Nu te lua după ce văd ochii

Nu te lua după ce văd ochii. Căci ochii văd cele de deasupra, nu cele din adânc; văd veşmântul, nu miezul; văd actorul, nu omul; văd omul, nu pe Dumnezeu.

Mintea binecuvântă vede ceea ce ochiul nu poate vedea; vede adâncurile de sub suprafaţă, vede miezul de sub veşmânt, vede omul de dincolo de actor, şi pe Dumnezeu dincolo de om.

Cele ce nu se văd sunt pentru cei maturi; cele ce se văd sunt pentru copii. Toate profunzimile şi înălţimile fiinţei sunt nevăzute; tot miezul, toată esenţa şi tot rostul tuturor lucrurilor este nevăzut, nevăzut pentru ochiul simţitor, dar văzut pentru ochiul lăuntric, pentru vederea dumnezeiască din lăuntrul nostru, iar aceasta este mintea.

Într-un cuvânt, ochiul trupesc vede semnele sau chipurile, iar mintea vede duhul şi rostul. Pentru ce în pilde grăieşti lor? întrebau ucenicii pe Domnul lor. Iar El le răspunse: Pentru că vouă s-au dat a cunoaşte tainele împărăţiei cerurilor, iar acelora nu s-au dat. (Mat. 13,11). Deschişi sunt ochii lor, dar mintea nu le e deschisă. Cu ochii trupeşti privesc şi văd lucruri trupeşti, văd suprafaţa acelor lucruri, culoarea şi forma lor, dar nu sunt în stare să vadă nici miezul cel dinlăuntru, nici rostul, nici înţelesul acelor lucruri.

Sf. Nicolae Velimirovici, „Prin fereastra temniţei”

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 79, mai-iunie 2014

Scrisoare către o fetiţă din zilele noastre

Când vei citi această scrisoare, eu voi fi plecat deja din această lume şi tu vei fi devenit deja o tânără domnişoară. Aşa încât, poate vei găsi interesante aceste câteva gânduri despre subiectul atât de important al iubirii – al iubirii care te va uni într-o zi cu un tânăr.

Va veni o vreme când vei simţi că inima ta bate mai tare, aşa cum se spune, pentru un anumit băiat… În timpurile acestea ale noastre, lucrurile s-au schimbat destul de mult. Acum tinerii se grăbesc să îşi “trăiască viaţa”, să acumuleze cât mai multă experienţă, cât mai curând… Şi totuşi, orice lucru la timpul lui, la timpul lui binecuvântat.

Ne flatează să auzim că suntem iubiţi de cineva

Ai grijă, dragă S.. Mulţi tineri se vor apropia de tine în numele dragostei. E ceva natural, dat fiind că dragostea este primul lucru minunat din viaţa noastră. E ca o mică floare care-şi deschide corola către soare într-o dimineaţă frumoasă de primăvară, fără să ştie prea bine ce se petrece… şi astfel devine confuză…

Bineînţeles, ne flatează să auzim că suntem iubiţi de cineva. Totuşi, aceasta nu este întotdeauna dragoste. Azi, ei pot să ne dorească pe noi… Şi ceea ce vor azi, mâine pot să nu mai voiască – poate pentru că altceva le-a atras atenţia şi doresc acel lucru pentru a-şi satisface dorinţele.

O cale plină de comori

Apoi, când intrăm în Taina Căsătoriei, dacă sub hainele noastre frumoase avem un trup stricat şi necurat, Dumnezeu nu va binecuvânta această căsătorie… Atunci când un tânăr te va iubi cu adevărat, îţi va iubi sufletul; şi tu îl vei iubi pe al lui. Apoi, nu vei mai avea nevoie de nimic. Pentru că amândoi veţi simţi că legătura dintre voi este sfântă pe măsură ce vă veţi cunoaşte unul pe celălalt. Şi, în timp, veţi descoperi fiecare comori în inima celuilalt.

O asemenea Căsătorie, o asemenea unire va fi binecuvântată de Dumnezeu şi nu va cunoaşte divorţul, avortul sau orice altceva contrar poruncilor dumnezeieşti. O asemenea Căsătorie aduce în lume copii binecuvântaţi, aşa ca tine; pentru că şi părinţii tăi au trăit în sfinţenie căsătoria lor.

Departe de Dumnezeu

Ştii, dragă S., o căsătorie departe de Dumnezeu şi de Sfânta Împărtăşanie este de asemenea şi departe de virtute. Este ameninţată de infidelitate, adulter şi alte pericole. Copiii care vor creşte într-o atmosferă atât de tristă s-ar putea să urmeze căi periculoase ce îi vor duce la prietenii greşite, companii proaste, violenţă şi droguri.

Ai grijă – până când va veni vremea când vei fi sigură de dragostea pe care tu şi alesul inimii tale o aveţi unul pentru celălalt. Nu te pripi! Sunt mulţi care îşi doresc doar puţină “carne”, poate pentru că ei înşişi nu au mai mult de oferit.

Bucură-te, dragă S. Fii întotdeauna pe calea lui Dumnezeu, acolo şi aşa cum El îşi doreşte să fii. Ai dragoste, mereu, pentru părinţii care ţi-au dat viaţă şi de asemenea pentru toţi şi pentru toate. Fii întotdeauna copilul Lui binecuvântat.

Maica Gavrilia (din volumul „Asceza Iubirii”)

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 79, mai-iunie 2014

O ceartă corectă şi cinstită

A sosit acum timpul să-ţi spun „cele şapte reguli valabile pentru o ceartă corectă şi cinstită”, pe care ţi le-am promis. E o convenţie nescrisă, de suflet, între mine şi soţia mea, pe care ţi-o încredinţăm cu nădejdea că se va dovedi la fel de folositoare pe cât ne-a fost şi nouă în ultimii douăzeci şi cinci de ani.

• 1. Înainte să răbufnească o ceartă, asiguraţi-vă amândoi că momentul este cel mai potrivit.
• 2. Nu uitaţi că fiecare ceartă are ca scop final înţelegerea mai profundă a celuilalt.
• 3. Controlaţi-vă adesea armele pentru a vă asigura că nu sunt periculoase.
• 4. Străduiţi-vă să coborâţi, nu să ridicaţi tonul vocii voastre.
• 5. Nu vă certaţi niciodată în public şi nu faceţi cunoscute celorlalţi problemele voastre personale.
• 6. Fiţi pregătiţi pentru reconciliere atunci când unul va spune „stop”.
• 7. Când mergeţi la culcare lăsaţi deoparte tema conflictului, până când veţi cădea de acord că este nevoie să o dezbateţi mai pe larg.

Pentru doi oameni care se iubesc şi care nu încetează să se preocupe cu iubirea lor, căsnicia este un drum nesfârşit de frumuseţe.

(Charlie W. Shedd, Scrisori Caterinei)

O viaţă fără duhovnic

— Putem trăi o viaţă duhovnicească fără îndrumător duhovnicesc, fără duhovnic? Cum îl putem găsi dacă nu îl avem?

— Nu putem să trăim o viaţă în Biserică fără un îndrumător duhovnicesc. Aţi văzut, primii creştini “stăruiau“, zice Scriptura, “în învăţătura Apostolilor“. Este primul lucru. Cum putem să-l găsim? Eu cred că nu este nimeni care să-şi dorească cu adevărat şi să nu găsească. Dragostea lui Dumnezeu este atât de mare pentru om încât abia face omul un pas şi Domnul face o mie în întâmpinarea lui. Este făgăduinţă; Domnul a zis: “Căutaţi şi veţi afla!“. Asta este spusă ca o făgăduinţă: căutaţi şi veţi afla. Este făgăduinţa lui Dumnezeu. Deci cel care doreşte trebuie doar să caute sincer şi să se roage şi sigur va găsi.

  Răspuns dat de Părintele Arsenie Muscalu la întrebările din cadrul conferinţei „Viaţa în Biserică”, Bucureşti, 2003

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 79, mai-iunie 2014

Tinerii de azi sunt roada apostaziei părinţilor

— Mulţi le reproşează tinerilor că sunt molatici, că nu au râvnă fierbinte pentru cele duhovniceşti. Starea această pe care o cunoaşteţi cu toţii, înmulţirea smintelilor, a motivelor de sminteală chiar în sânul vieţii bisericeşti, în ce fel manifestă ea o „judecata a lui Dumnezeu”?

— Iată cum o manifestă, cu privire la tineri, mai ales: noi primim botezul în copilărie; nu o facem conştient, primim botezul în temeiul credinţei naşilor noştri şi a părinţilor care ne aduc la botez. Harul se sălăşluieşte în inima celui nou botezat. El este întărit prin darul Sfântului Duh prin Taină Mirungerii, se uneşte cu Hristos în Taina Sfintei Împărtăşanii. Este o datorie cutremurătoare, înfricoşător de mare pentru părinţi şi pentru naşi, aceea de a conlucra cu Harul ce s-a sădit în inima copilului şi de a face în aşa fel încât copilul, crescând, să-şi însuşească el în chip liber şi conştient ceea ce el descoperă înlăuntrul lui pe măsură ce creşte! 

Ştiţi bine cum cresc tinerii astăzi… În câte case numite creştine se mai găseşte astăzi o atmosferă duhovnicească? Foarte puţine… Câţi părinţi mai fac în mod conştient lucrul acesta? Câţi părinţi conlucrează în mod conştient cu Harul din inima copilului în aşa fel încât să-l ajute pe copil? Pentru ca el, crescând şi ajungând la vârsta adolescenţei, să-şi poată însuşi în chip conştient ceea ce se află deja înlăuntrul lui? Foarte putini… Şi de aceea copiii ajung la vârsta adolescenţei fără să aibă nici un fel de conştiinţă de sine, nici un fel de conştiinţă a vieţii creştine, a vieţii noi care s-a sădit în ei. De multe ori se întâmplă asta. Şi atunci, chiar dacă sunt botezaţi, şi cu ei Dumnezeu lucrează cumva din afară, tot prin Harul trezitor. Harul primit la botez stă în inima omului, stă în inima copilului, în inima tânărului, dar aşa, ca un cărbune aprins sub cenuşă, care mai pâlpâie încă sub cenuşă. Harul suflă din afară să împrăştie această cenuşă şi să reaprindă Harul în inimă, înlăuntrul inimii.

 Deci este o judecată a lui Dumnezeu pentru că părinţii au ceea ce au crescut. Adică tinerii de azi, să zic aşa, sunt roada apostaziei părinţilor. E adevărat că au acest handicap. Dar pentru că marea majoritate nu au crescut din cea mai fragedă pruncie într-o legătură vie cu Harul, Dumnezeu nu îi nedreptăţeşte. Cui i s-a dat mult, mult i se va cere; cui i s-a dat mai puţin, mai puţin i se va cere. Dumnezeu îi iubeşte şi Dumnezeu va avea grijă de ei. Însă vor avea tot timpul, toată viaţă poate, vor avea de luptat cu neajunsurile rezultate din felul în care au crescut.

  Răspuns dat de Părintele Arsenie Muscalu la întrebările din cadrul conferinţei „Viaţa în Biserică”, Bucureşti, 2003

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 79, mai-iunie 2014