Coborârea care înalţă

În DEX , noţiunea de „smerenie” este definită ca fiind „ …comportare modestă…”, iar cea de „modestie” ca fiind „… cumpătare în purtare, în pretenţii…” . Rezultă că smerenia este identică cu modestia şi că un om smerit este un om moderat în purtare şi în pretenţii. Aşadar, un om care vrea să fie smerit trebuie să-şi cenzureze comportamentul şi să-şi scurteze aripile viselor prea pretenţioase . Unde este Dumnezeu în aceste definiţii sau cum mai putem spune că în condiţia smerită omul se întâlneşte cu Hristos Întrupat? Oare să fie smerenia doar o „coborâre care coboară”? Dar să lăsăm deocamdată aceste definiţii şi să ne apropiem de mult invocatul cuvânt al cunoaşterii de sine. Până la urmă, fiecare poate fi un bun profesor pentru sine şi în această problemă dacă este, bineînţeles, „ochi şi urechi” la el însuşi.
Orice om ajunge la un moment dat în viaţă să-şi conştientizeze limitele. Şi e normal să fie aşa de vreme ce însăşi experienţa vieţii ne spune lucrul acesta. Important este însă ce facem cu această cunoaştere de sine, căci mulţi se cunosc, dar nu recunosc şi nici măcar nu încearcă să ajungă la propriile limite ca să vadă ce este dincolo de ele. Şi aceasta în ciuda binecunoscutei curiozităţi a minţii omeneşti care, în cele din urmă, motivează ştiinţa şi descoperirile din toate domeniile vieţii omeneşti. Cu alte cuvinte, de multe ori omul se complace într-o largă condescendenţă de sine fără să se lase frământat de nobilele şi incomodele aspiraţii ale complexei lui existenţe. De aici şi marea dramă a cercului vicios al vieţii.
Cine însă ascultă de glasul conştiinţei lui încă neadormite îşi descoperă limita dar şi curiozitatea de a cunoaşte şi ceea ce este dincolo de limită. O, mare discreţie a lui Dumnezeu care respectă libertatea omului!
Suntem deci în limita conştientă a vieţii noastre, dar şi în deplină posibilitate de cunoaştere a Existenţei Personale de dinainte şi de dincolo de limită, despre care avem deplina certitudine că este dar nu şi despre cum este. Şi aceasta este o permanentă chemare a veşniciei lui Dumnezeu adresată omului în mărginirea existenţei lui pe care o aude, înţelege şi îi răspunde doar când îşi cunoaşte şi recunoaşte propriile limite. O coborâre care înalţă, eliberând aripile visului „necumpătat” şi arzător al asemănării cu Dumnezeu spre zborul necenzurat decât doar de păcatele noastre, al cunoaşterii a ceea ce este dincolo de limită. Aici începe urcuşul prin darul lui Dumnezeu.

Pr. Ciprian Bîlbă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 8 - septembrie 2007

Mitropolitul Varlaam al Moldovei a fost canonizat

Calendarul sfinţilor români este mai bogat din 29 august, dată la care a fost proclamată oficial canonizarea Ierarhului Varlaam, fost Mitropolit al Moldovei. Praznicul sfântului va avea loc în fiecare an în 30 august, iar decizia canonizării aparţine Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi a fost luată în şedinţa din februarie 2007. Propunerea a fost făcută de Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Ceremonia sfinţirii a avut loc la Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ, locul în care ierarhul şi-a început viaţa monahală şi unde şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii. Aşezământul a primit cu această ocazie al doilea hram - Sfântul Ierarh Varlaam - alături de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august). La ceremonie a participat şi Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza, împreună cu un numeros sobor de ierarhi, precum şi părintele Teofil de la Mănăstirea Brâncoveanu.
Locul şi data naşterii Mitropolitului Varlaam nu sunt cunoscute cu precizie. Unii istorici spun că Vasile Moţoc (după numele său lumesc) este originar din părţile Neamţului sau ale Vrancei şi s-a născut în jurul anului 1580. A păstorit Mitropolia Moldovei în perioada 1632-1653, în timpul domniei lui Vasile Lupu şi s-a remarcat printr-o serie de activităţi importante.
El a înfiinţat o tipografie la Iaşi, unde au apărut mai multe cărţi de învăţătură creştină. În timpul său a avut loc „Sinodul de la Iaşi“, important în afirmarea credinţei ortodoxe ca răspuns la tendinţele calvine din acea vreme. Ierarhul a fost cel care a făcut primii paşi către folosirea în cadrul slujbelor a limbii române în locul limbilor străine (greaca şi slavona). Între cele mai importante scrieri ale sale se află tradu-cerea în română a „Scării“ Sfântului Ioan Scărarul, una dintre operele de referinţă ale spiritualităţii ortodoxe. Aceasta este de altfel printre primele opere patristice filocalice traduse în limba română. Cazania Mitropolitului Varlaam este o altă operă importantă a sa, folosită până în zilele noastre, în ciuda vechimii ei.
Sfântul Ierarh Varlaam a fost şi cel care, împreună cu domnitorul ţării, Vasile Lupu, şi un sobor impresionant de clerici şi credincioşi, a întâmpinat moaştele Cuvioasei Parascheva, aduse în ţară în 1641. Ele au fost aşezate atunci în catedrala „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi, ctitorită de către acelaşi domnitor la îndemnul ierarhului.
Mitropolitul Varlaam a fost singurul ierarh român care a candidat vreodată la scaunul de patriarh ecumenic. În 1639 el s-a numărat printre candidaţii propuşi pentru această înaltă funcţie.
În 1653 s-a retras la mănăstirea Secu, trecând la cele veşnice patru ani mai târ-ziu. Rămăşiţele sale trupeşti au fost dezgropate cu prilejul canonizării, la 350 de ani de la moartea sa, în 5 iunie, anul acesta. Ele au fost găsite intacte şi au fost aşezate spre închinare într-o raclă de argint aurit în biserica mănăstirii.
Pe 30 august marele ierarh moldovean a fost sărbătorit pentru prima dată ca sfânt. Sărbătoarea Sfântului Varlaam este nu numai o sărbătoare a evlaviei ortodoxe româneşti, ci şi o sărbătoare a demnităţii noastre româneşti pe plan cultural, naţional şi european.

Amalia Răibuleţ

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 8 - septembrie 2007

Zile de hram la Mănăstirea Brâncoveanu

Miercuri, 15 august, clopotele mănăstirii brâncoveneşti de la poalele munţilor Făgăraş băteau în acord cu armonia troparului sărbătorii Adormirea Maicii Domnului: „ Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare, mutatu-te-ai la viaţă fiind Maica vieţii şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre”.

Mii de pelerini
Chemarea clopotelor şi a rugăciunii tainice a strâns mulţime de credincioşi din toate părţile Ţării Făgăraşului şi din întreaga ţară. Soborul preoţilor a fost condus în slujire de Înalt Prea Sfinţia Sa Laurenţiu Streza,Mitropolitul Ardealului, avându-l alături pe Prea Sfinţitul Visarion Răşinăreanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.
Mai întâi a avut loc sfinţirea Aghiasmei Mici la fântâna din incinta complexului monahal, apoi s-a săvârşit Sfânta Liturghie. Cinstirea Maicii Domnului, bucuria invocării ei în rugăciune au fost evocate prin predică de către Prea Cuviosul părinte arhimandrit Teofil, cel care veghează de ani şi ani, prin cuvânt duhovnicesc, în această aleasă mănăstire. La momentul Împărtăşirii bucuria sărbătorii s-a împlinit prin mulţimea de copii, tineri şi creştini de toate vârstele care au încununat pelerinajul lor prin unirea cu Trupul şi Sângele Domnului.
A urmat bogatul cuvânt de învăţătură al Înalt Prea Sfinţitului Laurenţiu, care a făcut apel la conştiinţa creştină, a responsabilizat mulţimea credincioşilor prezenţi şi a îndemnat la fapta credinţei şi păstrarea valorilor creştine. După cele două cuvinte de învăţătură a urmat săvârşirea Tainei Sfântului Maslu.

Distincţii înalte
În această atmosferă încărcată de semnificaţii, Înalt Prea Sfinţitul a felicitat activitatea deosebită a Prea Cuviosului Părinte Stareţ Ilarion Urs şi realizările spirituale şi administrative ale obştii pe care o conduce, conferindu-i acestuia cea mai înaltă distincţie mitropolitană: „Crucea şaguniană”.
Aceeaşi aleasă distincţie a fost oferită şi Părintelui Arhidiacon Profesor Doctor Constantin Voicu de la Facultatea de Teologie din Sibiu, pentru meritele deosebite în cercetarea teologică, în activitatea didactică teologică din multe centre universitare ale ţării noastre şi de peste hotare, precum şi în activitatea administrativă a Mitropoliei Ardealului.

O nouă realizare
Hramul mănăstirii a fost marcat şi de o agapă creştinească. Aceasta s-a desfăşurat în noua sală de mese din incinta Academiei de la Sâmbăta, inaugurată cu acest prilej. Noua sală de mese va da ocazia tuturor participanţilor la diferite conferinţe şi manifestări desfăşurate în această Academie să se bucure de o servire a mesei la ultimele standarde. Sala este impunătoare, spaţioasă, iar bucătăria este dotată cu aparatură performantă. Ea va contribui şi la liniştea obştii monahale ce va continua să servească masa la trapeza de la subsol.
Pentru acest loc mirific de rugăciune care este Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, pentru acest colţ de rai să o rugăm pe Maica Domnului să-l vegheze în continuare şi să ocrotească prin aceasta şi paşii pe care îi facem în pelerinajul vieţii noastre.

Sărbătoare Sfinţilor Brâncoveni, ocrotitorii mănăstirii
Praznicul a continuat şi a doua zi prin cinstirea Sfinţilor Brâncoveni, ctitorii aşezământului monahal şi hramul paraclisului mare din cadrul incintei noi. Cei şase sfinţi martiri sunt ocrotitorii locului, dar şi modele de credinţă pentru călugării din mănăstirea Brâncoveanu, ca şi pentru toţi creştinii. Părintele Teofil a rezumat în câteva cuvinte martiriul lor: „Sfinţii Constantin Brâncoveanu şi fiii săi, împreună cu sfetnicul Ianache, au trecut la cele veşnice ca martiri, la Constantinopol. Au ţinut la credinţa lor, au ţinut ca această credinţă să fie una mărturisitoare, au murit ca mucenici, ei dorind să moară creştini. N-au renunţat la credinţa lor şi de aceea sunt sfinţi şi mijlocitori pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Sunt şi exemplu pentru noi, să ne ţinem credinţa noastră dreptmăritoare, să trăim credinţa noastră prin fapte care pornesc din credinţă şi să trăim o viaţă pe care să o poată binecuvânta Dumnezeu“.

Pr. Cătălin Teulea

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 8 - septembrie 2007

„Să fiţi statornici în credinţa strămoşească!“

Interviu cu părintele Aurel Răduleţ

Pe părintele Răduleţ îl cunoaşteţi deja din numerele noastre trecute. Născut în Berivoi, este fiu al Ţării Făgăraşului, unde a şi slujit o mare parte din viaţa sa. A ieşit la pensie din parohia Voivodeni. L-am întâlnit pe părintele în locul în care ştiam cu siguranţă că o să îl găsesc: în sfânta biserică, la Sfânta Liturghie.

Părinte, cum vi s-a părut perioada de activitate preoţească până în momentul pensionării?
Foarte bună, prolifică, roditoare, cu toate că nu îmi atribui merite mari. Am sprijinit orice acţiune, am ajutat din umbră. Cu ajutorul lui Dumnezeu consider că am fost autorul moral al înfiinţării Seminarului Teologic din Făgăraş. Una dintre dorinţele mele arzătoare a fost ca Făgăraşul să aibă şcoală bisericească de mai multe grade: şcoală de cântăreţi bisericeşti şi seminar. M-a costat puţină dizgraţie, pentru că am fost trimis ca vicar să desfiinţez seminarul (din cauza restructurării). Dar nu m-am dus dimineaţa, iar după-amiază a venit din partea Ministerului Educaţiei aprobarea oficială a înfiinţării seminarului. M-am dus la Mitropolit şi i-am spus cu bucurie: "Înalt Prea Sfinţite, nu mai e nevoie să desfiinţăm seminarul, ne-au depăşit evenimentele. A desfiinţa un seminar înseamnă a demola o biserică."

Care a fost relaţia dumneavoastră cu mai marii bisericii având o funcţie atât de importantă, de vicar al Arhiepiscopiei?
Am fost sprijinit de cei mari, mai ales de mitropoliţii Ardealului Nicolae Mladin şi Antonie Plămădeală, dar am şi sprijinit pe cei mari. Mi-aduc aminte că atunci când Patriarhul Teoctist s-a retras la Căldăruşani l-am încurajat spunându-i că "nu strică puţină smerenie", bucurându-mă când a fost reabilitat.
Am cunoscut şi pe marii duhovnici, cum a fost părintele Arsenie Boca. Fiind consilier administrativ al nou-înfiinţatei episcopii a Alba Iuliei am semnat actul şi am propus alegerea lui Emilian Birdaş ca episcop. Părintele Arsenie Boca m-a sfătuit să nu rămân la Alba Iulia, "pentru a nu sluji la doi domni".
Însă cea mai importantă întâlnire a mea cu părintele Arsenie Boca fost cea de la mănăstirea Prislop, când m-am dus să-l vizitez. M-a întrebat dacă am vreo problemă şi i-am răspuns că nu am nici una. Atunci mi-a zis să rămân să privesc pictura. Între timp veneau mai multe femei la părintele care cereau sfaturi pentru problemele lor familiale. Sfaturile pe care le-a dat acelor femei mi-au fost de folos şi mie ca preot, problemele acelor femei fiind de fapt şi problemele din parohia mea.

Ce ne puteţi spune de faptul că slujiţi Sfânta Liturghie zilnic?
M-am convins că prin slujirea zilnică Dumnezeu m-a ocrotit. Când am început să fac Sfânta Liturghie zilnic la biserica din Groapă din Sibiu au fost unele reţineri, chiar şi din partea unor colegi. Le-am spus "Dacă nu mă vreţi, vă vreau eu pe voi, pentru că-mi sunteţi dragi şi că trebuie să vă duc în faţa lui Dumnezeu". Însă nu îmi aloc vreun drept, deoarece am împlinit doar cuvintele "suntem slugi netrebnice pentru că ceea ce eram datori am făcut".

Cum s-a îmbinat viaţa de preoţie cu viaţa de familie?
Soţia a fost zilnic alături de mine, a fost primul meu cântăreţ pentru că luna de practică din Felmer am făcut-o cu soţia. Mi-am dat seama că ştie toată Liturghia pe de rost. De asemenea în toate parohiile în care am fost am slujit cu copiii mei.

Ce ne puteţi spune despre fiii dumneavoastră? Iată că din şase băieţi patru sunt preoţi.
Nu vreau să influenţez cu nimic opinia oamenilor despre fiii mei. Vreau să spun doar că mi-au adus o mare bucurie sufletească.

Cum aţi reuşit să treceţi peste greutăţi?
Am reuşit să trec peste ele cu zâmbetul pe buze.

Ce mesaj ne transmiteţi nouă, preoţilor tineri?
Să fiţi la înălţimea chemării preoţeşti: buni slujitori şi buni patrioţi. Prin răbdarea voastră vă veţi mântui sufletele. Prin răbdare chiar dacă trebuie să treceţi prin orice vă veţi salva ce este mai important: sufletul. De altfel acesta este mesajul meu pentru toţi credincioşii Ţării Făgăraşului: să fiţi statornici în credinţa strămoşească şi să aveţi răbdare.

Vă mulţumim şi vă aşteptăm cu drag de fiecare dată în mijlocul nostru.

Interviu realizat de Pr. Laurenţiu Broscăţeanu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 8 - septembrie 2007

„Am fost instalat într-o atmosferă de mare sărbătoare“

Pe părintele Iulian l-am găsit acasă, împreună cu soţia şi cei doi copii. Ambianţa caldă şi echilibrată care se simte în familia lui transpare în tot ceea ce face. Este o persoană dinamică, energică şi conştientă de misiunea încredinţată lui de Dumnezeu. Părintele ne-a întâmpinat cu căldură şi a fost bucuros să ne răspundă la câteva întrebări pentru dumneavoastră.

Vă mulţumesc pentru bucuria cu care m-aţi întâmpinat! Povestiţi-ne pentru început câte ceva despre copilăria dumneavoastră, perioadă care de multe ori ne trasează direcţiile pe care le vom urma în viaţă.
Copilăria am petrecut-o la bunicii din partea mamei, în părţile Bârladului. A fost o copilărie frumoasă... Bunica mea era o femeie foarte credincioasă şi ea a fost cea care a pus în fiinţa mea gândul apropierii de Dumnezeu.
Mama mea s-a stabilit în Braşov, dar vacanţele mi le pe-treceam acolo, în Moldova, şi participam frecvent la viaţa bisericească. Îmi reamintesc cu dragoste de sărbătorile importante: Naşterea Domnului (cu colindatul) şi Învierea (cu obiceiurile specifice de Paşti). Era emoţionant pentru mine, un co-pil de oraş… Era acolo ceva ce mă fascina, vedeam viaţa în credinţă manifestată în frumoasele noastre tradiţii, într-o zonă de o rară frumuseţe naturală.

Poate că tocmai atmosfera din satul copilăriei v-a făcut să alegeţi Liceul Silvic?
Îmi doream Liceul Silvic deoarece m-am simţit atras de natură, de pădure... Tatăl meu era vânător şi aşa am ajuns să urmez Liceul Silvic, făcând parte din prima promoţie a acestui liceu. Aici am cunoscut mulţi oameni profesionişti în domeniul silviculturii.

Ce v-a determinat să treceţi de la natura cu cadrul său liniştit la mediul întreprinzător - Facultatea de Management?
Poate din familie, ai mei având preocupări în domeniu...

Dar nu v-aţi lăsat prins în latura aceasta, pentru că, după cum reiese din studiile făcute, aţi urmat în paralel şi Facultatea de Teologie!
De mult m-am simţit atras de dorinţa de a cunoaşte mai mult despre Dumnezeu, dar a contat foarte mult şi cuvântul părintelui duhovnic, care îndrumându-mă în cele duhovniceşti m-a ajutat să mă hotărăsc ce cale îmi doresc să urmez în viaţă... Eram angajat la o firmă de panificaţie ca agent de vânzări, unde era mult stres. Am lucrat acolo timp de 7 ani. Între timp am urmat şi cursurile Facultăţii de Teologie de la Târgovişte. În perioada sesiunilor locuiam la Mănăstirea Nucet din Târgovişte. Aici am găsit o oază de linişte şi, pentru mine - care eram prins în atâtea probleme cotidiene - reprezenta efectiv apropierea de Dumnezeu.
În anul 2002 m-am căsătorit cu Mihaela, cea care m-a susţinut şi mă susţine în continuare în tot ceea ce fac.
După ce am absolvit facultatea de management, în 2002, am frecventat biserica părintelui duhovnic ajutându-l pe cântăreţul său. Acum aveam mult mai mult timp liber deoarece renunţasem la serviciu.

Cum aţi ajuns să fiţi numit preot?
Îmi doream foarte mult să ajung preot, aflasem de câteva parohii scoase la concurs, aşa că mi-am depus dosarul. Am fost numit apoi de Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza pe seama parohiei Văleni. Am fost instalat pe data de 5 martie 2006, într-o atmosferă de mare sărbătoare. Credincioşii erau îmbrăcaţi în costume naţionale, iar la eveniment a participat tot satul. Aceste lucruri m-au emoţionat profund şi m-au motivat pe calea pastoraţiei pentru a duce la bun sfârşit lucrările ce le am de realizat şi pe care sper să le finalizez cu ajutorul lui Dumnezeu.

Cum aţi relaţionat cu comunitatea?
Am găsit aici o parohie vie şi am încercat să mă menţin pe aceeaşi linie cu înaintaşii mei prin dorinţa de a-i apropia pe oameni de Dumnezeu şi prin intensificarea programului liturgic. În activitatea mea pastoral-misionară colaborez foarte bine cu autorităţile locale, fiind sprijinit material în lucrările demarate. Parohia este majoritar alcătuită din oameni în vârstă şi care au preocupări agricole, iar viaţa este destul de grea, întrucât veniturile lor sunt mici. În ciuda acestor aspecte credincioşii fac eforturi de a ne susţine, participând activ la lucrările demarate.
Pentru toate acestea sunt recunoscător gândindu-mă la ceea ce spunea Sf. Apostol Pavel în Epistola către Corinteni „că ajutându-ne şi voi cu rugăciunea voastră pentru noi, darul acesta făcut nouă... să fie prilej de mulţumire adusă lui Dumnezeu“.

Părinte Iulian, vă mulţumesc că aţi acceptat să vă faceţi cunoscut prin paginile acestei publicaţii. Vă dorim ca Bunul Dumnezeu să vă dăruiască în continuare activitate rodnică atât pe partea duhovnicească cât şi în ce priveşte lucrările la biserică şi la casa parohială.

Interviu realizat de Pr. Ciprian Creangă, Parohia Jibert

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 8 - septembrie 2007