Practicată în câteva ţări europene şi numai în anumite condiţii, eutanasia este în contradicţie totală cu viziunea creştin-ortodoxă asupra vieţii şi a morţii. Pierzând sensul transcendent al fiinţei umane, omul modern nu mai este capabil să recunoască valoarea inviolabilă a propriei vieţi, ajungând, astfel, în situaţia de a propune eliberarea de viaţă ca şi cum ea ar fi un simplu obiect.
Ce este eutanasia?
Conceptul de eutanasie are peste 80 de definiţii. Cea mai „populară“ dintre acestea este: „provocarea morţii unui bolnav, la cererea acestuia, cu mijloace nedureroase“.
Eutanasia are mai multe forme: eutanasie activă – reprezintă comiterea unor acte în vederea provocării morţii (cum ar fi: scoaterea din funcţiune a unui aparat, administrarea unui medicament într-o doză capabilă să antreneze moartea, administrarea unei injecţii letale etc.); eutanasia pasivă – constă în neacordarea sau întreruperea unui tratament, ştiind că astfel urmează să se producă moartea pacientului în cauză; o altă formă de eutanasie este sinuciderea asistată medical – medicul sau un alt membru al personalului medical îl ajută pe bolnav să se sinucidă (de exemplu, pacientului i se prescrie o reţetă cu o substanţă letală, i se indică cum să oprească singur aparatele de resuscitare sau i se oferă o mască şi un tub cu un gaz ce provoacă moartea).
Adepţii eutanasiei pornesc de la premise false
Prima este aceea că persoana are dreptul la o moarte demnă. Or, nicăieri, în nici un document, nu găsim dreptul de a muri; găsim dreptul la viaţă, dreptul la sănătate. A doua premisă greşită de la care se pleacă este că totdeauna poţi să evaluezi corect prognosticul unei boli. A treia premisă greşită este aceea că o persoană care are o boală gravă, însoţită de dureri, este şi responsabilă 100% cu privire la suferinţă şi la dreptul la viaţă şi la moarte. Gândiţi-vă că, numai în momentul unei simple dureri de dinţi, nu prea mai poţi să raţionezi corect. În fine, ultima premisă greşită este că, în cazul anumitor afecţiuni, pacienţii au dureri insuportabile, care nu pot fi controlate.
Toate aceste premise sunt greşite, pentru că noi nu putem să facem un prognostic al unei boli; ţine de individualitate. Poţi să-i spui pacientului că mai are trei luni de trăit şi el poate să mai trăiască trei ani. A doua chestiune e faptul că, în acest moment, durerea poate să fie controlată şi, în al treilea rând, avem în vedere progresul care se înregistrează în rândul ştiinţelor medicale – boli pe care acum le declarăm incurabile ar putea deveni curabile într-un interval foarte scurt de timp.
Eutanasia nu poate fi acceptată în lumea medicală din mai multe motive, spune dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România şi preşedinte al Comisiei de Bioetică din cadrul Ministerului Sănătăţii. Există un principiu în etică: poţi să sacrifici partea, ca să salvezi întregul. Or, aici, sacrifici întregul şi nu salvezi nimic. Apoi, este o soluţie radicală, pentru care nu mai ai cale de întoarcere. De asemenea, există posibilitatea abuzului. Medicii sau cei care apreciază cazul nu sunt îngeri; pot să existe interese sau pot să existe abuzuri. Pot să încalce principiile profesiei medicale, în virtutea cărora medicul este dator a prelungi viaţa. Mâna care vindecă nu poate să fie aceeaşi cu mâna care ucide.
Eutanasia ar introduce un climat de neîncredere între medici şi pacienţi. Mai ales în zilele noastre, când actele medicale sunt foarte scumpe, poate să apară suspiciunea că medicul determină pacientul să dorească eutanasia, pentru a face economie.
Oamenii în suferinţă au nevoie de îngrijire paliativă, nu de eutanasie
Eutanasia a apărut ca răspuns la neputinţa sau dezinteresul în a oferi bolnavilor în stări terminale îngrijiri optime. Chiar dacă nu mai există nici un tratament disponibil în oprirea progresului bolii, rămâne întotdeauna posibilitatea unei îngrijiri şi a unui bun control al simptomelor. Mai important decât boala în sine este cum percep eu boala aceasta. Aşadar trebuie cultivată atitudinea mentală pozitivă.
Medicina modernă dispune de nenumărate mijloace de a ameliora suferinţa fizică. Un exemplu excelent de îngrijire a bolnavilor şi bătrânilor în suferinţă este modelul de tip hospice din Anglia. Modelul a fost preluat şi în România, sub denumirea de îngrijire paliativă. Terapia paliativă nu înseamnă numai tratament medical, ci este o îngrijire amplă – emoţională, psihică, fizică şi spirituală – de care au atâta nevoie aceşti oameni suferinzi.
Credinţa în purtarea de grijă a lui Dumnezeu îl cheamă pe creştin să abordeze pozitiv nu doar sănătatea sau fericirea, dar şi boala, durerea sau necazul. Dumnezeu nu îngăduie relele pentru a-l vătăma sau a-l slei de puteri, ci pentru ca acesta să dobândească folos sufletesc şi să se întărească. Este suficient ca el să nu îşi privească viaţa având drept unic etalon plăcerea şi sănătatea trupească, ci să aibă în vedere şi dimensiunea ei spirituală. „Când sunt slab”, scrie Sfântul Apostol Pavel, „atunci sunt tare”. „Nu cunoaşteţi câtă răsplată aduce boala în inima celui care o acceptă mulţumit şi slăvindu-L pe Dumnezeu – spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nimic nu este egal cu răbdarea bolii din punct de vedere al desăvârşirii duhovniceşti, deoarece aceasta este regina virtuţilor şi cea mai valoroasă coroană a creştinilor”.
Moartea bună sau rea
Moartea bună sau rea nu este determinată în cele din urmă de forma ei exterioară, de uşurinţa sau greutatea cu care survine, ci de starea interioară cu care o abordează omul. Moartea bună nu este totdeauna uşoară, nici moartea uşoară nu este totdeauna bună. Sunt relevante întrebările formulate pe această temă de către Sfântul Ioan Gură de Aur: „Oare a fost rea moartea lui Ioan, fiindcă i s-a tăiat capul, sau a lui Ştefan, fiindcă a fost omorât cu pietre, sau a Mucenicilor, că şi-au sfârşit viaţa în chinuri?” Şi răspunde el însuşi: „Rea nu este moartea aceasta, ci moartea în păcat”.
Biserica Ortodoxă, spunea teologul grec Georgios Mantzaridis, consideră că orice moarte pe care o provoacă laşitatea omului de-a înfrunta greutăţile vieţii este necredinţă în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. De asemenea, consideră drept „contrară deontologiei şi jignitoare la adresa slujirii medicale” şi orice faptă care nu contribuie la prelungirea vieţii, ci grăbeşte moartea. În învăţătura Bisericii, viaţa şi moartea creştinului nu îl privesc doar pe el însuşi, ci au directă legătură cu semenii lui şi, întâi de toate, cu Dumnezeu Însuşi. Astfel, viaţa şi moartea nu sunt aşezate sub prisma drepturilor individuale, ci în cadrul comuniunii cu Dumnezeu şi cu aproapele.
Când nu există nădejde pentru viaţa de după moarte şi toate sunt abordate în perspectiva imediată şi în mod eudemonistic (fericirea este privită ca scopul suprem al vieţii omeneşti), atunci acceptarea eutanasiei este de la sine înţeleasă. Dar când există credinţa în Dumnezeu şi în viaţa de după moarte sau, cu atât mai mult, când viaţa aceea este considerată ca fiind cea adevărată, iar cea de acum ca un stadiu pregătitor, atunci nimic nu poate duce la tăgăduirea valorii ei şi la întreruperea ei voluntară prin oricare din formele de eutanasie.
Pr. Alexandru Stanciu
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 46 – noiembrie 2010
4 comentarii:
"A doua chestiune e faptul că, în acest moment, durerea poate să fie controlată"
Cand ati vazut ultima oara un bolnav in faza terminala cu metastaze osoase..sa zicem? Dupa ce o sa asistati la agonia de luni de zile a unui astfel de bolnav, poate nu o sa mai afirmati cu atata siguranta de sine ca durerea poate fi controlata. De cele mai multe ori in astfel de cazuri nu se poate vorbi nici macar de o alinare a durerii.
Evident ca pe tema expusa s-au purtat, se poarta si se vor mai purta nenumarate dezbateri, e un subiect care polarizeaza la extrem societatea, dar mi-as dori ca argumentatia sa fie realista si sa tina cont de drama suferintei persoanelor despre care facem vorbire - a afirma cu lejeritate ca durerea este controlata nu este cinstit fata de cei aflati in suferinta.
Răspunsul autorului:
"Doamnă sau domnule care aţi făcut acest comentariu, vreau să ştiţi că am reflectat mult scriind acest articol ce nu şi-a propus o prezentare atât de amănunţită a problematicii legate de eutanasie, pentru că spaţiul revistei noastre (în ediţia ei principală, care este de tipar) este limitat.
Mă întrebaţi câţi bolnavi în dureri şi în fază terminală am văzut? Vă asigur că în cei peste 5 ani de activitate în Spital, ca şi cadru medical, şi cam pe tot atâţi ani ca preot duhovnic, sunt cu mult mai mulţi decât vă închipuiţi dvs.
Eutanasia a apărut ca răspuns la neputinţa sau dezinteresul în a oferi bolnavilor în stări terminale îngrijiri optime. Chiar dacă nu mai există nici un tratament disponibil în oprirea progresului bolii, rămâne întotdeauna posibilitatea unei îngrijiri şi a unui bun control al simptomelor.
Afirmaţia că durerea poate fi controlată (în sens de ameliorare, până la limita suportabilităţii), mi-o însuşesc şi eu întru totul. Ea aparţine dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România şi preşedinte al Comisiei de Bioetică din cadrul Ministerului Sănătăţii.
De unde atâta siguranţă de sine, din partea dvs. când afirmaţi „că nu se poate vorbi nici măcar de o alinare a durerii”? Sunteţi cadru medical? Dacă nu, pe ce bază faceţi astfel de afirmaţii? Iar dacă sunteţi cadru medical, poate ar trebui să vă mai puneţi la zi cu literatura de specialitate.
Totuşi, pentru informarea dvs., aş vrea să vă spun că, în ce priveşte durerea în cazurile terminale de cancer în metastază, tumori la gât, cancer de oase sau de colon, scleroză multiplă avansată, SIDA, spitalul St. Cristopher din Anglia, de pildă, foloseşte cu succes „cocktail-ul Brompten” (este o soluţie pe bază de alcool, cu morfină sau heroină, plus codeină şi un tranchilizant opţional. Valoarea lui constă în faptul că nu se dezvoltă dependenţă faţă de el.).
Medicina modernă dispune de nenumărate mijloace de a ameliora suferinţa fizică. Un exemplu excelent de îngrijire a bolnavilor şi bătrânilor în suferinţă este modelul de tip hospice din Anglia. Terapia paliativă nu înseamnă numai tratament medical, ci este o îngrijire amplă – emoţională, psihică, fizică şi spirituală – de care au atâta nevoie aceşti oameni suferinzi.
În România, datorită tarelor sistemului medical, acest complex de îngrijiri paliative lipseşte sau nu este poate atât de bine pus la punct precum în Occident.
Aşadar, eutanasia nu este o soluţie, pe când îngrijirea ameliorativă este chiar un imperativ în cazul tuturor pacienţilor, dar mai ales a celor aflaţi în stadii terminale de boală, unde durerile sunt insuportabile.
Pr. Alexandru Stanciu"
Dvs dati exemple de tratamente care se aplica in strainatate. Eu vorbesc de suferinta unui bolnav de metastaze osoase din familia mea-cel mai recent caz. Au mai fost si alte cazuri, tot de metastaze, tot in familie. Da, durerile sunt insuportabile si da, in Romania, ca in Romania traim si suferim deocamdata, ingrijirea ameliorativa este incalificabila. Credeti ca sunt indreptatiti sa vorbesca despre durere si ameliorarea ei doar medicii? Parerea mea este ca singurii cu adevarat indreptatiti sunt cei care sufera. Da, in strainatate exista o adevarata medicina a managementului durerii. Si totusi, cu tot acest management, mai ales la bolnavii in faze terminale, ea nu este decat partial redusa. Vorbim de agonie prelungita, nu de cateva ore de durere, ci de zile si saptamani si uneori luni.
Nu m-am pronuntat cu privire la eutanasie strict, ci cu privire la durerea asociata anumitor boli. Cu toti cred ca am avut parte de dureri mai mult sau mai putin acute de-a lungul vietii noastre, si cred folosindu-ne putin empatia putem sa extrapolam si sa ne imaginam cam cum este sa o simti continuu 24 de ore din 24, 7 zile din 7, vreo cateva saptamani sau luni in sir.
Pr. Alexandru Stanciu:
Scrisoare către omul bolnav http://www.danionvasile.ro/blog/2007/10/02/scrisoare-catre-omul-bolnav/
Doamna sau domnule, astept un pomelnic de la dvs la adresa s_a_777@yahoo.com, pentru a va purta in rugaciune, ca DOCTORUL sufletelor si al trupurilor sa va dea putere sa duceti Crucea durerii pana la capat, dvs cat si cei apropiati in suferinta.
Hristos Domnul sa va intareasca! (Pr. Alexandru Stanciu)
Trimiteți un comentariu