cu alte alimente!

Detalii:

Fructele nu sunt digerate în stomac, ci în intestinul gros. Dacă găsesc cale liberă, ele trec rapid prin stomac şi ajung în intestin, unde sunt asimilate cu beneficii maxime. Dacă însă în stomac găsesc alimente, fructele se opresc aici şi încep să fermenteze. Astfel îngreuiază mult digestia, provoacă balonări şi gust neplăcut în gură.

Mâncaţi fructe:

- fie cu cel puţin 20-30 de minute înainte de masă

- fie cu cel puţin 1-2 ore după masă.

(Timpul exact depinde de alimentele consumate la masă şi de metabolismul fiecăruia – unii digeră mâncarea mai rapid, alţii mai lent).

Un moment foarte bun pentru a mânca fructe este dimineaţa, pe stomacul gol. Procedând astfel sunt evitate balonările şi perturbarea digestiei, apetitul este mai bine controlat şi este asigurat un tranzit intestinal optim.

Consumate astfel, fructele au un rol major în detoxifierea organismului, furnizează energie şi accelerează pierderea greutăţii inutile.

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 77, ianuarie-februarie 2014