Cultul Bisericii noastre este deosebit de frumos şi bogat, fiind adaptat pentru toate situaţiile şi stările vieţii noastre. Prin slujba Litiei noi îi aducem slavă lui Dumnezeu, dar ne arătăm şi umilinţa, părerea de rău pentru păcatele săvârşite, şi cerem milostivirea lui Dumnezeu pentru noi, pentru toţi cei aflaţi în nevoi şi pentru roadele pământului, care ne asigură existenţa.
Litia nu este o slujbă de sine stătătoare, deci nu se săvârşeşte niciodată singură. Ea este încadrată astăzi cel mai adesea în slujba de seară, Vecernia. Această slujbă, săvârşită la început doar în mănăstiri, în cadrul privegherilor lungi de noapte, s-a răspândit în timp şi în bisericile de parohie, săvârşindu-se în mod deosebit în cadrul Vecerniei de dinaintea sărbătoririi unor sfinţi mari sau praznice împărăteşti.
Atunci când se face Litie, în mijlocul bisericii se aşează o masă pe care se pun artose (pâine adusă de credincioşi spre binecuvântare), vin, untdelemn şi grâu. Slujba este formată din două părţi:
a. o serie de rugăciuni de implorare şi pocăinţă, în care se invocă mila lui Dumnezeu şi ajutorul sfinţilor;
b. binecuvântarea prinoaselor.
„Împacă viaţa noastră, Doamne”
Litaniile (de unde vine şi numele de „litie”) erau, în primele veacuri creştine, rugăciuni lungi de implorare şi pocăinţă, făcute sub formă de procesiune, afară din biserică, mai ales în cazuri de mari nenorociri sau calamităţi. Aceste vechi rugăciuni au rămas în cadrul cultului încadrate în prima parte a Litiei de azi.
După ecfonisul „Fie stăpânirea Împărăţiei Tale binecuvântată...”, preotul iese din altar şi rosteşte rugăciunile. Locul din biserică în care se săvârşeşte această parte a litiei este, în mod tradiţional, pronaosul (locul unde odinioară stăteau penitenţii), iar momentul aminteşte alungarea primilor oameni din rai şi pocăinţa noastră, însoţită de rugăciunile de invocare a milostivirii lui Dumnezeu. Săvârşirea acestei părţi în partea din spate a bisericii se mai păstrează azi doar în mănăstiri, în bisericile de parohie preoţii rămânând în naos.
Rugăciunile litiei sunt deosebit de frumoase. Seria de ectenii (cereri) începe cu cuvintele: „Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta, cercetează lumea Ta cu milă şi cu îndurări, înalţă fruntea dreptmăritorilor creştini şi trimite peste noi milele Tale cele bogate”. Preotul cere apoi mijlocirea Maicii Domnului şi a sfinţilor. Urmează apoi alte rugăciuni scurte, în care ne rugăm pentru tot poporul român, pentru cei necăjiţi, pentru „pacea şi bună aşezarea întregii lumi”, pentru cei bolnavi şi pentru ca Dumnezeu să ne ierte păcatele şi să ne izbăvească de nenorocirile pe care le atrag acestea asupra noastră. La ultima cerere din seria rugăciunilor se pomenesc pomelnicele cu numele celor pentru care s-au adus prinoase.
Apoi urmează rugăciunea: „Stăpâne, Mult milostive Doamne Iisuse Hristoase...”, în care cerem încă o dată în ajutor rugăciunile Maicii Domnului şi ale sfinţilor, spunând în încheiere: „bineprimită fă rugăciunea noastră, dăruieşte iertare greşelilor noastre, acoperă-ne pe noi cu acoperământul aripilor Tale; depărtează de la noi pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul, împacă viaţa noastră, Doamne; miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta şi mântuieşte sufletele noastre”.
Spre înmulţirea roadelor pământului
Partea a doua a Litiei continuă după rugăciunea Tatăl nostru din cadrul Vecerniei, când preotul cădeşte masa pe care sunt aşezate pâinea, vinul, untedelmnul şi grâul, înconjurând-o de trei ori, în timp ce la strană se cântă troparele rânduite. Urmează rugăciunea de binecuvântare a prinoaselor, aduse lui Dumnezeu ca mulţumire şi ofradă din rodul muncii şi al pământului, în amintirea minunii săvârşite de Mântuitorul prin înmulţirea celor cinci pâini şi doi peşti. Preotul cere lui Dumnezeu să înmulţească aceste prinoase în: „sfânt locaşul acesta, în oraşul (satul) acesta, în ţara aceasta şi în toată lumea Sa”.
Ce se face cu pâinea, vinul, untdelemenul şi grâul binecuvântate? Pâinea este stropită cu vinul şi este împărţită la credincioşi, uleiul este folosit de către preot la miruit, este pus la candelă sau e folosit în mâncare, iar grâul fie la semănat, fie se amestecă cu alt grâu şi se foloseşte cu mulţumire. Pâinea de la Litie aduce binecuvântare celui care o ia cu credinţă, după cum se spune în învăţătura de la sfârşitul rânduielii, aflată în Liturghier.
Această a doua parte a Litiei este de origine mănăstirească, fiind săvârşită în cadrul Privegherilor. Pentru că slujba începe de cu seară şi ţine până noaptea târziu sau chiar dimineaţa, s-a făcut obiceiul ca la Vecernie să se binecuvinteze câteva pâini care apoi erau împărţite celor care luau parte la slujbă, pentru a prinde putere în osteneala privegherii şi pentru a putea ajuna până a doua zi, la vremea Împărtăşirii. În timp, însă, rânduiala a fost preluată şi de bisericile parohiale, săvârşindu-se doar împreună cu Vecernia, în locul Privegherii. Astfel, prin frumuseţea şi profunzimea rugăciunilor din prima parte şi prin ofranda pe care credincioşii o duc din roadele pământului, pentru ca Dumnezeu să înmulţească cele necesare existenţei noastre, se pot bucura de binecuvântarea Litiei şi cei care nu pot ajunge la privegherile de la mănăstiri.
Pr. Gheorghe Dan
„Încă ne rugăm pentru tot sufletul creştinesc cel necăjit şi întristat, care are trebuinţă de mila şi ajutorul lui Dumnezeu; pentru apărarea ţării acesteia şi a celor care vieţuiesc într-însa; pentru pacea şi bună aşezarea întregii lumi; pentru cei trimişi şi pentru cei care sunt în călătorie; pentru mântuirea şi ajutorul celor care, cu osârdie şi frică de Dumnezeu, se ostenesc şi slujesc, părinţi şi fraţi ai noştri; pentru tămăduirea celor care zac în boli...”
Din ecteniile Litiei
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 54 - iulie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu