joi, 15 octombrie 2009

Simbolul de credinta (IX)


După ce am aflat din primele 8 articole ale crezului care este învăţătura ortodoxă în legătură cu Persoanele Sfintei Treimi, din cel de-al IX-lea articol învăţăm despre organismul viu instituit de către Însuşi Mântuitorul Hristos ca prin el să se lucreze în lume mântuirea oamenilor: Biserica.

Articolul al IX-lea
„[Cred ] Şi într-una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”.

Două sensuri ale Bisericii
Prin acest termen noi desemnăm două noţiuni: biserica = lăcaşul de cult (clădirea bisericii) şi Biserica = comunitatea credincioşilor aflaţi în comuniune sacramentală între ei şi cu Hristos. În clădirea bisericii, pe sfântul Altar, se păstrează Sfânta Cuminecătură (Împărtăşania).

Prima comunitate creştină
Biserica (comunitatea credincioşilor) a fost întemeiată în mod nevăzut de către Domnul Hristos prin jertfa Sa de pe Cruce, iar văzut s-a constituit în a cincizecea zi după Înviere, la Rusalii, când în urma pogorârii Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli, s-au botezat „ca la trei mii de suflete” (Fapte 2,41), întemeindu-se astfel prima comunitate creştină.

Cerul cel de pe pământ
Părintele Teofil Părăian numeşte biserica „Cerul cel de pe pământ”, deoarece, fiind un lăcaş închinat lui Dumnezeu, ea este locul de pe pământ în care se săvârşesc lucruri cereşti. Sfintele slujbe şi în special Sfânta Liturghie, sunt rânduieli liturgice în cadrul cărora Cerul este coborât pe pământ prin lucrările dumnezeieşti care se săvârşesc acolo şi mai ales prin pogorârea Duhului Sfânt la chemarea preotului.

Biserica văzută şi Biserica nevăzută
Sub aspectul ei văzut, Biserica este o instituţie condusă de o ierarhie (cu trei trepte ierarhice: episcop, preot şi diacon), care are un scop bine definit: păstrarea şi transmiterea învăţăturilor mântuitoare ale Domnului Hristos şi săvârşirea lucrărilor de sfinţire a credincioşilor pentru realizarea unirii lor cu Dumnezeu (îndumnezeire). Întrucât Biserica este „trupul tainic al Domnului Hristos”, iar Hristos este Însuşi Capul (conducătorul) ei, spunem că Biserica are şi un aspect nevăzut, pentru că Dumnezeu este nevăzut.

Biserica luptătoare şi biserica biruitoare
Pe pământ, Biserica este într-o permanentă strădanie (luptă) de ridicare a credincioşilor ei pe trepte superioare de trăire duhovnicească, fapt care i-a adus şi denumirea de Biserică Luptătoare. Dar, Biserica nu este formată numai din credincioşii ei vii, ci îi cuprinde şi pe creştinii cu viaţă sfântă, care s-au mutat la viaţa veşnică prin moarte, şi pe sfinţii îngeri. Biserica celor vii (luptătoare) adresează rugăciuni de mijlocire sfinţilor şi îngerilor, iar Biserica Biruitoare (a sfinţilor şi a îngerilor) este într-o permanentă împreună-rugăciune cu Biserica Luptătoare.

Biserica este UNA
Când afirmăm că Biserica este una (şi unică), ne gândim că Dumnezeu este Unul - Sfânta Treime fiind deofiinţă şi nedespărţită. Ea are un singur cap (conducător), pe Mântuitorul Iisus Hristos şi mărturiseşte dintotdeauna şi pretutindeni aceleaşi adevăruri de credinţă. Dacă este vorba despre comunităţi creştine din locuri diferite, folosim pluralul „Biserici”, fără, însă, a atenta la unitatea Bisericii, deoarece Biserica Ortodoxă se conduce peste tot după aceleaşi reguli doctrinare (de învăţătură), liturgice (de slujbă) şi canonice (disciplinare).

Biserica este SFÂNTĂ
Avem dreptul de a spune că Biserica este sfântă din patru motive: Întemeietorul ei (Mântuitorul Hristos) este Sfânt; Duhul Sfânt lucrează permanent în ea; posedă mijloacele de sfinţire a credincioşilor (Sfintele Taine); şi are un scop sfânt după care se călăuzeşte (sfinţirea şi mântuirea membrilor ei).

Biserica este SOBORNICEASCĂ
Deşi este răspândită în întreaga lume, Biserica este un tot unitar şi activ. Termenul de sobornicitate vine de la cuvântul sobor (adunare, sinod); el este sinonim cu cel de catolicitate şi universalitate, dar este preferat acestora, deoarece Biserica are organizare sinodală, adică se conduce prin soboare (sinoade). Spre deosebire, de exemplu, de Biserica Romano-Catolică, în care Papa este considerat vicarul lui Hristos pe pământ şi are drept de veto, în Biserica Ortodoxă hotărârile nu se iau de către o singură persoană, ci de către întreaga Biserică, prin conducătorii ei, uniţi în rugăciune sub inspiraţia Duhului Sfânt. Biserica Ortodoxă Română este condusă de către un sinod alcătuit din ierarhii ei (patriarh, mitropoliţi, arhiepiscopi, episcopi, episcopi vicari, vicari patriarhali).

Biserica este APOSTOLICĂ
Numim Biserica „apostolică” întrucât ea a păstrat nealterată învăţătura primită de către Sfinţii Apostoli de la Mântuitorul şi transmisă de ei din generaţie în generaţie până la noi, şi o va perpetua aşa de la noi până la sfârşitul veacurilor. Prin faptul că Sfinţii Apostoli au avut chemarea de la însuşi Mântuitorul, şi, totodată, au primit puterea de a transmite mai departe această slujire, apostolicitatea Bisericii este concretizată prin succesiunea neîntreruptă a ierarhiei bisericeşti de la Apostoli până la noi.

Biserica nu este numai instituţie divino-umană, ci este un organism viu, dinamic, pliat pe nevoile omului din fiecare etapă de existenţă istorică şi personală, dar care nu face rabat de la normele de credinţă, ci le adaptează necesităţilor duhovniceşti ale fiecărui veac fără a le altera conţinutul.
Pr. Adrian Magda

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 33 - octombrie 2009

Niciun comentariu: