Testul iubirii

Ne gândim adesea că e destul dacă recunoaştem existenţa lui Dumnezeu, că e destul să credem că El există. Dar nu-i aşa. Nu-i destul. Dacă avem doar această credinţă, nu suntem cu nimic mai presus decât diavolii, pentru că şi ei „cred şi se cutremură”. Ce ne trebuie în plus? Domnul ne-a spus-o clar: iubire. Dacă nu avem iubire, credem degeaba. Dar iată că, deşi credinţa sănătoasă înseamnă să iubeşti, noi nu iubim. Şi în loc să recunoaştem că nu iubim, deci nu avem credinţă, ne umplem de ipocrizie şi ne considerăm credincioşi. Dar ce rămâne când va trebui să trecem testul Iubirii? Pentru că Dumnezeu ne-a spus că acesta este criteriul Judecăţii.


Iubirea nu înseamnă ca eu, dacă sunt un obişnuit al bisericii, să mă apuc să dau cu superioritate lecţii celui care e la începutul întâlnirii sale cu Dumnezeu şi nu ştie uneori cum să se comporte. Iubirea înseamnă delicateţe.
Iubirea nu înseamnă ca, dacă am ajuns la biserică după începutul slujbei, să iau la închinat toate icoanele (inclusiv cele de la iconostas, dacă se poate), iar apoi să îmi fac loc prin mulţime (eventual printr-o îmbrânceală). Iubirea înseamnă discreţie.
Credinţa nu înseamnă să îmi iau fustă la biserică pentru că aşa dă bine, dar să nu găsesc decât una strâmtă, care îmi scoate în evidenţă posteriorul. Nici să îmi pun o batistă în vârful capului, pe post de năframă. Iar dacă mi-s „în regulă” şi fusta, şi baticul, nu înseamnă că am motiv să o judec pe cea care nu le poartă. Iubirea îmi cere să mă îmbrac astfel încât să nu îl smintesc pe celălalt, în biserică să încerc să trec neobservat, să nu atrag cu nimic atenţia celor care se străduiesc să se lepede de grijile acestei lumi şi să se roage.
Iubirea nu înseamnă să fiu nelipsit de la biserică, dar să nu ţin cont de nevoile celorlalţi.
Iubirea înseamnă să trăiesc în prezent, să primesc darurile şi întâlnirile pe care mi le dă Dumnezeu prin întâmplări şi oameni.
Credinţa nu înseamnă să vânez toate maslurile din împrejurimi, unde să mă duc „pentru binele familiei, sănătate şi <> în casă”, nici să consider Sfântul Maslu „mai bun” decât Sfânta Liturghie.
Iubirea nu înseamnă, de fapt, să pun orice altceva mai presus decât Sfânta Liturghie. Nici măcar un pelerinaj făcut Duminica în cele mai sfinte locuri, dar care mă ţine aşezat în fund, pe scaunul maşinii, exact în momentele în care Hristos Se jertfeşte pentru mine pe Sfânta Masă a Altarului şi mă cheamă să fiu împreună cu El. Iubirea mă îndeamnă să răspund invitaţiei Lui plină de… Iubire.
Iubirea nu înseamnă să alerg pe la nu ştiu câte mănăstiri, să dau nu ştiu câte pomelnice, pentru nu ştiu câte slujbe, ca să mi se îndeplinească nu ştiu care dorinţă arzătoare. Dumnezeu nu e un tonomat de împlinit dorinţe, în care să bagi un număr exact de fise (fie ele pomelnice sau slujbe). Iubirea nu poate fi cumpărată.
Iubirea nu înseamnă să stau cu mâinile în sân şi să mă uit la cer, aşa cum nu înseamnă că dacă cineva vrea să facă ceva, să îi pun imediat beţe în roate, fie doar şi prin vorbe. Iubirea e vie, se implică, se bucură de celălalt.
Iubirea nu se referă numai la anumite momente sau situaţii din viaţa mea, ci la fiecare clipă.

***

Iubirea cuprinde totul.
Iubirea înseamnă să fiu viu, să vreau să fac şi eu ceva bun, ca răspuns la dragostea neţărmurită pe care mi-o poartă Domnul. Şi atunci când face altul ceva, să îl susţin măcar cu o încurajare, dacă nu pot face mai mult. Dacă greşeşte, iubirea mă îndeamnă să îi atrag atenţia cu delicateţe, nu să îi distrug lucrarea.
Credinţa înseamnă să îmi încredinţez viaţa lui Dumnezeu. Să Îl ascult, punându-mă sub ocrotirea unui duhovnic, care mă îndrumă. Să Îl primesc pe Dumnezeu ca Tată mereu prezent, nu doar să cerşesc atunci când am vreo problemă, iar apoi să mă întorc liniştit la problemele cotidiene.
Sfânta Liturghie este cel mai mare dar pe care ni l-a lăsat Hristos. E Jertfa pe care El o împlineşte iar şi iar, pentru mine şi pentru fiecare dintre noi. Doar ţintuit în pat am motiv să nu fiu Acolo şi cu trupul; iar dacă chiar nu pot să merg, iubirea îmi spune să particip măcar cu duhul, rugându-mă în timpul acela.
Iubirea înseamnă să îmi schimb întreaga viaţă. Când iubeşti, iubeşti tot timpul, nu doar la anumite ore din zi, în funcţie de interese. La slujbe spunem „Pe noi înşine şi TOATĂ viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.” Nu o parte din viaţă, nu doar anumite momente, când vrem ajutor. Nu doar când ne convine. Ci TOATĂ viaţa. Sfântul Maslu şi celelalte slujbe nu fac minuni fără ca eu să fac efortul de a schimba ceva în viaţa mea, de a ieşi din răutate.
Iubirea înseamnă ca în timpul slujbelor Dumnezeu să fie totul pentru mine şi nimic altceva să nu mă intereseze.
Credinţa înseamnă să iubesc. Înseamnă ca atunci când cineva se apropie de Biserică să îi arăt toată dragostea şi iertarea pe care mi-a arătat-o şi mie Dumnezeu. Să îl primesc cu căldură şi zâmbet, chiar dacă nu le ştie pe toate de la început.
Credinţa fără iubire nu înseamnă nimic.

Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011

Şcoala rugăciunii. „Obişnuiţi-vă să umblaţi în prezenţa lui Dumnezeu”

Rugăciunea este un subiect care îl preocupă mereu pe cel care vrea să aibă o viaţă sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Atenţia pentru o sporire a rugăciunii creşte însă mai ales în timpul Postului. Ce este rugăciunea? Când şi cât să ne rugăm, cum să ne raportăm la Dumnezeu? Cum să facem să avem o rugăciune primită de Dumnezeu? Care este diferenţa între pravila de rugăciune şi starea de rugăciune? De ce ne zboară gândul în timpul rugăciunii? La toate aceste întrebări ne răspunde Sfântul Teofan Zăvorâtul, ajutându-ne să mai urcăm o treaptă în şcoala rugăciunii:

Calea către starea de rugăciune
Toate relaţiile noastre cu Dumnezeu se întemeiază pe rugăciune. Totul constă în rugăciune. Spre ea să vă siliţi.
Rugăciunea nu înseamnă numai a sta în genunchi la rugăciune. A ţine mintea şi inima îndreptate către Dumnezeu înseamnă rugăciune, orice poziţie ar avea credinciosul. Pravila de rugăciune are rostul ei, iar această stare de rugăciune îl are pe al ei. Calea către ea este deprinderea de a-L pomeni totdeauna pe Dumnezeu şi ceasul cel din urmă cu Judecata.
Aşa să vă siliţi şi totul va merge bine. Aceasta va însemna că înăuntrul vostru îi veţi închina lui Dumnezeu fiecare pas. Iar paşii trebuie îndrumaţi către porunci. Şi poruncile le ştiţi. Asta-i tot! Fiecare situaţie o puteţi încadra într-o poruncă şi înăuntru Îi puteţi închina lui Dumnezeu lucrarea voastră. Şi aşa Îi veţi închina lui Dumnezeu toată viaţa. Ce vă mai trebuie? Nimic. Vedeţi cât este de simplu.

Cum să ne înălţăm cu mintea la Dumnezeu
Aţi început să vă rugaţi cu rugăciuni scurte şi aţi renunţat. Dacă nu aţi fi renunţat, aţi fi ajuns departe; iar acum trebuie să începeţi din nou. Rugăciunea adevărată este aceea care iese direct din inimă şi urcă la Dumnezeu. Şi nicio altă rugăciune nu este rugăciune dacă nu este aşa. Către acest lucru trebuie să ne îndreptăm toată grija noastră în lucrarea rugăciunii. Dar, de obicei, mintea noastră este supraîncărcată de mulţimea gândurilor, care nu sunt după Dumnezeu, voinţa de multele griji lumeşti, inima de atracţiile şi desfătările pământeşti; de aceea, a ne înălţa degrabă la Dumnezeu este totuna cu a ieşi dintr-o mlaştină.
Rugăciunile mici sunt un mijloc foarte bun pentru acest lucru. Ele învaţă mintea să stea într-un singur loc; trag puţin câte puţin voinţa de partea lor şi o desprind de griji. Acest lucru se manifestă mai puternic şi mai grabnic dacă le dăm atenţie nu numai în timpul pravilei, ci şi în celelalte ceasuri. Rodul lor neîndoielnic este formarea sentimentului pentru Dumnezeu, care este nedespărţit de rugăciunea neîncetată sau este unul şi acelaşi cu ea. Aici este legătura vie cu Dumnezeu, ţelul vieţii duhovniceşti.
„În cel somnoros se îngrămădesc rapid şi gânduri, şi fapte, şi patimi”. Trebuie să evităm acest lucru şi să căpătăm obiceiul de a-I închina lui Dumnezeu primele noastre gânduri. Aceasta vine din meditaţia dumnezeiască. Şi despre aceasta, mi se pare, era vorba. Anume că trebuie să parcurgem toate adevărurile sfinte din Simbolul Credinţei până la adevărul despre judecata de obşte şi sentinţa cu privire la soarta tuturor oamenilor.
Binevoiţi să păziţi aceste două metode şi va fi bine. Adăugaţi la aceasta numai să vă feriţi de rău şi să faceţi binele cu cuvântul, cu fapta şi cu gândul. Şi aceasta este toată programa.
Scrieţi pe ceva şi citiţi mai des: îndată ce vă treziţi, meditaţie dumnezeiască; apoi rugăciuni scurte cu atenţie şi simţire şi toată ziua: Fereşte-te de rău şi fă binele (Ps 33, 13). Fiecare lucru şi cel mai mic, să îl faceţi în cel mai bun mod, ca înaintea ochiului lui Dumnezeu.

Să vă călăuziţi gândurile ca şi cum aţi fi înaintea ochilor lui Dumnezeu
Îl avem pe Domnul şi Mântuitorul cel Atotmilostiv, Care întotdeauna este gata să ne dea ajutor. Către El să vă îndreptaţi ochii minţii şi ai inimii voastre. Nu puteţi merge la biserică? Rugaţi-vă acasă. Obişnuiţi-vă să umblaţi în prezenţa lui Dumnezeu, adică neîncetat să-L pomeniţi pe Dumnezeu, Cel atotprezent şi atoatevăzător şi să vă călăuziţi gândurile, simţirile şi faptele ca şi cum aţi fi înaintea ochilor lui Dumnezeu.
Şi numai cu acestea să vă îndeletniciţi până când conştiinţa voastră se va uni cu cugetul, care este îndreptat numai spre Dumnezeu. Dacă veţi izbândi în acest lucru, nu veţi mai avea nevoie de nicio altă învăţătură. Va veni frica de Dumnezeu şi totul va începe să se aranjeze. Citiţi Evanghelia şi epistolele Apostolilor, câte puţin în fiecare zi, meditând şi aplicând în viaţa dumneavoastră ceea ce citiţi.
Purtaţi-vă faţă de sine cu asprime, faţă de ceilalţi fiţi milostivi şi smeriţi-vă înaintea tuturor. Niciodată să nu asupriţi pe nimeni, iar când sunteţi asupriţi, să mulţumiţi. Să nu osândiţi pe nimeni, să-i cinstiţi pe toţi ca pe sfinţi, iar pe voi să vă vedeţi ca păcătoşi.

Sf. Teofan Zăvorâtul

Văzându-l pe unul dintre fraţi că stătea mai atent decât toţi ceilalţi în timpul cântării psalmilor şi mai ales când se recitau antifoanele dinaintea psalmilor şi că făcea gesturi ori îşi schimba trăsăturile feţei de parcă ar fi vorbit cu cineva, l-am rugat să-mi spună ce noimă avea acea purtare. Acesta socotind că nu trebuie să-mi ascundă un lucru ce-mi putea fi de folos, zise: ''M-am obişnuit de la început a-mi aduna gândurile şi mintea împreună cu sufletul strigându-le: Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos împăratul şi Dumnezeul nostru!” (Psalmi 94,6)

Filocalia

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011

Suntem tot atât de bătrâni ca şi arterele noastre

„Dacă vrei să cercetezi bine lucrurile, vei vedea că postul are grijă de sănătatea trupului. Iar dacă nu crezi cuvintele mele, întreabă-i pe doctori, să-ţi zică ei mai bine. Aceştia spun că sănătatea este menţinută prin cumpătare la mâncare, pe când lăcomia duce la tot felul de boli, care distrug trupul”.

Sf. Ioan Gura de Aur

În alergarea zilnică printre furcile caudine ale multor ucigaşi, ştiinţa medicală oferă un ajutor deosebit alergătorului. El poate să treacă în siguranţă pe lângă domnul Diabet, orbindu-1 cu câteva seringi de insulină. Doamna Pneumonie poate acum să fie răpusă împuşcând-o cu penicilină. Chiar şi domnul Cancer, dacă este descoperit la timp, poate fi înlăturat prin talentul unui chirurg. Dar, de-a lungul acestui drum o întâlnim şi pe doamna Arterioscleroză, care sfidează cu succes armele medicale şi mânuieşte un pumnal tot mai mare pe an ce trece.
Arterele produc tulburări pe o scară foarte întinsă din cauză că ele devin mai înguste, sclerozate (adică îşi pierd elasticitatea) şi deci sângele circulă mai greu prin ele. Ţesuturile vii necesită în permanenţă alimentare cu sânge proaspăt. Dacă această alimentare este întreruptă sau împiedicată, se ajunge curând la consecinţe grave şi chiar la moarte.
Arterele bolnave stau la baza multor afecţiuni cum ar fi: şocurile de apoplexie (pierdere bruscă a cunoştinţei şi a sensibilităţii, provocată de ruptura unui vas din creier, urmată de hemoragie), atacurile coronariene (arterele coronare sunt cele ce hrănesc muşchiul inimii), anghinele pectorale (durerea care arată că inima este lipsită de oxigen), gangrene (moartea ţesuturilor, ce afectează, în principal, membrele, uneori şi viscerele ca ficatul, plămânul sau intestinul) şi ulcere, boli de rinichi, precum şi alte stări fatale.
Ce putem face pentru a înlătura pe cel mai sălbatic ucigaş al omului - Arterioscleroza? Literatura medicală abundă în studii care arată importanţa reducerii unei substanţe grase numită colesterol.

Ce este colesterolul?

Colesterolul este un tip de lipide (grăsimi) necesar bunei funcţionări a organismului. Este util în formarea membranelor celulare, a unor hormoni, a vitaminei D etc. Colesterolul are două surse: o parte (cea mai mare) se formează la nivelul ficatului, din grăsimile din alimentaţie, iar o altă parte provine direct din alimentele care conţin colesterol. Este, deci, normal să avem colesterol, însă într-o anumită limită. Peste această limită colesterolul devine nociv.
Mult timp s-a considerat că un nivel crescut al colesterolului produce efecte negative asupra organismului. Dar, pe măsură ce oamenii de ştiinţă au început să înţeleagă mai multe despre modul de transport şi de utilizare a colesterolului în organism, a devenit evident faptul ca valoarea colesterolului total nu oferă informaţii suficiente. Colesterolul este transportat prin sânge cu ajutorul unor substanţe numite lipoproteine. În funcţie de densitatea acestor „mijloace de transport”, colesterolul este împărţit în două categorii:

• - Colesterolul bun (conţinut în lipoproteinele cu densitate înaltă, HDL): este implicat în multe funcţii importante ale organismului, este mai puţin dăunător şi trebuie menţinut la un nivel ridicat.
• - Colesterolul rău (conţinut în lipoproteinele cu densitate scăzută, LDL): este cel care împiedică circulaţia sângelui în vene şi artere.

Depozitele de colesterol rău sunt ca reziduurile şi gunoaiele dintr-un sistem de canalizare, care se acumulează în pereţii ţevilor de drenaj. Pe măsură ce se depun straturile de murdărie, curgerea lichidelor este tot mai restricţionată, până când ţevile nu mai funcţionează eficient.
O cantitate mare de colesterol rău în sânge formează pe pereţii vaselor sangvine adevărate ,,tumori” (depozite) care împiedică elasticitatea arterelor ducând la îngustarea şi chiar înfundarea acestora. Aceste tumori se numesc ateroame, de unde şi termenul de ateroscleroză pentru tipul cel mai grav de arterioscleroză.
Multe studii ştiinţifice recente arată că agenţii cei mai importanţi care măresc acest periculos colesterol în sânge sunt:
1. Consumul de grăsimi animale;
2. Supragreutatea;
3. Fumatul;
4. Emoţiile şi încordarea (stresul).

1. Consumul de grăsimi animale

Ştiinţa medicală dovedeşte astăzi că o cauză importantă a arteriosclerozei este alimentaţia cu grăsimi animale. În ultimele decenii, revistele, radioul şi televiziunea difuzează bunele sfaturi că noi putem reduce ravagiile celui mai mare ucigaş. Cum putem acest lucru? Trebuie să înlocuim sau cel puţin să reducem grăsimile rele cu grăsimi bune şi să consumăm cât mai multe fructe şi legume.
- Grăsimile rele din alimentaţie, care cresc colesterolul din sânge, sunt:

• a. Grăsimile saturate de origine animală: carne grasă de porc, miel, vită; pieliţa de la pui; untură de porc/pasăre; unt, lapte sau preparate din lapte integral.
• b. Grăsimile nocive de origine vegetală. Sunt acele grăsimi care provin din uleiuri vegetale (adică din grăsimi bune) în urma prelucrării chimice; exemple de alimente bogate în astfel de grăsimi: margarină, biscuiţi, cartofi prăjiţi, mâncare de fast-food, chipsuri, prăjiturele, pâine albă.
• c. Colesterolul din alimente: organe (ficat, rinichi, creier); gălbenuşul de ou.
• Uitaţi-vă pe etichetă când cumpăraţi! Alegeţi produse cu un conţinut scăzut de colesterol şi grăsimi saturate!

- Grăsimile bune din alimentaţie ajută la scăderea colesterolului, atunci când le folosiţi cu moderaţie în locul grăsimilor rele. Grăsimile bune din alimentaţie sunt reprezentate de grăsimile mono- şi polinesaturate. Aici intră: uleiurile din plante, nuci, seminţe, alune, avocado, uleiul de măsline, peştele.
Peştele reprezintă o sursă de grăsimi polinesaturate, unele numite acizi graşi omega trei. Există studii care au arătat că 1g/zi de acizi graşi omega 3 a scăzut riscul de deces de cauză cardiovasculară la pacienţii cu infarcte miocardice în antecedente. Cel mai bogat în astfel de acizi graşi omega 3 este somonul.

2. Supragreutatea

Surplusul de kilograme este strâns legat de nivelul de colesterol din sânge, pentru că o creştere în greutate pe fondul ţesutului adipos (nu muscular, cum se întâmplă în cazul sportivilor de performanţă) presupune depozitarea grăsimilor în ţesutul gras, cu scăderea „colesterolului bun” din sânge, ceea ce duce inevitabil la creşterea „colesterolului rău” şi începerea bolii aterosclerotice. Scăderea în greutate chiar cu numai 10% pentru cei supraponderali poate duce la îmbunătăţiri considerabile ale nivelului de colesterol în sânge.
În lume există peste un miliard de persoane adulte supraponderale, mai multe decât cele 800 de milioane de persoane ce suferă de malnutriţie, se arată într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Cel puţin 300 de milioane de adulţi sunt obezi. Obezitatea progresează şi în rândul copiilor: în lume există 22 de milioane de copii obezi cu vârsta sub cinci ani. Obezitatea infantilă tinde să ia proporţii alarmante şi în Uniunea Europeana, unde 14 milioane de copii sunt supraponderali şi numărul acestora creşte anual cu 400.000.
Un studiu al Centrului de calcul şi statistică sanitară din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice arată că în România aproximativ 30% din populaţie suferă de obezitate, iar 20% este supraponderală; cele mai afectate sunt persoanele cu vârsta între 15-64 de ani. Numărul copiilor supraponderali e cu 18% mai mare în ultimii zece ani.
Biroul European de statistica - Eurostat susţine că obezitatea este factor de risc în aproximativ 75% din bolile contemporane. Hrana prea bogată în zaharuri şi grăsimi nocive şi activitatea fizică redusă sunt principalele cauze ale obezităţii, care la rândul ei este principala cauză a unor maladii cronice precum diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare, hipertensiunea arterială, accidentele vasculare cerebrale şi unele forme de cancer.

3. Fumatul

Deşi este deja cunoscut faptul că tabagismul are mai multe efecte negative asupra corpului, în general, şi circulaţiei sângelui, în particular, multă lume nu cunoaşte legătura exactă pe care fumatul o are cu colesterolul.
Principala relaţie dintre tabagism şi colesterol este reprezentată de faptul că fumatul reduce nivelul colesterolului bun. Acest colesterol ajută ficatul la filtrarea grăsimii din sânge şi cu cât nivelul lui scade, cu atât mai puţină grăsime va fi filtrată de ficat. Asta înseamnă că mare parte din grăsimea care ar trebui filtrată din sânge va rămâne în sistemul sanguin şi se va depune pe pereţii arterelor. Pe lângă reducerea nivelului colesterolului bun, multe studii au arătat că fumatul creste nivelul colesterol „rău" (LDL). din sânge.
Din fericire, aceleaşi cercetări au arătat că efectele fumatului asupra colesterolului nu sunt permanente. S-a observat că echilibrul dintre colesterolul bun şi rău s-a restabilit de la sine după câteva săptămâni de la renunţarea la fumat. Chiar şi reducerea numărului de ţigări fumate poate avea un efect benefic asupra colesterolului. Numărul mai mic de ţigări fumate înseamnă că o cantitate mai mică de substanţe dăunătoare din tutun vor intra în corp iar colesterolul va fi mai puţin afectat. Totuşi, pentru a reduce la zero problemele cu colesterolul legate de tabagism, este recomandată renunţarea totală la fumat.

4. Stresul

Un studiu realizat de o echipă de cercetători englezi de la University College London arată că stresul afectează nu numai tensiunea arterială, capacitatea sistemului imunitar şi anumiţi factori inflamatori, ci şi nivelul de colesterol. Stresul creşte secreţia hormonilor de stres (adrenalina şi cortizolul), care duc la creşterea sintezei de colesterol, dar şi la acumularea acestuia în organism.
„Studiul nostru, susţin Andrew Steptoe şi Lena Brydon, a arătat că fiecare individ are un răspuns diferit la nivelul colesterolului când vine vorba de stres. Unii dintre participanţi au înregistrat creşteri substanţiale ale nivelului de colesterol, în timp ce alţii nu au înregistrat nici o creştere. Se pare că reacţia unei persoane la stres este unul dintre mecanismele prin care nivelul de lipide creşte.”

Postul, maica sănătăţii

Pe cât suntem de fericiţi că ştiinţa a ajuns la acest rezultat, spune Dr. Mc Miller în cartea sa Boli evitabile, pe atât suntem de uimiţi descoperind că cercetările noastre ultramoderne sunt cu 3500 de ani în urma preceptelor biblice: „Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: Grăieşte fiilor lui Israel şi le zi: nici un fel de grăsime, nici de bou, nici de oaie, nici de ţap să nu mâncaţi”. (Lev. 7, 22-24).
Dumnezeu a accentuat repetat pericolul înspăimântător al arteriosclerozei. Povaţa Sa preventivă din Legea veche adresată evreilor, care locuiau într-o zonă cu climă caldă, de a nu mânca grăsime animală (Lev. 3, 17), poate nu ne-ar strica nici nouă, creştinilor, sau poate măcar ar trebui să o avem în vedere. Dacă nu putem să renunţăm total, măcar să renunţăm pentru o perioadă de timp, să dăm voie organismului nostru să se mai refacă, să se mai detoxifice.
Din cele de mai sus reiese clar că factorii care combat arterioscleroza stau într-un acord deplin cu principiile postului creştin. Postul, pe lângă dimensiunea duhovnicească, este şi maica sănătăţii, ne asigură Sfinţii Părinţi. „Luaţi aminte la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia” (Luca 21, 34), spune Mântuitorul. Iar Sfântul Vasile cel Mare zice că „bucatele cele grase şi cele de multe feluri neputând să le mistuie stomacul, multe boli au adus în lume. Iar înfrânării şi postului, pururea îi urmează sănătatea”. Aşadar, ţinut cu măsură, postul este bun doctor şi pentru trupurile noastre.
Cumpătarea la mâncare, renunţarea pentru un timp la alimentele de origine animală, depărtarea de viciul beţiei şi al fumatului, câştigarea păcii lăuntrice, realizarea gândirii altruiste şi a vieţii curate, ar reduce multe din bolile, grijile şi dificultăţile oamenilor.

Pr. Alexandru Stanciu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011

Despre educaţie

,,Fiul înţelept ascultă de învăţătura tatălui său, iar cel batjocoritor nici de mustrare“ ( Pildele lui Solomon 13,1 )

Educaţia e esenţială în viaţa unui om şi începe încă din primele zile de viaţă ale unui nou-născut. Omul trebuie să înveţe totul, în afară de instinctul religios cu care se naşte, de la mers şi până la forme ale limbajului. Toate acestea se învaţă în familie care este primul nucleu social şi totodată prima biserică. Încă din antichitate, societăţile umane au acordat educaţiei un rol esenţial. În lumea antică, mai ales în civilizaţia greco-romană, tânărul învăţa să scrie, să citească şi să mediteze cât mai sofisticat. Romanii au ţesut un complex educativ în care şcoala era îmbinată cu exerciţiile fizice: ,,mens sana in corpore sano“ ( o minte sănătoasă într-un corp sănătos). Cea mai dură a fost însă educaţia spartană care se baza în special pe exerciţiile fizice duse până la epuizare, deprinderea mânuirii armelor şi a luptei corp la corp. Acest lucru se făcea însă pentru un ideal nobil: apărarea patriei în faţa oricărui invadator.

Cei şapte ani de casă
Sunt esenţiali în dezvoltarea viitorului membru al societăţii: copilul învaţă aspectele esenţiale ale vieţii - primele rugăciuni, frecventarea Bisericii, politeţea, onoarea, deprinderea muncii. În cei şapte ani de casă ia fiinţă geniul sau infractorul. Copilul va deprinde în primul rând ceea ce vede şi aude acasă. Deseori dascălii sînt neputincioşi în privinţa unor obiceiuri deprinse în familie. Dacă mama şi tata îl învaţă pe micul om că totul i se cuvine, atunci tânărul va creşte în acest spirit. Mai ales în familiile avute, copiilor li se dă totul fără a se cere din partea lor un minimum de efort, astfel încît tatăl – care este patron – trebuie să-şi facă asociat fiul, care nu ştie nimic, numai pentru a-i da un loc de muncă în dauna altei persoane calificate. Acest aspect particular răsfrînt la scară naţională a influenţat într-un mod negativ dezvoltarea. Un diplomat japonez aflat în România este întrebat în ce să investească o ţară aflată în tranziţie. Acesta le răspunde simplu şi concis: ,,nu aveţi nici o şansă să avansaţi dacă nu investiţi în educaţie“. Acest segment a fost neglijat aproape în totalitate, iar învăţământul a intrat într-un haos total.

Şcoala
Pentru ca un preşcolar să se poată integra cu succes în procesul de învăţământ el trebuie să vină de acasă şi din grădiniţă cu un anume bagaj de cunoştinţe. Învăţătorul nu îi poate da copilului ce nu şi-a însuşit în primii ani de viaţă. Mai apare un alt fenomen: dacă învăţătorul îl pedepseşte pe elevul indisciplinat, atunci intervine familia: ,,are ceva cu copilul meu care altminteri e foarte bun“ Astfel copilul este încurajat spre indisciplină. Cea mai bună soluţie este conlucrarea cu profesorii, atunci când ei sunt corecţi. Copilul trebuie obişnuit de acasă ce drepturi şi îndatoriri are. Dacă un copil este deprins din familie cu ascultarea, atunci la şcoală va deveni un elev ordonat care va face reale progrese. Dacă copilul nu este învăţat să asculte de părinţi atunci nu va asculta nici de învăţători sau profesori.

Televizorul
Mai ales după evenimentele din decembrie 1989, când la televizor este program non-stop şi avem la dispoziţie foarte multe canale, razele acestui zeu contemporan emit unde aproape non-stop în casele noastre. Ciorba se arde pe foc, copilul zbiară în pătuţ de foame, dar ,,gospodina “ nu se mişcă până nu vede ce s-a mai întâmplat în programul preferat – care prea des cultivă prostul gust şi frivolitatea. Filme scoase pe bandă rulantă cu câte o mie de episoade filmate în două sau trei camere care cel mai adesea nu oferă decât intrigi, dialoguri şi mentalităţi ale unei lumi periferice. Oferta e largă, însă, important e ca un copil să fie învăţat să aleagă ceea ce îi e folositor şi îl îmbogăţeşte.

Muzica
Efectul muzicii poate deveni benefic sau distructiv. Muzica clasică, de pildă, ne poate invita să medităm asupra adevărurilor de credinţă sau asupra unor evenimente istorice. Muzica psaltică îţi înalţă mintea la Dumnezeu. Şi muzica uşoară poate fi gustată de unii cu plăcere, poate chiar îmbogăţi cultură generală. Muzica populară ne face conştienţi de apartenenţa la o ţară, cu istoria şi tradiţiile ei. Există, de cealaltă parte, şi muzică lascivă, versuri incitante sau doar mizerabile. Nu puteţi obliga copiii să le placă un anumit gen de muzică sau să asculte ceva ce nu le place, dar oferiţi-le când sunt încă mici ce e mai frumos, învăţaţi-i să guste şi să înţeleagă muzica de calitate.

Rolul educaţiei
Din programul educaţional face parte şcoala şi Biserica. Alături de profesor, preotul este la rândul său un învăţător veritabil. Prin colaborarea dintre şcoală şi Biserică se poate implementa cultura adevărată şi pot fi promovate valorile creştine. Biserica nu trebuie să stea deoparte, ci trebuie să le vină în întâmpinare părinţilor. Accesul la informaţie de tot felul e o provocare pentru copii şi tineri, iar Biserica, şcoala şi familia, trebuie să îşi îndeplinească misiunea cu tact şi delicateţe.

Pr. Ştefan Botoran

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011

Călătoria spre ceruri

Informaţii

Tot creştinul trebuie să aibă următoarea diagramă pe biletul care serveşte la călătoria către ceruri.
Acest bilet se vinde la agenţia evlaviei.
Pentru uşurinţa celor ce vor să călătorească la ceruri, dispun următoarele informaţii:

Tren sau avion către ceruri

Plecare : în orice clipă.
Sosire: când rânduieşte Dumnezeu.

Preţul la bilete

Cl.I : (trenuri rapide)
- Curăţire şi Martiriu sau
- Împlinirea pe deplin a virtuţilor din Evanghelie: Rânduială, Curăţire şi Supunere.
- Duhul abnegaţiei izvorât din Iubirea divină.

Cl. II: (Tren direct)
Pocăinţa. Încrederea în Dumnezeu şi facerea de fapte bune. Rugăciune, post şi umilinţă.

Cl. III: (Tren obişnuit)
Respectarea poruncilor lui Dumnezeu şi ale Bisericii. Îndeplinirea obligaţiilor către aproapele.

Cl. IV: (Tren de urgenţă)
Pocăinţă la ceasul morţii. Rugăminte pentru iertarea păcatelor.

Observaţii

1. Bilet de întoarcere nu există.
2. Trenuri de distracţie şi spectacole nu sunt.
3. Copiii mici, minori, deoarece sunt curaţi la minte, călătoresc gratis, este îndeajuns să facă parte din Biserică.
4. Pasagerii sunt rugaţi să nu aducă cu ei nimic, decât fapte bune, dacă vor să poată ajunge în tren şi acesta să nu întârzie.
5. Pasagerii se pot urca în toate staţiile.
6. Fiecare bilet este valabil numai dacă este ştampilat cu credinţa ortodoxă şi harul sfinţitor.
Călătorule, lasă-le pe toate, pe timpul nopţii, în puterea luminii gândului, şi gustă din această cupă dimineaţa şi seara şi fii sigur că vei gusta viată veşnică şi sănătate din belşug . Ca să treci de vamă şi să păşeşti în casa lui Dumnezeu, trebuie să pui înăuntrul rucsacului cu care călătoreşti smerenia, apoi, deasupra, ascultarea şi, peste ele, rugăciunea. Apoi, să umpli golul cu biruinţa patimilor şi după ce vei primii vesta de ploaie a iubirii, mergi direct spre Casa lui Dumnezeu. Apropie-te de scaunul Spovedaniei şi acolo arată biletul, pentru că trebuie să plăteşti cu frică tot ce ţi se va cere. Apoi, compostează-l prin Iisus Hristos în Sfânta Împărtăşanie, primind Cinstitul Trup şi Sânge al Acestuia şi mergi mai departe în călătoria ta. Te salut şi eu şi sper, prin mila lui Dumnezeu şi a rugăciunilor tale, să ne întâlnim în ceruri. Amin.

Însemnări

Ca să putem să ne ferim de boli şi epidemii pe toată durata călătoriei, călătorul trebuie să aibă o rădăcină de credinţă, frunze umede ale speranţei, flori mirositoare ale iubirii, crini ai curăţeniei, abstinenţă şi lemnul Crucii. Toate acestea trebuie ca pasagerul să le lege cu fibrele îngăduinţei şi să le aşeze în vasul rugăciuni, fierbând în focul iubirii, udându-le mai apoi cu vin de bucurie sfântă . Şi, împreună cu umezeala modestiei, să le acopere cu capacul tăcerii.

Reţeta vindecării sufletului

Mergi să primeşti rădăcina sărăciei duhovniceşti, frunzele răbdării şi încingătoarea de aur a smereniei cu binecuvântarea bolnavilor şi ascultarea, trecându-le prin ciurul gândurilor curate, punându-le pe toate în vasul curat al persoanei tale. Apoi, apa iubirii, iar dedesubtul vasului aprinde flacăra râvnei dumnezeieşti. Şi, după ce le fierbi pe cât cu putinţă, varsă-le cu pricepere duhovnicească şi gustă din acestea cu cochilia pioşeniei, şi nu te întoarce înapoi în zilele vieţii tale.
Aceasta este cea care vindecă mulţimea de păcate.

Ieromonahul Hariton,
în volumul „Buchet de flori din Grădina Maicii Domnului”

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011