Când începe educaţia?

Spune şi un proverb: "Ceea ce înveţi de mic, nu uiţi până la bătrâneţe!" Puţini sunt acei părinţi care ar putea fi lăudaţi pentru acordarea unei educaţii corecte copiilor lor. Uneori se întâmplă chiar ca anumiţi părinţi, care sunt ei înşişi foarte buni şi evlavioşi, să aibă copii cu un caracter rău, absolut diferit de al lor. Una dintre cauzele de bază ale acestui fenomen trebuie căutată în însăşi educaţia pe care aceştia o oferă.


De la început. Educaţia copiilor trebuie începută încă de la cea mai fragedă vârstă. Vă este tuturor cunoscut cât de repede se dezvoltă o sămânţă aflată sub pământ. Factorii care contribuie la dezvoltarea ei încep imediat să-şi facă simţită influenţa. Căldura şi umiditatea trezesc tânărul vlăstar şi el începe încet-încet să urce către suprafaţă. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu copilaşul care, asemenea seminţei, vine în această lume şi creşte neîncetat. Firea umană se dezvoltă cel mai repede, din toate punctele de vedere, mai ales la vârsta copilăriei. Tot acum are nevoie şi de cea mai mare îngrijire şi atenţie.
Dezvoltarea trupească are loc repede şi continuu, în vreme ce şi mai repede înaintează cea sufletească. Copilul începe să vorbească, să înţeleagă primele lucruri, să gândească, să judece. Voinţa sa se întăreşte şi învaţă încet-încet să acţioneze de la sine. Mintea sa se îmbogăţeşte cu înţelegerea obiectelor care îl înconjoară, în vreme ce, împreună cu acestea, începe să înţeleagă şi câte ceva despre existenţa lui Dumnezeu, începe să-şi pună problema destinaţiei sale în această lume şi învaţă să facă diferenţa între bine şi rău. Înlăuntrul său se trezeşte conştiinţa, începe să conştientizeze iubirea şi antipatia, apar sentimentele de ruşine şi de onoare.
Pentru ca toate aceste puteri, care îl ridică pe om către asemănarea cu Dumnezeu, să se dezvolte aşa cum trebuie, părinţii sunt datori să urmărească cu mare atenţie dezvoltarea morală a copilului lor. Educaţia are o dublă menire: pe de o parte să anuleze pornirile rele, iar pe de alta să le sădească pe cele bune. De aceea este necesar că ea să înceapă încă de la cea mai mică vârstă a copilăriei.
Unii dintre părinţi, mai ales cei tineri, privesc copilul lor ca pe o jucărie sau ca pe o păpuşă. Îl hrănesc, îl adorm, îl mângâie, se joacă cu el, îl cocoloşesc, îl păzesc în fel şi chip să nu răcească sau să se îmbolnăvească etc. În rest, îl lasă să alerge, să se joace, să facă tot ce vrea, numai să nu-i deranjeze cu plânsul şi cu strigătele sale. Şi pentru multă vreme nu-şi dau seama că adoratul lor "îngeraş" a devenit, odată cu trecerea timpului, din ce în ce mai încăpăţânat, mai plângăcios, mai alintat, mai neascultător, mai pofticios, tot timpul nemulţumit şi răutăcios. Abia în ultimul ceas li se deschid ochii. Atunci se hotărăsc să se intereseze, în sfârşit, şi de educaţia copilului lor alintat, însă, iubiţi părinţi, acum este deja foarte târziu! Copăcelul a crescut!

Concepţii pedagogice greşite. Alţi părinţi greşesc însuşindu-şi anumite concepţii pedagogice greşite, care, din păcate, în zilele noastre sunt foarte răspândite. Acestea sunt apoi foarte greu de schimbat, deoarece sunt folosite şi ca pretexte, pe de o parte pentru a justifica scăderile şi obişnuinţele rele ale copiilor, iar pe de alta, pentru a acoperi neglijenţa şi indiferenţa părinţilor faţă de corecta îndrumare ce ar fi trebuit acordată.
"Cu timpul o să înţeleagă", se mulţumesc să spună alţi părinţi. "Copilul o să înceapă să gândească mai mult, înţelegând şi singur ce este bine şi ce este rău". Cât de distrugătoare este şi această înşelare de sine! Simpla cunoaştere a binelui nu ajută la nimic. Trebuie, în plus, să doreşti binele şi să fii obişnuit să-l săvârşeşti. Către o astfel de obişnuinţă trebuie condus omul prin educaţie, încă din primii ani ai copilăriei, astfel încât mai târziu, cunoscând binele şi cu ajutorul raţiunii, să-l săvârşească, ajutat fiind şi de puterea voinţei. Dacă educaţia nu începe de la vârsta copilăriei, raţiunea devine apoi un dar foarte periculos. Mulţi oameni dotaţi cu o foarte mare inteligenţă se află prin închisori sau instituţii corecţionale. De ce au ajuns acolo? Exact pentru faptul că "înţelegerea a venit cu timpul!" Să nu credeţi că omul este prin firea sa bun şi cinstit. Chiar dacă este inteligent, dacă nu primeşte o educaţie corespunzătoare la vârsta potrivită, nu va evolua în chip pozitiv. Pentru că, aşa cum ne confirmă şi cuvântul lui Dumnezeu, din firea sa omul este înclinat spre a săvârşi răul.
Justificând defectele copiilor şi ale tinerilor şi în acelaşi timp atitudinea lor, mulţi dintre părinţii neglijenţi spun următoarele: "Nu putem să cerem şi să ne aşteptăm la o viaţă împodobită cu virtuţi, încă de la vârsta copilăriei!" Oare Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a oferit exemplul vieţii Sale, nu a fost la rândul Său copil şi tânăr? "Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra lui" (Luca 1, 40). Oare nu sunt de ajuns multele mărturii cuprinse în vieţile sfinţilor, care ne arată că aceştia, încă de la cea mai fragedă vârstă, îşi cultivau virtuţi ca evlavia, ascultarea, bunătatea? Şi dacă Mântuitorul ne spune despre copii: "Lăsaţi copiii să vină la Mine!" (Matei 19, 14) şi încă: "Vai celui Care va sminti pe unul dintre aceştia mici care cred în Mine." (Matei 18, 6) rezultă oare concluzia că le este imposibil copiilor să făptuiască virtutea? Dimpotrivă! Domnul spune toate acestea ca să scoată în evidenţa că virtutea poate fi lucrată de la vârstă fragedă, lucrarea ei fiind în acelaşi timp cu mult mai curată, mai nevinovată, mai autentică. De aceea vă spun: vai de acei părinţi care neglijează cultivarea sufletelor copiilor lor cu obişnuinţe bune şi cu înclinaţia către săvârşirea binelui încă de la vârsta mică a copilăriei. Vor da socoteală în faţă lui Dumnezeu.

Rădăcini din copilărie. Să nu treceţi cu vederea nici cea mai mică apariţie a răului în comportamentul şi a celui mai mic dintre copii. Pentru că şi acesta are - la început inconştient, însă mai târziu conştient - scăderile sale, rămăşiţele triste ale păcatului strămoşesc. Astfel, spre exemplu, dacă pruncul îşi dă seama - şi de obicei foarte repede se întâmplă aceasta - că prin plâns şi strigăte poate să obţină foarte uşor ceea ce îşi doreşte, se va obişnui să facă astfel mereu. Şi cu cât mai des se repetă aceasta, cu atât mai îndărătnic şi mai alintat devine. La fel se întâmplă şi cu celelalte slăbiciuni omeneşti, care cu trecerea timpului se dezvoltă din ce în ce mai mult. Rădăcinile lor s-au dezvoltat încă din primii ani ai copilăriei. Urmăriţi tot timpul înclinaţiile copilului vostru. Şi orice tendinţă rea îşi face apariţia, smulgeţi-o din rădăcină cu ajutorul educaţiei. Asemănaţi-vă grădinarului, care în vremea potrivită a anului tunde ramurile rebele şi nefolositoare ale copacilor.

† Irineu, episcop de Ecaterinburg şi Irbitk

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 33 - octombrie 2009