Biserica „Sf. Treime“ din Copăcel

De multe ori am privit pe fereastra autobuzului, cu admiraţie, biserica din Copăcel. Turnuri înalte, strălucind în lumina soarelui şi vizibile din satele vecine, imensitatea unei catedrale, albul imaculat al faţadei, totul te copleşeşte. Mi-am dorit mult să îi văd şi frumuseţea interioară, iar această ocazie s-a ivit la invitaţia părintelui Ioan Ciungara de a realiza eu reportajul despre biserica satului. Am văzut minunăţia interiorului, dar şi a unui om hotărât, luptător până la capăt, trup şi suflet pentru biserica pe care o păstoreşte şi pentru Ortodoxia neamului acesta românesc. Îi mulţumim părintelui pentru dragostea cu care ne-a primit şi pentru informaţiile pe care ni le-a pus la dispoziţie.



„Să păzească ei pereţii de peatră“
Copăcelul este atestat documentar în secolul al XV-lea, însă există argumente care susţin că are origine dacică. Din istora satului, perioada care a marcat viaţa bisericească a fost cea a ocupaţiei habsburgice. Pentru că românii, prin credinţa ortodoxă, ţineau legătura cu celelalte două ţări româneşti, stăpânitorii vremii au socotit că dacă îi vor convinge să treacă la uniatism vor rupe aceste legături şi vor fi mai uşor de stăpânit. Copăcenii, ca şi majoritatea făgărăşenilor, s-au opus trecerii la greco-catolicism, exprimându-şi disponibilitatea de a ceda biserica lor uniţilor, dacă împărăteasa cere acest lucru, însă fără credincioşi. Istoricul Silviu Dragomir ne redă răspunsul ortodocşilor: „La porunca guvernului crăiesc, cedăm preoţilor uniţi biserica, dar noi cu ei nu vom umbla la biserică, ci să păzească ei pereţii de peatră“. Statistica din 1761 consemnează la acea dată în Copăcel doi preoţi ortodocşi cu 120 de familii şi 2 preoţi greco-catolici cu 3 familii. Tot atunci în munţii Copăcelului existau două mănăstiri ortodoxe, distruse în 1967 de generalul Buccow.
Tactica împărătesei Maria Tereza, care a înfiinţat regimentele grănicereşti, oferind drepturi şi avantaje materiale celor care se înscriau, a schimbat însă situaţia. Rând pe rând, majoritatea ortodocşilor din Copăcel, ca şi din alte sate, au trecut la greco-catolici. În 1948 mai existau doar 18 familii ortodoxe aici, slujba fiind oficiată în şcoala veche de către un preot din Berivoi.

O catedrală
În localitate au existat de-a lungul vremurilor mai multe biserici. Dintre cele care mai sunt şi azi, mai veche este cea construită în 1726 de boierul Mihai Diacul, amintită în 1745 şi în conscripţia din 1760 ca aparţinând credincioşilor ortodocşi.
Pentru că lăcaşul de cult devenise neîncăpător pentru localnici, aceştia s-au hotărât în 1934 să zidească o nouă biserică, mult mai mare, fiind stimulaţi de mitropolitul unit al Blajului, Vasile Suciu, originar din Copăcel, care a dat parohiei în exploatare în acest scop una din pădurile învecinate, proprietatea mitropoliei.
Lucrările au început în 1936, sub păstorirea preotului David Suciu. Fie pentru că planul nu a fost respectat întocmai, fie pentru că a avut lacune, cupola imensă a lăcaşului de cult a deplasat zidurile construcţiei sub greutatea ei. Astfel, în 1942, biserica a fost dărâmată şi rezidită, de data aceasta fără cupolă, având dimensiunile unei catedrale. La ridicarea ei au contribuit credincioşii satului dar şi din sate învecinate sau chiar din America.
Lăcaşul a fost pictat între 1946-1948 de pictorul Ioan Căzilă.

Mari încercări…
După 1989 viaţa spirituală din Copăcel a trecut prin mari încercări. Câţiva urmaşi ai mitroplitului unit Vasile Suciu au declanşat lupta împotriva Ortodoxiei, cu scopul de a înfiinţa un vicariat greco-catolic în sat. După mai bine de 7 ani de procese şi peregrinări prin tribunalele din diverse oraşe ale ţării, partea greco-catolică a fost convinsă să îşi retragă dosarul de pe rol. Astfel 95% dintre credincioşi au rămas în Biserica Ortodoxă, iar 5% au înfiinţat o parohie greco-catolică.

Păstori vrednici
După 1948, când a avut loc reîntoarcerea greco-catolicilor în Biserica Ortodoxă, Copăcelul a avut parte de păstoriri îndelungate şi vrednici slujitori ai altarului. Între 1948-1972 paroh a fost Pr. Constantin Bantu, între 1972-1982 părintele Aurel Răduleţ, iar din 1983 cel care păstoreşte biserica este părintele Ioan Ciungara. Datorită acestuia lăcaşul de cult din Copăcel are un aspect impunător atât pe dinafară, strălucind de frumuseţe, cât şi pe dinăuntru, unde te impresionează strănile sculptate cu mare meşteşug în lemn masiv la Grumăzeşti, în judeţul Neamţ, dar şi fineţea cu care este realizat iconostasul, o adevărată broderie în lemn.

Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 18 - iulie 2008