Minunea
fiinţei, sunând dinlăuntru,
Ea singură-mparte
lumina şi fructul;
Sub bolţile
frunţii, minunea stelară
Se dăruie-n
unde şi plânge-n afară.
Din miriade de
îngeri ce cântă,
Am ales glas
de iubire blândă,
Cărări de
luceferi şi tainice stele,
Străbat
spaţiul flămând al viselor mele.
Minunea
fiinţei, sunând dinlăuntru,
Ea singură-mparte
lumina şi fructul;
Prin
bolta-nserată în murmur de stele,
Veşnicia cântă
încet lângă ele.
Adrian Moraru
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 71 – ianuarie-februarie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu