Lumina din peşteră

- adevărata bucurie a Crăciunului -

V-aţi întrebat vreodată cât de discret este Dumnezeu cu noi? Câtă libertate ne oferă încercând să nu ne deranjeze, să nu intre cu bocancul în viaţa noastră? Da. Dumnezeu este un gentleman. Este un „finuţ”. Nu vrea să ne bruscheze forţându-ne să alegem ceea ce noi nu vrem.
Uitaţi-vă în jurul vostru şi o să vedeţi că oferta de piaţă pe care viaţa v-o pune înainte este una foarte variată. Mai ales acum de sărbători, când toţi încearcă să-şi vândă produsul, asaltându-ne într-un mod insistent, uneori chiar brutal.
În această economie de piaţă a sărbătorilor tarabele sunt pline de oferte generoase. Toţi comercianţii încearcă să ne facă să credem că ei, doar ei pot să ne ofere acum „licoarea” bucuriei şi a fericirii. În această mare piaţă a sărbătorilor, la o tarabă modestă, Dumnezeu îşi aşteaptă clienţii pentru a le oferi gratuit singurul dar pe care l-a pregătit acum pentru noi toţi cei care vrem să-L primim. Adevărata bucurie a Crăciunului.
Dar El este discret. Nu strigă şi nu face zgomot ca şi ceilalţi comercianţi. El, Care este Liniştea şi Pacea desăvârşită nu poate împrăştia în jurul lui decât linişte şi pace. Dacă ar striga în gura mare „veniţi să luaţi pace!” atunci ar alunga liniştea din jurul Său. Iar El nu vrea asta. Nu vrea să ne deranjeze. Nu vrea să fie ca şi ceilalţi comercianţi. Produsul Lui este gratis, de aceea nu are nevoie să-l vândă. El se dă în dar. Iar darul îl primesc doar cei care vor.
Cu mulţi ani în urmă venise în lume tot discret, încercând să nu atragă atenţia nimănui. Îşi alesese o familie modestă în locul uneia împărăteşti, o peşteră în locul unui palat, o iesle în locul unui pătuţ pufos. Venirea Sa în lume nu a violentat viaţa nimănui. El, Stăpânul şi Domnul universului, se făcuse mic pentru noi şi coborâse în mijlocul nostru fără ca noi să ştim cine este. L-a cunoscut natura cea creată de El, care acum L-a primit în sânul ei. Peştera cea întunecoasă, animalele, stelele, cerul şi îngerii. Şi toate au început să cânte împreună cu îngerii: ”Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Iar în clipa aceea peştera din Betleem s-a umplut de lumină. Întunericul s-a destrămat şi a lăsat locul luminii cunoştinţei. Da. Dumnezeu Şi-a trimis Fiul în lume ca El să lumineze lumea. Şi de atunci, în fiecare an, de Crăciun, această lumină din peştera Betleemului aduce bucurie ochilor celor care în decursul unui an întreg se zbat în întunericul ispitelor lumeşti.
Aceasta împarte Dumnezeu astăzi în dar de la taraba Sa. Lumina bucuriei de la Betleem. Rămâne doar să te hotărăşti dacă în ziua Naşterii Sale vrei să primeşti şi tu acest dar de la Dumnezeu. Unde se împarte? În orice sfântă biserică, devenită în ziua de Crăciun o mică peşteră din Betleem.

Pr. Iosif Ciolan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Mesaje de sărbători

„Sărbătorim cu toţii Naşterea după trup a Fiului Unul Născut al lui Dumnezeu, care vine din nou, ca în fiecare an, în casele, în bisericile şi sufletele noastre, revărsând pretutindeni lumina, pacea şi binecuvântarea ei dumnezeiască. Minune mare s-a săvârşit în noaptea de taină în peştera de lângă Betleemul Iudeii: Fecioara Preacurată ţine în braţe şi culcă în ieslea umilă un Prunc dumnezeiesc – pe Fiul Cel veşnic al Tatălui, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut mai înainte de veci, lumină din lumină, aşteptarea patriarhilor şi a proorocilor şi nădejdea de izbăvire din suspinul păcatelor a întregului neam omenesc. Magii de la Răsărit cu steaua călătoresc şi se închină Pruncului dumnezeiesc împreună cu smeriţii păstori. Lor li se alătură îngerii din ceruri care aduc de sus solia cerească: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”
Urăm din toată inima tuturor credincioşilor noştri, realizatorilor şi cititorilor acestei frumoase publicaţii a protopopiatului Făgăraş, ca Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului, împreună cu cele următoare ale Anului Nou şi Bobotezei, să le petreceţi cu sănătate şi cu bucurie, învredniciţi de Dumnezeu să le ajungeţi încă întru mulţi şi fericiţi ani!“

† Dr. Laurenţiu Streza Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

„Naşterea Pruncului divin în peştera Betleemului împlineşte în lume Taina Întrupării, a înomenirii Fiului lui Dumnezeu, din iubire, pentru a mântui lumea. Ca pregătire a lucrării izbăvitoare a neamului omenesc, Crăciunul ne aduce darul cunoaşterii lui Dumnezeu, pentru că a răsărit oamenilor „lumina cunoştinţei”, prin care putem redescoperi sensul şi rostul vieţii ca dar dumnezeiesc. De aceea, împreună cu glasul întregii Creaţii, toţi creştinii iubitori şi doritori de Dumnezeu sunt datori să poarte în sufletele şi pe buzele lor chemarea sfântă a acestei zile: Hristos se naşte, măriţi-L! Hristos din ceruri întâmpinaţi-L!
Bunul Dumnezeu să Vă rânduiască tuturor Sărbători Fericite şi un An Nou cu pace şi binecuvântare!“

† Andrei Făgărăşeanul Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

„Dincolo de vacarmul lumii din ce în ce mai asaltate de lipsa timpului, veşnicia se coboară la noi. Deşi e vorba de veşnicie, veşnicia dumnezeiască nu este una plictisitoare, monotonă, ci una mereu înnoitoare aşa după cum colindele, deşi le cântăm în fiecare an, ne emoţionează de fiecare dată altfel.
Peştera străină şi rece a inimilor noastre este luminată de căldura credinţei că Mesia cel vestit de prooroci se naşte din Fecioara Maria, în Betleem. La Naşterea Domnului participă întreg cosmosul văzut şi nevăzut. Cerul ne dăruieşte steaua, îngerii cântarea, magii aduc darurile, pământul oferă peştera, iar dintre noi, oamenii, s-a ridicat prin vieţuire aleasă Fecioara Maria.
Omul zilelor noastre doreşte satisfacţie imediată, uitând că orice bucurie, pentru a fi durabilă, trebuie să împletească în ea „cerul şi pământul”. Atunci ne vom întâlni cu acea bucurie în veşnicie. Se cuvine aşadar ca Sărbătoarea Crăciunului să fie una autentic creştină. În acest sens să urmăm îndemnul de a ne ruga unii pentru alţii, de a-i ajuta pe cei care au nevoie de noi. Să aşezăm la masa bunătăţilor, la loc de frunte, virtuţi precum blândeţea, răbdarea, iertarea, postul şi milostenia. Să curăţim peştera cea rece a inimii prin Spovedanie şi s-o încălzim prin Împărtăşirea cu Hristos.
Cu ocazia Naşterii Domnului şi a Anului Nou urăm tuturor credincioşilor şi preoţilor din Ţara Făgăraşului, cititorilor revistei noastre din toată ţara şi chiar şi de peste hotare mulţi ani cu sănătate, spre împlinirea celor de folos.“

Pr. Protopop Ioan Ciocan

„Celor ce trudesc la paginile acestei reviste, unice în felul său pentru Ţara Făgăraşului, le doresc multă putere de muncă în misiunea nobilă pe care o îndeplinesc de aproape doi ani. Noi românii avem nevoie de repere morale în viaţă, iar revista “Apostolat în Ţara Făgăraşului” este ea însăşi un model. Cei ce se bucură de esenţa acestor rânduri sunt bunii creştini ai acestui petic de pământ, dar nu numai, pentru că prin intermediul internetului ele ajung şi la românii de peste hotare. Tuturor le doresc mulţi ani, iar celor ce scriu răbdare şi perseverenţă.
Aş vrea să am puterea să dau făgărăşenilor bucurie şi linişte. Dar pentru că puterile omului sunt limitate, mă rog lui Dumnezeu să mângâie ţinutul Făgăraşului cu privirea Sa şi să îi ţină pe oameni sănătoşi. Aş dori ca bucuria naşterii lui Iisus să se reverse asupra Ţării Făgăraşului iar anul 2009 să ne găsească pe toţi sănătoşi, optimişti şi încrezători în zile liniştite. Am speranţa că 2008 se va duce cu tot cu cele rele şi că în noul an vom fi mai aproape unii de alţii. Va trebui să găsim înţelepciunea necesară pentru a ne bucura de ceea ce ne dă Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ne dă sănătate, consider că ne-a dat totul.

Mulţi ani tuturor făgărăşenilor!

Primarul Făgăraşului, Constantin Sorin Mănduc

Tuturor preoţilor din Ţara Făgăraşului le dorim păstorire rodnică, cu har şi înţelepciune de la Dumnezeu, iar dumneavoastră, cititorilor noştri, vă dorim ca Naşterea Domnului să vă fie de folos şi să vă umple sufletele de Bucuria Domnului, iar Noul An să vă aducă gânduri luminate, o inimă curată, cu spor în viaţă şi credinţă!
Sperăm ca acest al treilea an de când publicaţia „Apostolat în Ţara Făgăraşului” ne-a adus mai aproape unii de alţii să ne apropie şi mai mult, unii de alţii şi împreună de Dumnezeu. Aşteptăm gândurile şi sugestiile dumneavoastră pe adresa redacţiei, pentru a ne spune ce vă place, ce lipseşte, ce aţi dori să găsiţi în paginile revistei, dar şi să ne împărtăşiţi tuturor din bucuriile sau încercările vieţii dumneavoastră de creştini.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Colectivul de redacţie

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Cuvinte veşnice: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice“

Pentru orice creştin ortodox cel mai important loc din lumea aceasta este biserica. Biserica este locul în care a devenit creştin prin Taina Sfântului Botez, biserica este locul în care aleargă atunci când are o bucurie, pentru a mulţumi lui Dumnezeu, sau la necaz – pentru a-I cere ajutorul. Întotdeauna credinciosul intră în locaşul sfânt cu sfială şi cu dragoste, pentru că ştie că aici sunt prezenţi sfinţii, oameni care au bineplăcut lui Dumnezeu în viaţa pământească, aici e prezentă Maica Domnului, pururea rugătoarea pentru noi, aici este tronul Sfintei Treimi, aici este locul unde Dumnezeu ni Se dăruieşte în chipul cel mai concret cu putinţă, prin Trupul şi Sângele Său, pe care luându-le în noi devenim noi înşine casă a Domnului.
Din sfânta biserică locul cel mai sfânt este Sfântul Altar, iar în interiorul Sfântului Altar, locul către care ne îndreptăm privirea şi rugăciunea este Sfânta Masă. Aici, la mijlocul Sfintei Mese, în locul cel mai de cinste tronează Sfânta Evanghelie, cartea care reprezintă şi mărturiseşte prezenţa reală a lui Dumnezeu. Sfânta Evaghelie este sărutată de preoţi de fiecare dată când aceştia intră în Altar, iar credincioşii o sărută şi i se închină la fiecare Utrenie. Evanghelia este cea care este deschisă deasupra capetelor credincioşilor la sfârşitul Sfântului Maslu în timp ce rugăciunea pe care o citeşte preotul în acest moment al slujbei mărturiseşte prezenţa reală, nevăzută şi protectoare a mâinii lui Dumenezu, care se află în Sfânta Evanghelie. Cuvintele citite în cadrul sfintelor slujbe din Evanghelie sunt cuvintele Mântuitorului adresate nouă cei de aici şi de acum, sunt cuvintele vieţii veşnice.
Atunci când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a vorbit oamenilor despre cea mai mare taină şi cel mai mare dar pe care l-a făcut Dumnezeu oamenilor, Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său, (episod descris de Sf. Evanghelist Ioan în capitolul 6) mulţi dintre ucenicii Săi au spus că este greu cuvântul şi nu pot să-l asculte. Atunci a spus Mântuitorul: Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă (Ioan 6,63). Cu toate acestea, mulţi dintre cei de atunci nu au mai urmat Domnului Hristos. Atunci a spus Iisus celor doisprezece: Nu vreţi şi voi să vă duceţi? (Ioan 6,67). Iar Sfântul Apostol Petru, luând cuvântul, a răspuns în numele tuturor: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice. Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu. (Ioan 6, 68-69)
Iată, acesta este unul dintre motivele pentru care în Biserica Ortodoxă Sfânta Evanghelie este cinstită în mod deosebit, este ascultată cu evlavie şi aşezată la loc de cinste: pentru că ea conţine cuvintele vieţii veşnice. Noi ştim şi mărturisim că toate cuvintele spuse de Mântuitorul au valoare veşnică, căci El însuşi a spus: Cerul şi pământul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece (Matei 24,35). Ele au fost, sunt şi vor fi până la sfârşitul veacului cuvinte cu putere, cuvinte dătătoare de viaţă, cuvinte călăuzitoare spre mântuirea sufletului şi spre dobândirea Împărăţiei cerurilor pentru oamenii de pretutindeni.
Din păcate noi adesea ignorăm acest izvor de cuvinte veşnice, Sf. Scriptură fiind mai degrabă doar cinstită decât citită. De aceea, începând cu acest număr vă oferim o nouă rubrică, numită Cuvinte veşnice, rubrică în care vom pune înaintea dumneavoastră spre meditaţie câte unul sau mai multe versete din Sfânta Scriptură. Versetul de luna aceasta, la care suntem chemaţi să medităm şi eventual să-l şi memorăm, să ni-l facem al nostru, este tocmai acesta: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice (Ioan 6,68).

Pr. Ovidiu Bostan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Crăciunul începe cu adevărat în inimile noastre!

Părinte, în ultimii ani perioada de dinaintea Crăciunului a devenit, parcă mai mult ca niciodată, o goană după cumpărături. Ce mai sărbătoreşte de fapt lumea de Crăciun?
Crăciunul reprezintă o provocare pentru creştinul zilelor noastre, care are de ales între dobândirea darurilor trecătoare sau a celor veşnice, între aparenţă şi realitate. Ne este tot mai greu să deosebim falsul de real într-o societate ce promovează atâtea forme fără fond şi „valori“ fără conţinut, care nu ne pot aduce împlinirea deplină, întrucât le lipseşte Dumnezeu. Societatea de consum şi mijloacele mass media ne „sufocă” în această perioadă cu o multitudine de „substitute”, în detrimentul spiritului autentic al Crăciunului: abundenţa de Moşi Crăciuni comerciali, berea cu “gust de Crăciun”, „spiriduşii“, săniile trase de reni, târgurile de Crăciun, marile reduceri din magazine, mega-show-urile din pieţele publice. Supermarket-urile devin locul manifestării unei febrilităţi a cumpărăturilor, care nu mai lasă loc păcii meditative a inimii. Toate aceste pseudo-valori au scopul de a ne distrage atenţia de la adevărata semnificaţie a marelui Praznic al Naşterii Mântuitorului, care este o sărbătoare a sufletului şi la care s-a adăugat, de-a lungul timpului, mult „ambalaj”. Nu spun că toate acestea sunt neapărat rele; tuturor ne place sa vedem oraşul împodobit, bradul de Crăciun, dar sărbătorirea în acest stil post-modernist nu trebuie să se facă în detrimentul relaţiei vii cu Hristos şi cu Biserica.

Americanii au început să înlocuiască denumirea de Christmas, care face referire clară la numele lui Hristos, cu aceea de X-mas, lepădându-se astfel de originea creştină a sărbătorii. Ce înseamnă pentru noi, creştinii, Crăciunul?
Pentru noi, creştinii, Naşterea Domnului, amintirea ei în fiecare an, are rolul de a ne adresa chemarea dumnezeiască la propria renaştere, căci scris este: „De nu se va naşte cineva din nou, nu va putea să vadă Împărăţia lui Dumnezeu”. Este un prilej pentru fiecare de a ne lepăda de omul cel vechi şi păcătos şi a ne îmbrăca în omul cel nou. Importanţa unică a Naşterii Domnului pentru umanitate constă în faptul că, făcându-Se Om, Fiul lui Dumnezeu afirmă în modul cel mai desăvârşit cu putinţă valoarea omului. Dumnezeu nu se mai adresează omului în mod indirect, întrucât se face El Însuşi şi Om, fără a înceta să fie Dumnezeu. Prăpastia dintre Dumnezeu şi om dispare, iar Dumnezeu afirmă astfel cinstea nebănuită la care a fost chemat omul.

Există o conexiune între sărbătorirea Crăciunului ca adult şi nostalgia după copilărie?
Da, există! Mie, personal, mi-ar plăcea să mă pot pregăti sufleteşte de Crăciun redevenind copil. Toate sărbătorile noastre creştine revarsă în inimi duh de mângâiere şi de împăcare, dar Crăciunul copilăriei noastre ni se pare a fi mai presus de toate. De Crăciun ni se face dor de copilărie, de inocenţa şi bucuria senină a acelor zile de basm, cu vers duios de colinde, când Pruncul Iisus, Sfânta Fecioară şi oştile îngereşti făceau parte din familia noastră. Sunt amintiri dragi sufletului nostru, în special pentru cei care au copilărit în satele din Ţara Făgăraşului, unde se intra la biserică dis-de-dimineaţă. Înfriguraţi, dar fericiţi, cu hăinuţele noastre simple, care nu erau de firmă, cu bunica de mânuţă, ne adunam la slujbă cu toţii, de la mic la mare şi ştiam să ne preţuim, bucurându-ne unii pe alţii. Trăiam intens înţelesul sărbătorii, într-o comuniune deplină şi în sufletele noastre era mereu un strop de dumnezeire.
A venit şi anul acesta vremea colindelor; o nouă generaţie de copii cu glasuri cristaline ne vor vesti: ”Praznic luminos, strălucind frumos”. Ţara Făgăraşului este bogată în tradiţii şi obiceiuri străvechi legate de acest mare Praznic. Cei mai în vârstă îşi amintesc cum, începând de la Sfântul Nicolae, se adunau în câte o casă şi repetau colindele din moşi-strămoşi. Era perioada anului cea mai frumoasă, căci se pregăteau intens, ca apoi fiecare familie să fie cercetată, colindată.

Peste tot în jur vedem în această perioadă tot felul de oferte de genul: unde să îţi petreci vacanţa de Crăciun, cu ce să te îmbraci la petrecerile de sărbători, cu ce să te mai răsfeţi în această perioadă sau cu ce cadou să îi uimeşti pe cei din jur. Cum ar trebui să privească creştinul aceste provocări?
Să nu uităm că în inimile noastre se află poarta spre o lume mai mare, de unde începe însăşi Veşnicia! Un creştin adevărat învaţă să privească dincolo de strălucirea artificiilor şi de fastul vitrinelor împodobite, care sunt atât de efemere! Însăşi scena Naşterii contrastează cu orice lux şi bogăţie: „Ieslea cea sărăcăcioasă a fost a Domnului casă”. Acea iesle „a adăpostit în interiorul ei ceva mai mare decât întreaga noastră lume”. La Crăciun, o lume nouă s-a coborât odată cu Iisus într-un umil adăpost, pentru ca „oricine crede in El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică!”

Părinte, cum să ne petrecem zilele de sărbătoare care ne aşteaptă? E la modă să pleci la munte sau, dacă nu îţi permiţi, măcar să mergi la o petrecere. Ce îndemn aveţi pentru cititorii noştri?
Să ne reamintim că nu valoarea materială, laicizată, a Crăciunului, este cea care contează, ci cea spirituală. An de an, trebuie să ne pregătim să păşim în clipa veşnică a fiecărui Crăciun! Îi îndemn în primul rând pe cititorii noştri ca, în timpul care a rămas până la Marele Praznic, să intensifice activitatea spirituală: să înmulţească rugăciunea, postul, milostenia şi faptele bune, să se spovedească şi împărtăşească. Domnul ne cere puţină nevoinţă, ca prin nevoinţă să ajungem la bucurie.
Pe toţi cei care mai au încă „părinţi pe pământ, nu în gând”, îi îndemn să îi cerceteze şi să îi bucure în aceste zile, în care nimeni nu doreşte să fie singur. Este momentul să le fim recunoscători celor care, cu trudă şi nesomn, au muncit „să le fie copilul cu o treaptă mai domn”.
Fie că vă împodobiţi casele sau nu, vă doresc să vă înnoiţi sufletele, dobândind simţăminte mai reale decât lumea în care suntem călători pentru o vreme. Crăciunul începe cu adevărat în inimile noastre! Hristos S-a născut cu trupul numai o dată, la Betleem, dar duhovniceşte Se naşte permanent în inimile noastre, prin Biserică, prin rugăciune, prin Sfânta Liturghie şi prin Sfintele Taine. Căci peştera din Betleem s-a transformat în nenumărate biserici creştine, răspândite astăzi în toată lumea. Ieslea în care a şezut Hristos este înlocuită astăzi cu Sfintele Altare, în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Să-I facem Pruncului Iisus loc să se nască în inimile noastre, cu harul şi puterea Lui! La ce ne-ar folosi oare dacă S-ar naşte de o mie de ori în Betleem, dar n-ar avea unde să-Şi plece capul în inimile pe care Le-a zidit pentru El?

Interviu realizat de Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie

Simbolul de credinţă (I)

În numărul trecut am aflat ce înseamnă să crezi şi am afirmat că cel mai convingător mod prin care ne putem mărturisi credinţa sunt faptele noastre. Pentru a fi conştienţi de ceea ce trebuie să mărturisim, Sfinţii Părinţi au fixat în scris „simbolul de credinţă”, pe care îl numim „crez”.

Rezultat a două Sinoade Ecumenice
Prin sinod ecumenic înţelegem o adunare a ierarhilor din întreaga biserică creştină, în perioada istorică de până la Marea Schismă din 1054, în total fiind 7 Sinoade Ecumenice. În primele două Sinoade Ecumenice (Niceea, anul 325 şi Constantinopol, 381), pe lângă alte hotărâri bisericeşti, s-a formulat în scris mărturisirea de credinţă sub forma a 12 articole pe care le cunoaştem cu denumirea de „Crez” sau „Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan”.

Articolul I
„Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute”. Cuprinde învăţătura despre Dumnezeu-Tatăl. Ştim despre Dumnezeu că este unul singur, dar întreit în persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh (care formează împreună Sfânta Treime), adică fiinţa dumnezeiască este una singură, dar în ea trebuie să deosebim trei Persoane. Persoanele Sfintei Treimi sunt egale şi nici una dintre ele nu este mai veche decât cealaltă, nici mai mare, ori mai desăvârşită.

Atotţiitorul
Il numim pe Dumnezeu-Tatăl Atotţiitorul pentru că prin puterea Lui sunt ţinute (păstrate) toate câte există, iar lucrarea prin care Dumnezeu poartă de grijă lumii o numim providenţă dumnezeiască.
Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute
Atât lumea văzută cât şi cea nevăzută sunt creaţia lui Dumnezeu. Lumea văzută este ceea ce se poate percepe prin simţurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, iar lumea nevăzută este lumea îngerilor, a făpturilor spirituale nevăzute.

Dumnezeu a creat totul din nimic
Atunci când a creat lumea, Dumnezeu nu s-a folosit de materie, ci numai de Cuvântul şi de voinţa Sa Atotputernică, aceasta fiind chiar dovada de incontestat a dumnezeirii sale şi a puterii Lui nelimitate, la El nefiind nimic cu neputinţă.

Lumea nevăzută (a îngerilor)
Este alcătuită din îngeri, care sunt făpturi personale, spirituale, puteri netrupeşti sau duhuri slujitoare. Au fost creaţi de Dumnezeu buni, ca de altfel întreaga creaţie, dar fiind dăruiţi de Dumnezeu cu puterea de a trăi liber, o parte din ei au ieşit de sub ascultarea de Dumnezeu crezând că prin puterea lor proprie vor reuşi să se fie asemeni lui Dumnezeu sau chiar să-l depăşească. Acest păcat îl numim mândrie şi îl săvârşim ori de câte ori ne punem încrederea în noi înşine sau când ne atribuim succesele nouă personal şi nu Lui Dumnezeu Cel care ne poartă de grijă în permanenţă şi ne binecuvântează cu reuşite şi realizări. Prin cădere, îngerii s-au împărţit în buni şi răi. Pe cei răi îi numim diavoli sau draci. Îngerii răi s-au îndepărtat de Dumnezeu, iar cei buni care I-au rămas credincioşi, Îl slujesc, fiind atât de mult întăriţi în bine prin har, încât acum săvârşesc numai cele bune.

Lumea văzută
A fost creată de Dumnezeu din nimic, treptat, în şase zile: în ziua întâi a făcut materia (cerul şi pământul într-o formă nedefinită, neorganizată) şi lumina, în a doua zi a început organizarea materiei, creând bolta cerească, cerul văzut, prin despărţirea apelor de sus de cele de jos, în a treia zi a despărţit apele de uscat, făcând să apară oceanele, mările, fluviile şi râurile, iar pământul a devenit uscat pentru a putea creşte pe el plantele, în a patra zi a făcut luminătorii cei mari (soarele şi luna) şi luminătorii cei mici (stelele), în ziua a cincea a creat vieţuitoarele din apă şi păsările din aer şi le-a binecuvântat ca să se înmulţească, în ziua a şasea a creat animalele sălbatice şi domestice şi pe om, pe care l-a aşezat stăpân peste pământ.
În ziua a şaptea, Dumnezeu s-a odihnit de toate câte le-a făcut, a binecuvântat această zi şi a sfinţit-o.

Pr. Adrian Magda

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 23 - decembrie