Răul pe care îl facem şi consecinţele lui

În Postul Crăciunului, făgărăşenii s-au putut bucura de prezenţa Înaltpreasfinţitului Serafim Joantă, om al locului, care a fost în mijlocul nostru în cadrul conferinţei „Păcat şi boală. Rugăciune şi vindecare”. Evenimentul, organizat de Asociaţia Pentru Isihasm şi Protopopiatele Făgăraş I şi II, a avut loc pe 19 noiembrie 2012, la sediul protopopiatului. O seară duhovnicească roditoare, din care vă oferim câteva fragmente. Întreaga conferinţă o puteţi asculta pe site-ul www.poruncaiubirii.agaton.ro.

Certurile din familie şi bolile copiilor

Din cauza păcatului, viaţa pentru toată lumea e grea, e dificilă, are atâtea obstacole... În toată ziua fiecare dintre noi nu întâlnim decât obstacole în viaţă şi trebuie să te lupţi cu ele, trebuie să te lupţi cu viaţa, trebuie să ai curaj, să le biruieşti chiar dacă nu le poţi birui deodată şi cazi de nenumărate ori. Nu-ţi pierzi nici atunci curajul. Trebuie să ne ferim mai cu seamă de acest mare păcat, atât de răspândit astăzi, al pierderii nădejdii, al pierderii curajului de viaţă care provine şi din faptul că nu suntem capabili să iertăm. Cunosc oameni bolnavi psihic, depresivi, care au ajuns în această stare datorită faptului că nu-s capabili să-şi ierte proprii lor părinţi. Şi aici Maica Siluana Vlad, de la Iaşi, face adevărate minuni; ea face un seminar numit „al iertării”. Se întâmplă atâtea drame în familiile noastre, şi aici în ţară, şi peste tot locul în lume. Atmosfera din familiile noastre este de multe ori o atmosferă dăunătoare pentru copii. Copiii sunt marcaţi de atmosfera şi păcatele din familie şi duc dramele acestea până la vârsta matură, când experimentează stări de ură faţă de proprii lor părinţii şi nu mai pot să iasă din acest păcat, nu mai pot ierta.

De curând la noi, la Nürnberg, am invitat special o doctoriţă de la Constanţa pe care o cheamă Ionica Ciortan, care are patru clinici private ale ei şi peste 100 de medici în subordine, este conferenţiar universitar şi extraordinar de inteligentă, dar şi extrem de credincioasă. Eu n-am mai întâlnit un doctor atât de credincios şi atât de instruit şi de cunoscător şi al medicinii (are 5 specialităţi, pediatrie în primul rând), dar în acelaşi timp şi cunoscătoare a sufletului omenesc. Parcă ar fi făcut teologia. Dădea nişte mărturii extrem de interesante, nişte exemple din propria viaţă şi din viaţa copiilor pe care-i tratează şi a părinţilor lor. Ne spunea că cele mai multe boli ale copiilor, boli fizice, trupeşti, sunt consecinţa unei stări sufleteşti din familie. Dacă părinţii se ceartă, fac scandal, îl ceartă şi îl bat pe copil, copiii se pot îmbolnăvi de orice boli trupeşti, nu doar de boli psihice. Şi ne spunea cum trebuie să îi trateze pe copii, dar şi pe părinţi; le spune: „Cauza bolii copilului sunteţi voi, părinţii.” Şi are mai mult de lucru cu părinţii, decât cu copiii.

Legi fizice şi legi duhovniceşti

Noi, oamenii, suntem în univers şi universul e în noi, iar universul e străbătut de legi spirituale pe care noi nu le vedem şi pe care nici nu le pricepem de cele mai multe ori. Legile fizicii se cunosc, sunt cercetători care studiază universul şi vorbesc de legile după care se conduc astrele şi universul în general. Cine încalcă o lege fizică a universului suportă imediat consecinţele. De exemplu dacă aici arde o lumânare şi eu bag mâna în foc, bineînţeles că focul acela mă arde, pentru că eu am încălcat o lege a fizicii lăsată de Dumnezeu pentru că asta e legea focului: focul e făcut ca să ardă şi cine-şi bagă mâna în foc va fi ars. Tot aşa există legi spirituale, duhovniceşti, invizibile, care guvernează omul, umanitatea, şi aceste legi, dacă sunt încălcate prin păcate, intră într-o disfuncţionalitate şi atrag asupra noastră consecinţe: şi asupra ta, că tu însuţi le-ai făcut, dar şi asupra semenilor tăi. Scriptura scrie şi dovedeşte că păcatele părinţilor au consecinţe în urmaşi până la al treilea şi al patrulea neam: „Părinţii au mâncat aguridă, iar copiilor li se strepezesc dinţii”. Medicina constată foarte clar acum că există o transmisie genetică din părinţi în copii şi în nepoţi şi chiar în strănepoţi. Fiecare dintre noi moştenim nişte gene care sunt sănătoase sau mai puţin sănătoase, sau bolnave; în această privinţă Sfântul nostru Părinte Arsenie Boca vorbeşte foarte clar şi foarte frumos cum părinţi alcoolici se trezesc cu nepoţi alcoolici. Este absolut dovedit azi că gena aceea blestemată a alcoolismului poate veni în nepot de la bunic sau de la părinte.

Răul strică armonia şi aduce rău

Să fim foarte atenţi şi mai conştienţi, mai serioşi în ceea ce priveşte problema păcatului, a încălcării rânduielilor lăsate de Dumnezeu în viaţa omului. Înainte oamenii nu ştiau ce ştiu azi, ei trăiau mult mai simplu şi aceasta era o mare binecuvântare pentru că trăiau în acord, în armonie cu lumea înconjurătoare, cu universul. Ei ştiau că dacă încalci o lege fizică suporţi consecinţele, dacă faci un rău vei suporta consecinţele. Răul pe care-l faci atrage asupra ta o plată: „după faptă şi răsplată”. Iar Sfântul Apostol Pavel zice: „Nu vă înşelaţi, ceea ce seamănă omul, aceea va culege”. Semeni păcat, neghină, vei culege răutate, boală, suferinţă. Numai că, zice Sfântul Marcu Ascetul, între perioada semănatului şi a secerişului sunt luni de zile. Omul nu mai ştie când astăzi suferă, când are un necaz, o neputinţă, să le pună pe seama unui păcat sau a păcatelor pe care le-a făcut cu un an, sau doi, sau zece ani înainte. Nimeni nu suferă nimic fără ca să fie consecinţa propriilor sale păcate, ale sale sau ale părinţilor, sau moşilor şi strămoşilor lui. Există o legătură ontologică în neamul fiecăruia dintre noi. Dacă noi săvârşim păcatul, atunci este firesc să suportăm şi consecinţele păcatului: bolile, neputinţele, insuccesele noastre. Tot ce pătimim în viaţa noastră, în fond pătimim datorită propriilor noastre păcate.

Spun unii oameni care nu-şi pot căsători copiii, că cineva, un vrăjmaş, i-a legat căsătoria şi nu se poate căsători. Eu ce să-i spun? Nici eu nu pot să-i spun mai multe, pentru că nu vrea să înţeleagă. L-au legat păcatele lui (ale tânărului) şi păcatele părinţilor. Ne-ar spune Părintele Arsenie foarte clar: „Mă, datorită ţie suferă copilul tău!”. Eu am fost de două ori la Părintele Arsenie şi-mi amintesc foarte clar că prima dată când m-am dus era biserica foarte plină, mai ales de femei. Părintele cobora de pe schelă şi întreba: „Tu câţi copii ai?”. I se spunea că unul sau doi şi Părintele întreba: „Unde sunt ceilalţi? Să ştiţi că vă dă Dumnezeu de lucru cu un copil sau cu doi cât aţi fi avut cu cei zece copii!”. Aşa de logic, aşa de clar… Şi atunci tu, mamă, tu, tată, mai spui că i-a legat căsătoria nu ştiu cine? I-a legat căsătoria păcatele lui, păcatele tale. Şi atunci ce trebuie să faci? Să te pocăieşti! Să te smereşti, să plângi, să ceri iertare de la Dumnezeu, să te rogi. Şi dacă tu recunoşti şi iei asupra ta păcatul tău, atunci să ştii că problema-i rezolvată. Iar dacă dai vina pe alţii, nu rezolvi nimic.

Lipsa iertării ne lipseşte de vindecare

Dumnezeu nu pedepseşte pe nimeni. Dumnezeu e atât de bun că nu pedepseşte pe nimeni, ci El îngăduie să vină asupra noastră consecinţele păcatelor noastre ca să ne întoarcem la El, să ne pocăim. Asta aşteaptă Dumnezeu: pocăinţa, nu pedeapsa. Nu-L interesează pe Dumnezeu însăşi pedeapsa, ci pocăinţa noastră, întoarcerea noastră. Din păcate, noi nu ne întoarcem de cele mai multe ori la El decât după ce suferim, după ce pătimim. Am întâlnit cazuri cu 40 de avorturi. O femeie din Germania avea 2 copii: băiatul şofer, căsătorit de curând, a murit în accident de maşină. Fata căsătorită de curând, bolnavă de cancer, a murit şi a rămas şi după ea un copil. Femeia este acum foarte credincioasă şi conştientă profund de păcatele ei. Acum nu lipseşte o zi de la biserică, plânge de nu ştiu de unde mai are lacrimi… Şi eu sunt sigur că Dumnezeu o iartă. Păcatele mari, păcatele grave, nu se rezolvă aşa, cu 7 lumânări, cu două rugăciuni, uşuratic, aşa... Păcatele mari atrag asupra noastră suferinţe foarte mari. Ţi-a murit copilul… Dacă tu ai omorât, moartea aceea, pe linie duhovnicească, a atras moartea; iar Dumnezeu îngăduie pentru ca tu să te pocăieşti, să te întorci; şi Dumnezeu te iartă.

 Nu trebuie să ne speriem de suferinţă, de boală, de necaz. Orice ar veni asupra noastră trebuie să punem asupra noastră înşine, să spunem: eu sunt vinovat, eu merit aceasta. Părintele Arsenie spunea: „Mă, spuneţi aşa: merit să sufăr, merit asta pentru păcatele mele”. Dacă nu spui lucrul aceasta înseamnă că eşti superficial, eşti uşuratic, dai vina pe alţii şi vrei să te scapi de nişe păcate grave – de care eşti conştient – foarte uşor... Te scapi însă mai uşor dacă-ţi asumi păcatul, dacă iei responsabilitatea asupra ta şi începi să te pocăieşti cu adevărat…

 Este important să ne angajăm în rugăciuni, în post, să fim mai curajoşi în viaţa de toate zilele, cu iertarea semenilor noştri. Dacă nu suntem capabili să iertăm, să ne eliberăm lăuntric de orice ură, de orice invidie, de orice ţinere minte a răului împotriva cuiva, nu ne putem vindeca, nu ne putem însănătoşi, nici sufleteşte, nici trupeşte.

Înaltpreasfinţitul Serafim Joantă,

Mitropolit al Mitropoliei ortodoxe a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 71 – ianuarie-februarie 2013   

Ascultă şi:

• Întrebări şi răspunsuri, în cadrul aceleiaşi conferinţe