Biserica din satul Iaşi îşi are obârşia istorică pierdută în negura timpului, neavând o atestare istorică exactă. Se ştie din bătrâni că pe locul bisericii care se înalţă maiestuos şi astăzi, după mai bine de 100 de ani, a fost odată o biserică de lemn. Locuitorii satului Iaşi, fiind majoritatea meseriaşi din tată în fiu, au hotărât în anul 1879 să construiască în locul bisericii din lemn o nouă biserică, mai mare şi mai frumoasă.
Iaşi, satul zidarilor
În toate satele din jur se ştia bine că meseriaşi mai pricepuţi şi mai buni în cele ale zidăriei şi tencuitului, ca în Iaşi nu sunt. Dar să vedem de unde şi până unde numele satului Iaşi. O tradiţie-legendă ne spune că de mult, când oamenii au început să înfiinţeze comunităţi pe firele de apă ale acestor locuri binecuvântate de Dumnezeu, pe cursul de apă din satul Săvăstreni s-ar fi aşezat o familie cu mulţi copii. La un moment dat, când copii s-au făcut mari, şi vremea lor s-a împlinit, se spune că, dintr-o ceartă, unul dintre copii ar fi fost scos din familie şi dat afară, spunându-i-se: „IEŞI…. Şi du-te.” Neavând unde să meargă cu familia lui, ar fi trecut firul de apă şi s-ar fi dus pe următorul curs de apă, iar localitatea pe care a înfiinţat-o a numit-o IAŞI.
Cum să nu fie „biserică zidită” în „satul zidarilor”?!
În anul 1879, sătenii s-au apucat de lucru şi timp de trei ani (1879-1882) au ridicat din temelii biserica care se află şi astăzi în Iaşi. Ea a fost construită în stil gotic, sub formă de navă, având în partea de apus un turn foarte înalt, de 20 de metri. Biserica poartă hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” şi a fost pictată abia în anul 1948, pictor fiind Iosif M. Vasu din Bucureşti.
Trebuie să amintim că în anul 1950 a avut loc o modificare în cadrul ei, adăugându-se un pridvor şi modificându-se ieşirea din biserică, acest pridvor fiind pictat în anul 1960.
Pictura bisericii este de o calitate superioară şi se păstrează într-o formă bună de atunci şi până astăzi.
Restaurare şi înfrumuseţare
Odată cu trecerea timpului, şi la biserica din satul Iaşi credincioşii împreună cu preoţii parohi au adus anumite modificări şi reparaţii în cadrul bisericii. Aceste lucrări de reabilitare au început cu acoperişul, s-au schimbat apoi ferestrele cu geamuri de tip termopan, s-a introdus gazul şi s-a făcut o instalaţie de încălzire deosebită, nouă ca idee, pe ventilo-convertoare şi centrală pe gaz, idee după care multe biserici din Ţara Făgăraşului şi-au făcu apoi şi ele încălzirea centrală.
Au urmat lucrările la exteriorul bisericii, care s-au efectuat cu ajutorul banilor primiţi de la Primăria Recea şi Consiliul Judeţean Braşov, lucrări care au transformat biserica din Iaşi într-un lăcaş de cult deosebit. Tot în această perioadă s-a mai construit o căsuţă pentru arderea lumânărilor şi s-a dotat biserica cu o instalaţie de sonorizare performantă, aşa încât şi cei din biserică, dar şi cei din sat, care nu participă la slujbă, să audă Sfânta Liturghie sau slujbele care se fac.
Astăzi, satul Iaşi, la fel ca şi alte sate, se confruntă cu aceeaşi problemă: îndepărtarea de tradiţii în dauna obiceiurilor mai noi, primite „cadou” din străini, şi fenomenul de îmbătrânire accentuată. Privind în viitor, îl rugăm pe Dumnezeu şi pe Maica Domnului să ne ocrotească pe noi toţi, şi de la sate şi de la oraşe, ca să putem avea „sfârşit creştinesc şi răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată”.
Pr. paroh Ioan Marius Zosim
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 35 - decembrie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu