M.S., regele Mihai I: „Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie”

Luna mai marchează şi ziua regalităţii în România, anume pe 10 mai. Casa regală constituie un element important în istoria poporului nostru. De aceea, cu această ocazie vă oferim câteva detalii pe acest subiect oferite, într-un interviu realizat de Maria Burlă de la doxologia.ro, de Pr. Prof. Ion Vicovan (profesor de Istoria Bisericii Ortodoxe Române şi decan al Facultăţii de Teologie din Iaşi) şi istoricul Ionuţ Nistor (lect. univ. dr. la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza”, la Catedra de Istorie Contemporană.)

Regii erau unşi, după modelul Vechiului Testament

Pr. prof. Ion Vicovan aminteşte că până astăzi, slujba Utreniei începe cu aşa-numiţii psalmi împărăteşti. „Biserica a acordat, în general, o mare atenţie regalităţii pentru faptul că regii erau unşi cu Sfântul şi Marele Mir, după modelul Vechiului Testament. De aceea, atât în Bizanţul de odinioară, cât şi la noi, în Ţările Române, în perioada anterioară unirii Principatelor, dar şi după 1866, respectiv 1881, domnitorii sau voievozii, mai târziu regii se bucurau de o cinste deosebită, dar şi de anumite prerogative în Biserică. În cazul nostru, al românilor şi al Bisericii Ortodoxe Române, a fost o situaţie mai specială. Carol I nu era ortodox. El a fost adus în calitate de conducător al Principatelor Unite în 1866, iar în Constituţia care a fost dată chiar în primul an al venirii sale, unul din articole menţiona obligaţia Casei Regale de a respecta credinţa şi tradiţia ortodoxă, iar copiii să fie botezaţi în aceeaşi credinţă. De aceea, chiar dacă el şi Ferdinand au fost de o altă confesiune (romano-catolică), au avut o relaţie specială cu Biserica, în sensul că au promovat-o, au fost ctitori, au reparat foarte multe monumente istorice, au restaurat frumoasele ctitorii „Sfinţii Trei Ierarhi” a lui Vasile Lupu şi „Nicolae Domnesc” a Sfântului Ştefan cel Mare şi multe altele”, a precizat pr. prof. Ion Vicovan.

„Regii au ţinut la acest popor peste care au fost chemaţi să domnească”

Mihai a fost numit rege la moartea lui Ferdinand, în 1927, şi având o vârstă mult prea mică, s-a alcătuit o Regenţă din care făcea parte şi patriarhul de atunci al României, Miron Cristea. Domnia lui a durat în primă fază doar trei ani, până în 1930, după care a fost instalat oficial din nou, uns ca rege al României în 1940 la Bucureşti, de patriarhul Nicodim Munteanu.

Pr. prof. Ion Vicovan apreciază că pe teritoriul românesc monarhia nu are o existenţă foarte îndelungată; în schimb, în timpul ei s-au petrecut fapte de seamă din istoria ţării, cum ar fi independenţa ţării şi realizarea României Mari, dar şi a Bisericii – dobândirea autocefaliei B.O.R. în 1885 şi apoi ridicarea ei la rangul de patriarhat, în 1925.

„În ciuda confesiunii romano-catolice a unora dintre ei, regii au ţinut la acest popor peste care au fost chemaţi să domnească şi i-au fost fideli, au susţinut Biserica în activitatea ei, au fost martorii sau iniţiatorii evenimentelor de seamă care s-au petrecut în România şi în Biserică. În perioada regalităţii, orice episcop sau arhiepiscop, respectiv mitropolit sau patriarh, era numit prin decret regal. Însuşi regele îi înmâna cârja arhierească potrivită scaunului pentru care fusese ales”, aminteşte decanul Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae”.

„Ideea de rege reprezenta foarte mult în epocă”

Lect. univ. dr. Ionuţ Nistor consideră că regele Mihai a avut o traiectorie interesantă: o primă domnie ca minor, apoi a doua domnie într-un context intern şi internaţional foarte complicat. „Pentru cei mai mulţi dintre contemporanii săi de atunci, regele Mihai a însemnat foarte mult. În primul rând, ideea de rege reprezenta foarte mult. Apoi la aceasta i se adăuga ideea unui rege tânăr, cu mai puţină experienţă de conducere, dar privit cu foarte multă simpatie de către populaţie, cu atât mai mult că el nu a fost un participant direct, activ la acele evenimente. Fiind, prin forţa lucrurilor, izolat la Peleş, umbrit de Regenţa regală şi apoi de guvernarea antonesciană, regele şi-a menţinut o anumită cotă de popularitate deoarece el nu a intrat în jocurile politicianiste din epocă, păstrându-şi acea aură regală deasupra tuturor şi a toate”, susţine istoricul Ionuţ Nistor. 

Potrivit acestuia, perioada în care a domnit Mihai I a fost una tumultuoasă şi a avut cel puţin două momente care pot da măsura liderului, nu doar a omului: actul de la 23 august, un act controversat în zilele noastre, dar pe care putem să-l asumăm ca un act prin care regele în funcţie a demonstrat că poate fi şi un bărbat de stat. Al doilea moment a fost „greva regală”; în acea coabitare cu comuniştii, aceasta a fost forma lui de protest faţă de un nou regim care se instala cu forţa.

Iată ce afirma M.S. despre tatăl său, Carol al II-lea : „Dumnezeu a făcut să nu ne putem întâlni în nicio latură a caracterului nostru.”

În perioada comunistă, propaganda a intervenit şi a şters pentru câteva generaţii imaginea regalităţii şi a regelui Mihai din conştiinţa publică. După 1989, s-a produs o recuperare a memoriei. Atât Casa Regală, cât şi elita românească a simţit nevoia să readucă în faţa opiniei publice, în faţa românilor, personalitatea regelui prin lucrări de popularizare dedicate acestuia, albume, invitarea regelui la diferite ocazii, manifestări culturale ştiinţifice. Şi în manuale au fost introduse lecţii dedicate instituţiei monarhice şi regelui Mihai pentru ca elevii să cunoască câte ceva despre monarhie.

„Regele reprezintă aproape un mit în viaţă”

„Regele reprezenta şi la începutul anilor ‘90, dar reprezintă şi acum, aproape un mit în viaţă. Îmi aduc aminte de primele manifestări populare cu ocazia venirii sale în ţară. A fost un val uriaş de simpatie şi îmi pun întrebarea: cum s-a întâmplat? La 3-4 ani după anul ‘89, când se ştiau foarte puţine despre el, deodată zeci de mii de oameni au ieşit în stradă, susţinându-l pe rege, aclamându-l, spunând că „monarhia salvează România”. O explicaţie ar putea fi şi aceasta: regele Mihai a reprezentat un ideal, un model de conducător, pe care l-am tot căutat, l-am dorit, dar pe care nu l-am avut niciodată. E un fel de respect combinat cu admiraţie, totul învelit în acea aură magică care încă pluteşte în jurul acestei instituţii. Să nu uităm că este singurul şef de stat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care mai trăieşte”, a subliniat lect. univ. dr. Ionuţ Nistor.

Alteţa sa regală, Principele Radu al României spunea despre M.S.: „E un om frumos şi profund pentru că are o resursă de credinţă, de seninătate, de linişte pe care i-o dă credinţa.”

„Tuturor ne plac poveştile cu prinţi, prinţese, cu regi, ne impresionează apariţia plină de trăire a regelui şi atunci aceasta creează un tot. Cred că mai degrabă regele Mihai este preţuit, valorizat, chiar cred că este iubit în România prin imaginea sa, prin acest tot, prin personalitatea sa, prin felul părintesc de a se raporta la români, poate mai puţin ca om politic care a luat decizii, deşi acest aspect nu trebuie neglijat. Fiind istoric, l-aş ruga să ne lase cât mai multe din amintirile sale şi să încerce să dea moştenire succesorilor săi câte ceva din spiritul său”, a afirmat lect. univ. dr. Ionuţ Nistor.

Tot în adresarea Măriei Sale către naţiune, regele mai sublinia că lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. „Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul, uniţi între noi, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi. Interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume. Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

„Îi urez regelui Mihai, în primul rând, multă sănătate şi ajutor de la Dumnezeu. A fost şi a rămas o figură distinsă care se bucură de aprecierea caselor regale din Europa şi nu numai. Atitudinea sa exprimă demnitate, experienţă; e o personalitate deosebită care se impune până astăzi, chiar şi atunci când nu vorbeşte. Noi, ca Biserică, ne rugăm pentru dânsul şi pentru familia dânsului”, a concluzionat pr. prof. Ion Vicovan.

Mesajul Patriarhului României de Ziua Naţională a Regalităţii

Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste poporul român prin faptele de vitejie şi de înţelepciune ale Regilor României, cărora le aducem un pios omagiu de recunoştinţă.
Astăzi, 10 mai 2016, la aniversarea a 150 de ani de la urcarea pe tronul României a domnitorului Carol I, la Catedrala patriarhală, locul depunerii jurământului faţă de ţară (1866) şi al încoronării sale (1881), regele Carol I, împreună cu regele Ferdinand I au fost pomeniţi într-o slujbă specială.
Totodată, adresăm Majestăţii Voastre şi întregii Familii Regale calde urări de sănătate, pace, bucurie şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună.
Întru mulţi şi binecuvântaţi ani!

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române