Au trecut sărbătorile de iarnă şi suntem deja
intraţi în noul an calendaristic. Am retrăit încă o dată bucuria şi pacea
acestor sărbători, cărunte şi anul acesta, din mila lui Dumnezeu, atât în casa
noastră cât şi în Casa lui Dumnezeu. Dacă acasă bucuria noastră nu avea de ce
să fie umbrită, masa fiind plină, bradul împodobit şi cetele de colindători
pline de voie bună, parcă în Casa lui Dumnezeu nu am avut parte de acelaşi
sentiment de plinătate. Nici în acest an nu au venit la Casa Tatălui ceresc
mulţi din fiii Lui. Împrejurul ieslei nu au poposit mulţi din „păstorii” şi
„magii” vremurilor noastre.
Bucuria pe care o are un părinte atunci când fii
săi vin „acasă” nu cred că poate fi exprimată în cuvinte. Nimic nu poate egala
bucuria unui tată şi a unei mame atunci când pruncii lor sunt „ împrejurul
mesei”. Nimic nu poate înlocui sau egala această bucurie. La fel este şi pentru
Dumnezeu, Tatăl nostru Cel din ceruri, şi pentru Biserică, nimeni alta decât
Mama noastră. Împreună, şi Tatăl cel ceresc şi Mama noastră, Biserica, se
bucură de fiecare copil venit „acasă”, împrejurul „mesei altarului”,
înfruptându-se din „bucatele liturgice”; şi se întristează pentru fiecare din
pruncii care lipsesc.
Am primit şi în anul acesta mai mulţi colindători
acasă decât la Casa lui Dumnezeu. Nu pot să nu mă întreb ce fel de fii sunt cei
care colindă pe la casa părinţilor şi fraţilor lor, dar nu şi la Casa Tatălui
lor. Încă mai sunt colindători ce cântă despre Pruncul din iesle pe care nu vor
să-L vadă. Prin colindele lor se arată pe ei a fi martori şi mărturisitori ai
Naşterii celei minunate, precum au fost păstorii şi magii de demult. Cum pot
însă ei să fie martori, dacă nu vin împrejurul „ieslei” – adică împrejurul
mesei altarului? Vestesc ceva ce nu au văzut şi nici nu vor să vadă. Au mesele
pline de bucate, dar din ospăţul credinţei nu se înfruptă. Petrec în toate
zilele, dar bucuria cea adevărată nu o pot simţi. Prin felul lor de a petrece
sărbătorile nu par nicidecum martori şi mărturisitori ai Naşterii Domnului, ci
mai degrabă par a fi martori falşi şi măsluitori ai Naşterii Pruncului. Am
ajuns să mă întreb dacă nu cumva cei ce se poartă astfel nu sunt mai degrabă
împotrivitori ai Naşterii Pruncului, devreme ce, prin purtarea lor, sunt pildă
rea pentru fii lor – care sunt şi fii ai lui Dumnezeu. Nu sunt oare aceştia
năimiţi de poftele lor sau năimiţi de „înşelătorul”, asemenea ostaşilor care au
păzit mormântul lui Iisus, tocmiţi şi ei să spună ceva ce de fapt nu au văzut?
Nu sunt oare colindătorii de acest fel căzuţi în somnul păcatului, precum în
somn greu au fost căzuţi şi ostaşii de la mormânt?
Cum eu, ca părinte, nu mă pot bucura pe deplin
fără să am familia lângă mine, tot aşa şi Părintele Cel Ceresc nu poate să se
bucure pe deplin, dacă nu suntem toţi împrejurul Lui. Fiecare părinte să se
gândească în acest fel la orice praznic şi la orice sărbătoare ce-i stau
înainte. Numai astfel suntem deopotrivă colindători, martori şi mărturisitori ai
minunii celei adevărate, prin care Dumnezeu se face pe Sine om, pentru ca omul
să se îndumnezeiască.
Pr. Marius Demeter
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 71 – ianuarie-februarie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu