Întoarcerea în rai

M-am smuls din rai, Stăpâne,

În rai Tu m-ai întors

De faptele păgâne

Mă simt acum eu stors

Azi mă sfiesc de Tine

Când cad într-un păcat,

Privesc apoi în mine

Şi văd că nu-s secat

Mai este bine-n mine,

Nădejde încă am,

Mă uit apoi spre Tine

Un  Porumbel  pe ram

Încep apoi să caut

O cale de-a iubi,

Nu pot cânta la flaut

Dar vorbe pot şopti

Între noi doi stă Domnul

Şi vorbele sunt rugi,

De ieri eram tâlharul

Azi plâng sub două cruci.

Pr. Marius Demeter

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 64 - mai 2012

Încălzirea globală.

Nu-i iarnă grea afară

Să-ngheţe sfinţii buni,

În vechile biserici

Din margine de drum

                Dar frig e între oameni

                Şi-i rece între fraţi,

                E iarnă grea în suflet

                Troieni grele pe brazi

Stau îndoiţi de mijloc

Cu capul prea plecat

Nici mintea nu-i curată

Nici fapta de urmat

                Şi plâng azi caldul verii

                Ce între ei a fost

                Dar toamna ce-i în spate

                A copt răul din toţi

Brăduţii cei mai tineri

Sunt astăzi neumbriţi,

De dragostea şi grija

Celor numiţi părinţi

                Şi plâng toţi mucenicii

                Ostaşi de neclintit

                Văzând micimea noastră

                Şi chipul pângărit

Iar lacrima ce curge

E ploaie ce-a albit

Şi cerne peste lume

Pământu-ncărunţind

                Iar  Soarele topeşte

                Gheţarii de la pol,

                Globală e-ncălzirea

                Dar nu şi pentru om.

Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 62 – martie 2012

La gura sobei: Smerit, dar... !

Măsluitori de vorbe
Ghiduşi printre cuvinte
Idei vechi de când lumea
Din când în când spoite

Vorbim fără să zicem
Şi scriem pe nisip
Şoptim când e furtună
Ţipăm când e senin

De cerul este negru
Omătul cerne alb
Sicriu-i ultim leagăn
Şi pentru cel bogat

Mi-am pus durerea-n slove
Nespusul gând acum
L-am îmbrăcat în mire
Că vreau să îl mărit

Deşi sunt gângav tare
Insist acum să zic
El ne-a iertat degeaba
Noi tot aşa iubim

Avem ura ca soră
Privirile-s venin
Măreţi numai în vrere
Şi-n fapte doar pitici

Impresii de putinţă
Degrabă cârtitori
De apa este udă
Sau norii-s în eter

Ne supărăm pe aer
Că-i pentru toţi la fel
Şi munţii sunt de vină
Şi Soarele din cer

Doar eu sunt fără pată
Ceilalţi sunt vinovaţi
Că s-au născut în lume
Şi vor să-mi fie fraţi

Smerit - dar să se ştie!
Nu vreau, neapărat,
Să-mi ridicaţi statuie,
Numai din aur alb.

Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 61 - februarie 2012

Lanţuri

Zise un înşelat către un alt înşelat:
-    Dragă, greşeşti!
Răspunse cel din urmă celui dintâi:
-    Ba tu! Zău dacă nu!
Fiecare îndreptăţindu-se, unul pe altul mâhnind,
Fiecare prizonier unui altfel de gând.
   
Robii construite cu multă migală,
Robii sofisticate,
Robii frumos înveşmântate,
Robii exacte şi calculate,
Robii fără voie şi fără odihnă,
Robii în tihnă,
Robii pofticioase şi libertine,
Strălucitoare, dar depline,
Robii uscate şi tenebroase,
Robii fastuoase,
Robii care se schimbă cu alte robii,
Moşteniri nevăzute pentru ai noştri copii...
Robii mucalite şi pline de culoare,
Robii în floare,
Robii serios asumate,
Robii deochiate.
Hohotele acestea care par veselie –
Zgomotul lanţurilor noastre-n robie.
Tot sclipiciul acesta lipicios, complicat,
Încă un laţ în care ne-am încurcat!
Toată râvna aceasta pentru seriozitate sau pentru evaziune,
Iarăşi înşelăciune!
   

Din toate gustat-am, din toate, vai mie!,
Cu artă sau cu filosofie,
Cu sălbăticie sau cu uşurătate,
Numind această strâmtoare libertate!
............................

Zis-am eu, cel din urmă, smerit:
Cum, Doamne, m-ai miluit?
Cum, Doamne, deodată
Din asemenea lanţuri m-ai scos fără plată?

Bun este Domnul şi singurul jug
Care cu cuviinţă şi cu dreptate
Te duce la libertate!   

Ioana Carp

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 60 - ianuarie 2012

Sinceritate

Sunt mândru, Doamne Sfinte,

Că m-ai ales din mulţi,

Să văd după mistere

Lăsate prin Cuvânt

Te văd în Liturghie

Şi prunc, şi răstignit,

Cerşeşti şi dai la alţii,

Ne vrei cum ne-ai făcut

Noi te-am închis în slove,

Că-n inimi e pustiu,

Ici-colo câte-o oază,

Un crin între ciulini

Din munte şi din mare

Tu şcoală Ţi-ai făcut,

Dar noi, prea slabi la minte,

Ne-ascundem în păduri

Ne naşti cu daruri multe,

Din Tine ne hrăneşti,

Ne dai la toţi iubire

Iar mâine Tu cerşeşti

De rătăcim, ne cauţi,

Iar de murim ne-nvii,

Te bucuri de ne-ntoarcem

Şi-n braţe Tu ne ţii

Te naşti în orice iesle

Şi nu te plângi că-i frig,

Noi suntem fânul moale

Dar numai când vorbim

Că  te primim în suflet,

Doar pentru a putea

Să te urcăm pe Cruce

Cu orice faptă rea

Şi laude-ţi aducem

Şi daruri doar de soi,

Numai sinceritatea

N-o punem în cântări

Îţi mulţumim aievea

Când Tu ne dai ceva,

Azi vrem numai zăpadă

Şi mâine-om mai vedea.

                Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 59 – decembrie 2011

Adevăr nearhivat.

Am cinstea pe-o peniţă de stilou
Şi vreau să scriu pe-o coală de hârtie,
Nu ştiu gramatică însă deloc
Şi sunt sătul de întâlniri cu mine

Aşa că mă pitesc uşor la loc,
Să nu mă văd cumva într-o sclipire,
Acum de zic un lucru mă forţez să cred,
Conştiinţă am numai de stau pe vine

Că din picioare nu mai pot să scriu,
Ci doar să mă gândesc pe înserate,
Cum pot sancţiona un adevăr
Să stea la uşă măcar două şoapte

Să văd cum lupii-aşteaptă hămesiţi,
La colţ de pagină să mă înhaţe,
Că nu mai e dreptate pe pământ
Iar adevărul e clipirea unei pleoape

E o clipire ce se arhivează pe un raft
Vreo zece secole şi încă jumătate,
Aşa încât doar eu şi of-ul meu,
Să înşirăm cuminţi vorbe deşarte

Dau cinstea pe-o peniţă de stilou,
Să pot să mă înţep uşor în mână,
Să nu cumva să mă trezesc ... că dorm
Şi scap un adevăr nearhivat din gură.

Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului, nr. 58 - noiembrie 2011

Ai grijă, mamă!

Lacrima pruncului tău care plânge
E culeasă de-un înger
Şi-ţi va fi dată ca hrană,
Ai grijă, mamă!

Gândul tău bun sau rău însoţindu-l,
Bucuria sau mânia ta sfătuindu-l
Ţes pruncului frumoase ori proaste veşminte,
Ai grijă, mamă, ia aminte!

Trufia oarbă şi nestăpânirea,
Dorinţele nesăbuite şi neîngrijirea
Durează pruncului tău, neabătute, pieirea.

Timpul pe care i l-ai pierdut de departe,
Casa în care n-ai luminat ca o candelă-n noapte,
Serile-n care nu i-ai spus rugăciunea de-a rândul
Se surpă peste copilul tău ca mormântul.

Pe ce ai pus temelie crescându-l,
Aceea-i va subţia sau învârtoşa gândul,
Aceea-i va fi lumină sau rană
Ai grijă, mamă!

Ioana Carp

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 56 - septembrie 2011

Anotimpuri – Vara

Crăiasă Caldă, te-ai gătit de ducă

Şi sora ta mai rece stă să vină,

Nici ploi păgâne şi nici soare aspru,

Nu ai cernut pe-a noastră vină

Grumazul l-ai plecat, Tu, cu sfială.

Obrazul l-ai întors fără cârtire,

’Naintea noastră te-ai smerit, Domniţă,

Nu te-ai uitat la nedreptatea noastră

N-ai ispitit pe Sora Ta mai mică

Şi ai crescut toţi pruncii Dânsei,

Şi bobul ce l-am pus în brazdă,

Şi of-ul ce l-am pus în silă

Domniţa Ruginie stă, prea-blândă,

Adună şi ce am sădit aiurea,

Se leapădă de tot ce-i răutate,

Ne spală iar cu a sa milă

Iar Doamna Albă, care o s-apară,

Cu pătură de nea şi dulci colinde,

Va curăţi a noastre fapte rele,

Ca darul să-l putem lăsa în iesle.

Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 55 – august 2011

Doamne!

De ce creşti, Doamne, flori pe lunci
Şi lemne grele pentru cruci?
De ce laşi haruri peste sfinţi
Şi pruncii fără de părinţi?
De ce dai, Doamne, rod în vii
Şi gropi adânci pentru copii?
De ce aşezi brazii pe munţi
Şi gânduri grele peste frunţi?
De ce faci, Doamne, grâu bogat
Şi boli ce ne ţintesc la pat?
De ce îngădui guri de fier
Şi norii negri de pe cer?
De ce preschimbi răul în bine
Ş-apoi ne iei pe rând la Tine?
De ce-mi îngădui ca să fiu
Un gând haotic şi pustiu?
De ce eşti, Doamne, Tu, Cel Uns
Şi cunoscut şi nepătruns-
Şi, mai ales, de ce mă porţi
Peste cei vii, peste cei morţi
În întrebări fără răspuns?

Prea multe de Te-am întrebat
Mă iartă, căci sunt însetat.
Cercat-am drum ales de mine,
Dar nu pot, Doamne, fără Tine,
Bătut-am căile deşarte
Ş-am flămânzit de Tine foarte
Vezi-mi sfârşitul care vine
Şi cercetează-mă, Stăpâne!

Cornel Secelean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 54 - iulie 2011

…Începuturi…

Am început să lupt
Când n-am mai vrut să rabd
Şi-am început să urc
Când capul l-am plecat
Am început să pot
De când am vrut ceva
Şi-am început să cânt
De când cu cheia Fa
Am început să cred
Când cerul mi-a zâmbit
Şi-apoi m-am îndoit
Când omul m-a rănit
Am început să simt
De când Te-am cunoscut
Şi tot de-atunci mă tem
Să nu mă rătăcesc
Am început să cad
Când n-am mai vrut să iert
Şi-am început să pierd
Când tot am vrut să am
Am început să plâng
Când am privit în jur
Şi m-am împiedicat
Să zbor când n-am putut
Am început să ştiu
Că Adevăru-i bun
Dar am ajuns să mint
De când doare prea mult
Am început să ard
Când frigul l-am simţit
Şi-am reuşit să cresc
Când m-am purtat umil
Am început să spun
Când n-am mai vrut să tac
Şi-am început să scriu
Să nu stau încruntat.

Pr. Marius Demeter

Clipa...

Doar clipa durează,
nimic altceva,
Iar raiul
E clipă după clipă,
fără pauze sau virgule
şi fără punct
Clipa nu e primăvara,
nici toamna şi nici un alt anotimp,
e doar o zi la mijloc
fără răsărit şi apus.
Clipa e războinic nemuritor
şi erou fără nume
Clipa nu-i alb sau negru
Dar poate fi verde crud
şi, din când în când,
roşu aprins
sau o altă culoare.
Clipa poate fi caldă
ca pruncul din braţele tale
sau rece, ca părintele pierdut,
dar mai presus de toate
Clipa eşti Tu,
Omul din apă şi Duh,
Smerenia dintre două orgolii,
Zâmbetul dintre două-ncruntări,
Lacrima dintre două iertări,
Adevărul dintre două dreptăţi.
Clipa-i iubire, trăită în doi,
Iar în singurătate
e dorinţa iubirii.
Ce e dragostea noastră?
Clipă lângă clipă,
Cu virgule şi pauze uneori,
Dar sper eu
Fără punct

Pr. Marius Demeter

Apostolat în Țara Făgărașului nr. 52 - mai 2011

încă

Când ni s-a vestit că Se va naşte
am trimis soldaţii să-L omoare

Când a venit pe lume
i-am dat sicriul unei iesle

când a coborât între noi
am căutat cea mai apropiată prăpastie

când a scos demoni
am spus că e demonizat

când a vindecat boli
am şoptit că e vrăjitor

când a spus Adevărul
am strigat că e nebun

când Şi-a întors Faţa spre noi
am scuipat-o

când ne-a dat sărutare
L-am vândut

când a vrut să ne îmbrăţişeze
I-am ţintuit mâinile pe lemn

când ne-a iertat totul
am râs batjocoritori

când ne-a deschis în inima Sa Cerul
I-am înfipt în coaste o suliţă

când am aflat că ar putea învia
i-am pus gărzi la mormânt…
…………………………

de două milenii
Îl tot împingem
afară din istorie

şi

dragostea Lui
încă

ne caută

inimile…

Marius I.

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 51 - aprilie 2011