joi, 28 iunie 2018

Editorial: Unire avem. Avem nevoie de unitate


100 de ani. Mulți, puțini, nu știu. Privesc România la vârsta centenarului, vârsta maturității. Au tânjit românii, separați în granițele altor state, după unirea tuturor celor de-o credință, de o limbă și un neam. În 1918, în urma jertfelor de sânge românesc, cu binecuvântarea Proniei dumnezeiești și datorită conjuncturii europene favorabile, idealul românilor primește un chip. Și un nume. Oameni mari, Românie Mare. Formal, România ne-a îmbrățișat pe toți românii ca într-o taină a nunții. Firesc, în anii ce urmau, se cuvenea să ne cunoaștem mai bine, să ne iubim mai mult și să dezvoltăm conștiința apartenenței la un neam creștin. Se cuvenea.
Dar am impresia că dragostea s-a consumat până la nuntă, apoi parcă începe declinul. Poate că vitregiile vieții, lipsa de maturitate a neamului abia unit, regimul comunist al urii și al suspiciunii, apoi capitalismul banului câștigat ușor pe pieptul vecinului, ne-au împiedicat să desăvârșim unirea. Unirea în gândire, în simțire, iubirea de țară, de om. Nu e prea târziu să cerem de la Dumnezeu să vindece rănile asupririlor, rănile invidiei, ale vânzării de frate pe un zâmbet superior. Să cerem să nască în noi nevoia de iubire, nevoia de slujire a celuilalt, nevoia de a respecta.
În textele care au consfințit unirea, iubitorii de neam au cerut unirea necondiționată și pe vecie a tuturor românilor; testament de unitate și iubire, lăsat urmașilor până în veci. Caută unii interesați de dezbinarea noastră să ne rupă unitatea de simțire, dar uneori nu mai au ce rupe; parcă nu ne dăm rând la rupt cămașa unității.
 Mă gândesc la rugăciunea-testament a Mântuitorului din Grădina Ghetsimani (Ioan 17); „ca să fie una precum suntem și Noi (v. 11) ... așa și aceștia în Noi să fie una”(v. 21). Unitatea desăvârșită o putem construi pe unitatea de credință, întrucât ruperea de Cer are consecință și ruperea de pământul fertilizat de sângele eroilor neamului.
Astăzi suntem chemați să dăm mărturie de unitate și să apărăm identitatea noastră de credință, de cultură, de limbă și de neam. Pentru noi și pentru urmașii urmașilor noștri. Vom da răspuns în fața trecutului și viitorului despre cum trăim prezentul. Să învățăm să construim pe succesul celui cu care stăm umăr la umăr. În unitate, toți avem de câștigat; și duhovnicește, și trupește.
Să trăim fericiți până la adânci bătrâneți!
Pr. Ciprian Adomnicăi - Șoarș, Protopopiatul Făgăraș 2
Apostolat în Țara Făgărașului nr. 103, mai-iunie 2018

Niciun comentariu: